În ziua de 24 mai, acad. Radu Voinea ar fi împlinit 90 de ani și cei care l-au cunoscut spun că avea tot ceea ce este necesar pentru a ajunge la această vârstă patriarhală – robustețe, sănătate, dinamism, o nestăvilită dorință de viață și un umor de-a dreptul contagios. Dar, nu fost să fie așa și, din 2010, a început să-și numere anii în…veșnicie. În amintirea savantului, profesorului, academicianului și omului Radu Voinea, comunitatea academică a organizat o sesiune omagială desfășurată în Aula Academiei care parcă mai păstra ca un ecou vocea sa limpede și plină de optimism. În deschidere, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a prezentat personalitatea acad. Radu Voinea, „personalitate de înaltă ținută științifică și respectată de toți care l-au cunoscut“. În continuare, l-au evocat acad. Gleb Drăgan, președintele Secției de ?ê?£tiințe Tehnice, prof. univ. Ecaterina Andronescu, președinte al Senatului Universității „Politehnica“, prof. univ. Corneliu Berbente.
Născut la 23 mai 1923, Radu Voinea a făcut studiile gimnaziale și liceale la Craiova. Deși fascinat și pasionat de matematică pentru care avea aptitudini speciale a preferat să urmeze Institutul Politehnic din București pe care l-a absolvit în anul 1946 obținând diploma de inginer constructor. Deși a ales Politehnica, mărturisea adesea că matematica a fost și rămâne „marea dragoste“ și spiritul matematic l-a însoțit ritmându-i viața cu rigoare și precizie. Trei ani mai târziu, în 1949, după susținerea tezei „Contribuții la studiul stabilității elastice a sistemelor static nedeterminate“, a obținut titlul de doctor-inginer. Tânărul inginer a rămas în Institutul Politehnic și a parcurs toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor, prorector și, între anii 1872-1981, rector al Institutului Politehnic. În calitate de profesor a susținut cursuri de mecanică teoretică, rezistența materialelor, vibrații mecanice, teoria elasticității și plasticității, structuri de rezistență și sisteme dinamice. Începând cu anul 1963, an în care a devenit profesor, și până în anul 1981 a fost conducător de doctorat, îndrumând cu competență și grijă numeroși tineri ingineri care au obținut titlu de doctor în mecanica teoretică, teoria mecanismelor și, pentru prima oară în țara noastră, în biotehnologie, creând o adevărată școală de mecanică. Trecând în revistă activitatea științifică a acad. Radu Voinea, acad. Gleb Drăgan menționat că toată această activitate este concretizată în numeroase articole științifice, manuale didactice, culegeri de probleme, două tratate de mecanică teoretică și mecanica solidului la care a fost autor sau coautor. Între alte realizări, metoda „ciclurilor independente“, elaborată în colaborare cu prof. Mihai Atanasiu, a intrat în literatura de specialitate ca „metoda Voinea-Atanasiu“. Participând la mai multe contracte cu diferite întreprinderi și institute de cercetare a obținut o serie de realizări, care i-au atestat excelența și nedezmințitul cult pentru lucrul bine făcut. Au fost amintite și alte contribuții care l-au impus în lumea științifică și i-au adus alegerea ca membru corespondent al Academiei în anul 1963 și membru titular în 1974, apoi ca secretar general între 1967-1974 și președinte între 1984 și 1990 iar între 1991-93 și 1998-2007 președinte al Secției de ?ê?£tiințe Tehnice. A mai fost ales membru al Academiei Europene de Arte, ?ê?£tiințe și Litere de la Paris și a fost distins cu titlul de „doctor honoris causa“ al mai multor universități.
