Actiunile emise de societatea Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara (FDTS) SA intrunesc conditiile prevazute de Regulamentul 2/2002 al Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM) pentru listarea lor la categoria de baza a pietei Rasdaq, se arata intr-un comunicat al Consiliului de Administratie al FDTS. In acest sens, Adunarea Generala a Actionarilor FDTS, convocata pentru 25 si 26 ianuarie, va analiza oportunitatea datei de listare. Potrivit comunicatului, Fondul pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara SA este o societate comerciala deschisa, detinuta public, avand in vedere ca emisiunea de actiuni a fost incheiata cu succes. Actiunile oferite public au fost subscrise si platite de minimum 50 de investitori, in conditiile in care cel putin 10% din volumul total de actiuni sunt detinute de catre public.
Consiliul de Administratie al Fondului precizeaza ca procedurile legale necesare listarii actiunilor emise de societate pe o piata reglementata si supravegheata de catre Comisia Nationala a Valorilor Imobiliare au fost efectuate conform prospectului de oferta publica.
Astfel, actiunile emise de catre FDTS sunt sub forma dematerializata, iar societatea a obtinut Certificatul de inregistrare a Valorilor Imobiliare cu numarul 2.282, eliberat de Oficiul pentru Evidenta Valorilor Imobiliare. De asemenea, FDTS a incheiat un contract de furnizare de servicii cu o societate de registru independent, autorizata de CNVM.
Ministerul Turismului a anuntat, recent, ca persoanele care detin actiuni la societatea care va dezvolta proiectul Dracula Park vor putea sa realizeze tranzactii cu aceste titluri cel mai probabil in jurul datei de 20 februarie, cand este preconizata finalizarea operatiunilor de listare pe piata Rasdaq a Fondului pentru Dezvoltare Turistica Sighisoara SA.