Şeful SRI, avertisment cu privire la securitatea naţională! George Maior susţine că serviciul pe care îl conduce va avea probleme în zona anticorupţiei, din cauza unei decizii a Curţii Constituţionale.
Directorul SRI spune că există constrângeri care pot afecta activitatea în cadrul securităţii naţionale, pentru că legea Big Brother, care permitea furnizorilor de servicii să reţină datele personale ale clienţilor, a fost declarată neconstituţională de CCR.
George Maior a apreciat că Parlamentul şi-a făcut treaba şi a aprobat această lege, însă decizia curţii ar putea avea consecinţe grave pentru securitate. Și procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a spus că nu este de acord cu această decizie luată de judecătorii CCR şi a subliniat faptul că există deja probleme în investigarea faptelor de corupție.