În anul 2008, la Conferința Națională a Academiei de ?ê?£tiințe Tehnice, la care a fost președinte și membru fondator, acad. Radu Voinea a vorbit despre provocările tehnice pentru care inginerul trebuie să manifeste în egală măsură responsabilitate, putere de muncă, pasiune, creativitate, inventivitate. Lista acestor provocări este mai lungă și am reținut: evidențierea a noi surse de energie; necesitatea economisirii și drămuirii resurselor, elaborarea de noi materiale, miniaturizarea produselor, aplicarea conceptului de eco-design ș.a. Îi plăcea să-l citeze adesea pe președintele Barac Obama care a afirmat: „Trebuie să avem mai puțini avocați și mai mulți ingineri“. Prin tot ceea ce a făcut, acad. Radu Voinea s-a integrat în buna tradiție a învățământului nostru tehnic care a căutat întotdeauna să modeleze aptitudini deschise spre adaptare creatoare pentru schimbările din fiecare domeniu de specialitate. Adesea, sublinia că 90% din valoarea unui produs este costul inteligenței tehnice. Încrezător în puterea inovatoare și creatoare a românilor se întreba nu odată retoric: „De ce să plătim atât de scump inteligența altora, când este binecunoscută inteligența creatoare a poporului român?“
Ascultând evocările am înțeles de ce Radu Voinea și-a ales ca temă pentru discursul de recepție „Frumusețea adevărului științific“, o mare lecție pe care a deprins-o de la profesorul său Hangan, coordonatorul tezei sale de doctorat. Când s-a prezentat cu prima formă, distinsul profesor i-a spus: „E bine Voinea. E foarte bine, dar știi? Rezultatul final trebuie să fie simplu și frumos.“ Nedumiririi firești a tânărului, profesorul i-a răspuns încurajator: „Nu-ți face griji; ai să găsești, matale!“ și nu i-a spus niciodată lăsându-l să-l găsească pe un drum pe care trebuie să-l cauți și găsești singur. Desigur, nu orice adevăr este frumos, dar „adevărul științific este întotdeauna frumos“ și în sprijinul acestei afirmații a adus exemple din istoria științei și gândirii filosofice. O posibilă concluzie: „Omul de știință este modest. El se mulțumește să elaboreze modele matematice ale unor fenomene. Dacă rezultatele obținute prin calcul, folosind modelul matematic elaborat, el este mulțumit. El nu pretinde că ar cunoaște totul. Modelul matematic îi permite, în schimb, să stăpânească fenomenele studiate“. Afirmația că adevărul științific este frumos se bazează pe o axiomă: „Matematica este frumoasă“ și cum „omul de știință ajunge în final la un model matematic pe care-l verifică experimental, …am putea spune că, de fapt, omul de știință extrage frumosul din fenomenul pe care-l studiază“. Coincidența dintre modelul matematic și experiment, faptul că „natura are aceleași legi de evoluție ca și cele ale rațiunii umane“ a fost considerată de Einstein ca „unica minune din univers“. La noi, Tudor Vianu scria că, la sfârșitul cercetării sale, omul de știință trăiește aceiași bucurie ca un artist, că „adevărul științific, frumosul și binele cresc dintr-o tulpină comună“.
Profesorul și Omul Radu Voinea a fost pe măsura acestor gânduri și de aceea se bucura de multă simpatie iar amintirea dumnealui stăruie în memoria multora dintre cei care l-au cunoscut asociată cu zâmbetul prietenos și cuvântul binevoitor. Prof. univ. Mircea Petrescu l-a cunoscut din vremea studenției și acum recunoaște că „M-a influențat mult, iar înțelepciunea lui m-a influențat și m-a călăuzit. Întotdeauna calm, fără să vorbească pe ton ridicat, cauta argumente atunci când părerile erau diferite. ?ê?£tia să cedeze, chiar dacă îi părea rău.“ A fost amintiți anii când ca rector al Universității Populare „Ioan I. Dalles“ s-a străduit să dea viață dorinței fondatoarei Ellinor Haase, „de a forma caractere cetățenilor români prin cultivarea și educarea lor sufletească“. Radu Voinea a mai fost dăruit și cu vocația de a transmite cunoștințe cu simplitate și bucuria de a cunoaște și lucra împreună cu oamenii. Recunoștea doar o singură categorie de oameni periculoși: „proștii care nu știu că sunt proști.“ Peste tot pe unde a trecut, Radu Voinea impresiona prin felul său de a fi, plin de inteligență generoasă, sinceritate, nobilă modestie și căldură sufletească a cărei amintirea înseninează și azi sufletele celor care l-au cunoscut ca discipoli sau colaboratori. Aidoma i-a și întâmpinat pe toți participanți la sesiune în fotografia ca urarea „Bine ne-am regăsit? așezată la intrarea în Aulă.
Încheiem cu umorul de care acad. Radu Voinea nu se despărțea niciodată ca de o terapie împotriva răului ce, în acei ani, nu putea fi numit. Prof. univ. Cornel Berbente, care e și un talentat epigramist, își amintea cum la spectacolele studențești i se cântau cuplete pe melodia „Radu mami“ iar Profesorul se amuza copios. Chiar Radu Voinea le dedicase o epigramă în care recunoștea că ar fi fost mai bine să-i învețe pe studenți, nu mecanica teoretică, ci „cum se folosește pila“. Mulți sunt cred pot afirma cu prof. Cornel Berbente: „tot timpul cu gluma pe buze, dar și cu o privire care parcă te avertiza să fii atent deoarece sub zâmbet se poate ascunde ceva care nu trebuie să-ți scape…“ Așa a trecut prin viață și rămâne pentru posteritate Profesorul, om de știință și de cultură, academicianul Radu Voinea.
Elena Solunca Moise
