Nimic nu mai poate opri motorul franco-german. O noua arhitectura pentru Europa viitorului se profileaza la orizont, conceputa la masa negocierilor de catre principalii protagonisti – presedintele francez, Jacques Chirac, si cancelarul german, Gerhard Schroder – fara acordul carora este dificil de imaginat un scenariu definitiv de reforma institutionala. La acord s-a ajuns marti seara la Paris, in cursul intalnirii traditionale dintre cei doi lideri, devenita acum foarte importanta prin prisma aniversarii Tratatului franco-german, semnat in urma cu 40 de ani de catre Charles de Gaulle si Konrad Adenauer.
Acordul sau, mai bine spus, compromisul intre exigentele opuse ale Frantei si Germaniei prevede o presedintie europeana duala. Europa ar urma sa fie condusa de presedintele Comisiei si de cel al Consiliului de Ministri, avand alaturi un ministru de externe care sa dea o voce unica dezordonatei entitati numite Uniunea Europeana. Este evident ca Franta si Germania si-au unit proiectele, au gasit puncte comune in viziunea lor asupra Europei, au renuntat fiecare la o parte din exigente si au acceptat o parte din exigentele celuilalt. Rezultatul este surprinzator, mai ales ca se cunostea faptul ca cele doua tari aveau pozitii diverse in aceasta chestiune: traditional interguvernamentala, cea franceza, in mod firesc mai integrationista, cea germana. Parisul imagina Europa ca un sediu unde guvernele suverane se pun de acord pentru politici comune, in timp ce Europa se vedea de la Berlin ca o casa comuna, integrata, unde fiecare renunta la o parte din suveranitatea sa in favoarea politicii comune. Cele doua pozitii se reflectau clar in propunerile pe care Franta si Germania le inaintasera pana acum. Jacques Chirac opta pentru un presedinte adevarat, ales de catre ceilalti presedinti ai statelor membre, care sa aiba un mandat de cinci ani sau macar de doi ani si jumatate, cu posibilitate de reinnoire. Acest presedinte ar fi seful Consiliului, organism executiv al Uniunii Europene. In viziunea lui Gerhard Schroder, conducerea europeana trebuia sa fie in grija presedintelui Comisiei, ales de catre Parlament. Rezultatul imbinarii celor doua viziuni, care se afla deja pe masa de lucru a Conventiei pentru reforma institutionala europeana, este o propunere viabila care marseaza pe ideea de cuplu.
In viziunea comuna exprimata marti seara la Paris, presedintele Comisiei ar urma sa fie ales de catre Parlamentul European, conferindu-i-se astfel o mai mare legitimitate. Presedintele Consiliului ar trebui sa fie ales prin majoritate calificata de catre liderii statelor membre ale Uniunii, pentru un mandat de cinci ani sau de doi ani si jumatate cu posibilitate de reinnnoire. Acest lucru ar conferi continuitate proiectelor comune ale viitoarei Uniuni formate din 25 de membri. Uniunea Europeana ar avea, deci, doua personalitati puternice la conducerea sa, presedintele Comisiei urmand sa joace un rol asemanator celui de prim-ministru, in timp ce presedintele Consiliului si-ar asuma o functie asemanatoare celei de sef de stat. In plus, viitorul ministru de externe ar fi ales dintre membrii Consiliului, insa ar avea un loc in cadrul Comisiei. Asadar, o propunere cu greutate, care, incepand de marti seara, a dat Europei o fata mult mai precisa.
