Dupa 1989, invatamantul tehnic a intrat intr-o perioada de declin. Lucru absolut normal, avand in vedere supradimensionarea sa – peste 60% din totalul studentilor de atunci urmand specializari tehnice. In momentul de fata, ponderea invatamantului tehnic este sub 40%, ceea ce reprezinta o proportie normala, ca si in celelalte tari. Dar calitatea este cu mult sub proportia normala…
Pentru facultatile tehnice, scaderea numarului de studenti a reprezentat o mare pierdere. Multe dintre ele nu-si mai ocupau locurile scoase la concurs, cu exceptia celor atractive: Automatica, Electronica, Informatica, Telecomunicatii etc. Acestea din urma au stiut sa tina pasul cu evolutiile in domeniu, concomitent cu cresterea cererii de piata pentru absolventi.
-Abia dupa anul 2000 s-a simtit un oarecare reviriment al invatamantului tehnic; unele universitati tehnice au organizat specializari noi, moderne, care au atras astfel studenti, cu reale posibilitati de plasare pe piata fortei de munca dupa absolvire-, afirma rectorul Universitatii Bucuresti, prof. dr. Ioan Mihailescu, care este si presedintele Consiliului National de Evaluare si Acreditare Academica.
Dar cu o floare nu se face primavara…
Specializari tehnice -fosilizate-
Dar altele au ramas ca inainte, specializarile acestora nemaifiind interesante. Metalurgia este una dintre ele. Din cauza ca industria metalurgica este pe butuci in Romania. -Daca inainte de *89 aceasta specializare producea 500-700 de metalurgisti anual, in momentul de fata doar cateva zeci de absolventi mai pot gasi de lucru… Practic, cu numarul supradimensionat de metalurgisti inca existent, am putea umple toata Europa-, precizeaza Mihailescu.
In aceeasi situatie se afla si Mecanica agricola; pana in *90 absolventii se bazau pe locurile de munca din IAS-uri si CAP-uri. Or, ele desfiintandu-se, noile structuri din agricultura si mecanizarea externa nu mai au nevoie de multi ingineri in domeniu.
Chiar si Chimia industriala este in declin, desi aici este profesor (in continuare) ministrul educatiei, Ecaterina Andronescu. Nici absolventii acestei specializari nu-si mai pot gasi de lucru cu una-cu doua. In afara de cateva companii internationale in domeniu, nu mai exista cereri pentru chimisti.
O facultate considerata mult timp de avangarda, Aeronave, este acum in pragul desfiintarii. Ca si in celelalte cazuri, agonia industriei aeronautice romanesti este motivul. Pentru aparatele importate, specializarea se face in tara de fabricatie, si cererea de specialisti pentru formare -la fata locului- este minima.
Conservatorismul rectorilor, principalul vinovat
-Inca de la discutiile privind noul Nomenclator al specializarilor din invatamantul superior, s-a vazut clar ca multi rectori nu vor sa renunte prea repede la specializarile care sunt depasite. Asa s-a ajuns la o proportie de paradox: in timp ce studentii din invatamantul superior tehnic sunt sub 40% din numarul total, specializarile tehnice ramase in noul Nomenclator reprezinta peste 50%!-, precizeaza presedintele CNEAA.
Desi sunt multe specializari la care trebuie sa renunte, pentru ca sunt prea inguste sau de-a dreptul fara viitor, rectorii invoca traditia in domeniile depasite. Dar o continuare fara perspective nu inseamna decat bani cheltuiti fara rost, absolventi fara viitor, baze materiale si de cercetare blocate…
Dar atat timp cat rectorii se cramponeaza de structurile traditionale – care sunt legate de multe ori si de interesele profesorilor… – nu se va putea observa o evolutie clara a invatamantului tehnic superior.
In cazul unei reorganizari profunde, ar insemna sa se renunte la multe cadre didactice – la sefi de catedra, decani, profesori, lucru care se vede in alcatuirea planurilor de invatamant. Din acest punct de vedere, se tine mai mult cont de interesul unor cadre didactice decat de cel al viitorilor absolventi.
In disperare, multe institute politehnice au recurs la compromisuri educationale pentru atragerea viitorilor studenti, oferiindu-le specializari din alte domenii (Management, Finante), in conditii mai atractive din punctul de vedere al admiterii, al taxelor si cazarii, decat universitatile cu o adevarata traditie in domeniile respective.
Din pacate, facilitatile de admitere n-au dus decat la atragerea absolventilor de liceu de slaba calitate, lucru usor de remarcat in proportia redusa a celor care trec de anul I.
-Tratament- exista, dar -pacientii- sunt cam refractari
Nici un guvern postdecembrist – si nici cel actual, de altfel – nu a incercat sa zgaltaie prea tare sistemul. Au fost doar niste mici tentative, niste pasi marunti si timizi, care au fost rapid contracarati de conservatorii din invatamantul tehnic.
Asa s-a ajuns in situatia de fata, in care doar o terapie de soc mai poate revitaliza acest tip de invatamant.
Dar Ministerul Educatiei si Cercetarii inca nu este dispus sa faca ordine in domeniu. Altfel cum ar permite existenta – si finantarea de la buget, totodata! – a aceleiasi specializari in patru-cinci facultati, toate din aceeasi localitate? Practic, nu se naste o concurenta, ci se scade finantarea de baza per student, degradandu-se actul didactic.
Un exemplu este Belgia. Cand s-a ajuns la concluzia ca 12 facultati de chimie sunt prea multe, s-a taiat in carne vie si acum sunt doar trei… In acelasi mod s-a procedat si in Franta, si in Statele Unite.
O solutie ar fi concentrarea pe un numar mai mic de specializari, eficiente, care ofera o pregatire mai generala, mai larga, incat absolventul sa poaga gasi mai usor un plasament pe piata fortei de munca.
La fel de bine s-ar putea proceda la pregatirea absolventilor pentru piata de munca externa, urmand ca la incheierea contractului acestia sa se intoarca in tara, unde sa fructifice atat experienta, cat si potentialul capital acumulat pe perioada contractului. Dar nici pe acest sistem nu exista o deschidere suficienta din partea celor care conduc institutiile de invatamant superior tehnic…
