Aproximativ 40 de turiști români se află pe insula Gokceada din Turcia, unde au avut loc inundații în noaptea de joi spre vineri, dar ei sunt în afara oricărui pericol, susțin oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe. Mașinile unora dintre ei au fost însă avariate.
„Consulatul General al României la Izmir s-a autosesizat cu privire la situația în care se află cetățenii români în urma viiturii produse în insula Gokceada din Turcia”, iar reprezentantul oficiului consular a contactat „doi dintre cetățenii români aflați în Turcia, pe insula Gokceada, unde, în cursul nopții de 1 spre 2 mai 2014, au avut loc inundații provocate de o ploaie torențială și s-a interesat de situația acestora”, se arată într-un comunicat al MAE. Din informațiile obținute de la fața locului, „cetățenii români s-ar afla în afara oricărui pericol, însă unele dintre autoturismele acestora sunt avariate”. Ministerul de Externe precizează că, la momentul producerii inundațiilor, mai mulți cetățeni români erau cazați la un hotel de pe insulă, iar restul se aflau în corturi sau rulote, în locuri special amenajate. „Din informațiile obținute până la acest moment, pe insula Gokceada se află aproximativ 40 de cetățeni români sosiți individual, la date diferite, unii cu circa o săptămână înainte, alții în urmă cu 2-3 zile”, precizează MAE.
Consulatul General al României la Izmir se află în legătură permanentă cu cetățenii români și întreprinde toate demersurile necesare pe lângă autoritățile locale pentru sprijinirea acestora, fiind pregătit să acorde asistență consulară de specialitate.
În urma averselor din noapte de 1 spre 2 mai, pe insula Gokceada a fost întreruptă alimentarea cu energie electrică. Autoritățile locale se aflau în curs de evaluare a daunelor provocate de fenomenul meteorologic și au demarat intervențiile pentru acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în situații dificile.