Delegatia Permanenta a PSD si-a stabilit prioritatile. Surpriza ar fi ca masurile pentru accelerarea aderarii la UE, atat de des invocate ca motiv al alegerilor anticipate, au disparut dintre prioritati – cu anticipate cu tot. Potrivit dlui Gusa, cele patru prioritati ale PSD in 2003 se refera la ridicarea nivelului de trai, reducerea somajului, reforma fiscala si reforma sistemului de pensii. Cu alte cuvinte, prioritara e protectia sociala, dar nu si urgentarea trecerii la o economie de piata functionala, capitolul cel mai deficitar al Romaniei. In privinta coruptiei, dl Gusa a anuntat ca -la nivelul ministerelor se va face o identificare rapida a zonelor cu vulnerabilitate de inducere a elementelor de coruptie-. Judecand dupa aceasta exprimare alambicata, e limpede ca masurile de combatere a coruptiei raman in continuare intortocheate. In schimb, noul Cod penal pregatit de Ministerul Justitiei e clar ca noapte buna. Pretinzand ca se aliniaza la normele europene, CP a uitat, in ce-i priveste pe ziaristi, tocmai prevederea cea mai importanta, anume -buna-credinta- a jurnalistului acuzat de insulta si calomnie. Codul renunta, e adevarat, la pedepsele cu inchisoarea pentru aceste delicte, dar ia pielea de pe ziare pretinzandu-le amenzi de pana la 10 miliarde si amenintand astfel cu disparitia oricarei publicatii care greseste de cateva ori pe an – oricum, mai putin decat orice ministru, parlamentar sau functionar. Intr-o tara care e insultata zilnic prin abuzurile demnitarilor, iar acestia se -calomniaza- intre ei (adesea utilizand presa) cand isi disputa o functie ori o afacere, sanctionarea atat de drastica a insultei si calomniei atribuite jurnalistilor reprezinta ori un paradox, ori inca un abuz. Prin contrast, noul Cod penal aduce o imblanzire a pedepselor pentru talhari, hoti, escroci, violatori si criminali: daca declara ca n-au cunoscut prevederile legii sau ca au avut -consimtamantul victimei-, acestia scapa usor. Ce poti sa faci daca Gigel pretinde ca nevasta, fiica sau concubina i-a cerut o moarte violenta? Sau daca persoane atinse de spleen si-au dorit neaparat un viol, o bataie sau un furt pentru care cautau un raufacator generos, caruia sa-i dea consimtamantul? Indulgenta autoritatilor fata de infractori e intotdeauna tulburatoare. Nu stii niciodata ce inteles sa-i atribui. Sa fie sentimentul vag al apartenentei la aceeasi categorie – din seria istorica: cine omoara un om e criminal, cine omoara sute de mii e un mare conducator, cine vorbeste despre aceste lucruri e un calomniator? Sa fie grija de big brother fata de praslea? Oricum, incercarea de a ruina presa pentru fiecare insulta seamana intrucatva cu gestul celui care-ti da foc la casa fiindca i-ai stropit masina. Inceputul de an a coincis si cu infiintarea subcomisiei parlamentare menite sa deblocheze activitatea CNSAS. Seful subcomisiei, senatorul PSD Ion Predescu, nu si-a ascuns intentiile: -o sa mergem la ei in barlog, ca nu ne e frica. O sa-i iau la intrebari… Or sa vada ei, o sa fie mare distractie atunci!-. Ce imprudenta! Amenintandu-si interlocutorii, dl Predescu demonstreaza din capul locului ca nu urmareste buna functionare a CNSAS, ci disparitia acestuia: -s-ar putea sa-i ia gaia cu totul!- intrucat -sunt oameni publici, au demnitati, masini, soferi si ei spun ca poporul e ca un cur…-. Ma rog, fiecare intelege ce poate dintr-un text. Unii se opresc la singurul cuvant pe care-l pricep – si se comporta ca atare.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane