Home Actualitate ACL cere demisia Ministrului Educaţiei

ACL cere demisia Ministrului Educaţiei

DISTRIBUIŢI

Vicepreşedintele ACL, Raluca Turcan, a solicitat, joi, în numele alianţei sale demisia ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, pe care îl acuză de „incompetenţă, dispreţ şi degringoladă”.

 

 

„Odată cu începerea anului şcolar, două bombe vor pulveriza guvernarea Ponta. 2014 este al doilea an în care copiii de clasa I încep anul şcolar fără manuale, 2014 este anul în care şi copiii de clasa a II-a încep anul fără manuale. Programa şcolară a fost schimbată încă din iunie 2012, dar nici până acum Guvernul Ponta, Ministerul Educaţiei nu au tipărit manualele pentru clasele I şi a II-a”, se arată într-un comunicat de presă al ACL, semnat de Raluca Turcan.

Ea susţine că Guvernul şi Ministerul Educaţiei nu au nicio scuză. „Se invocă apariţia contestaţiilor în procedura de licitaţie. Însă licitaţia a fost demarată abia în aprilie 2014, deci după doi ani de zile. Doi ani de zile de nepăsare, incompetenţa şi dispreţ faţă de soarta copiilor. Adevărul este că au întârziat fără nicio scuză demararea procedurilor de licitaţie după finalizarea schimbării programei şcolare”, se precizează în comunicat.

Potrivit vicepreşedintei ACL, „a doua bombă” este „unda verde” pentru universităţi în organizarea învăţământului postliceal în cadrul facultăţilor, măsură pe care o consideră „un nonsens pentru orice persoană cu logică şi decenţă”.

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.