Directorul coordonator al instituției va fi demis
Conf. dr. Daniel Popescu, directorul coordonator al Direcției de Sănătate Publică (DSP) București, și-a făcut de cap la această instituție pånă cånd Corpul de Control al ministrului Sănătății, Cseke Attila, i-a descoperit manevrele pe care le face. În consecință, Popescu va fi demis „pentru grave nereguli constatate în managementul resurselor umane, angajări ilegale și încadrarea pe posturi cu încălcarea prevederilor legale“.
Totul a început cånd mai mulți salariați ai DSP București au sesizat Ministerul Sănătății (MS) asupra unor nereguli ce se petrec aici. Echipa de control a MS nu a întårziat să ia la puricat DSP București. Surpriză! Au fost găsite fișe de post care nu respectau nici pe departe legea. Și aceasta nu este nimic pe långă faptul că „în DSP București a fost încadrat personal pe funcții publice fără a se susține concurs și fără a fi îndeplinite condițiile obligatorii referitoare la recrutarea sau angajarea funcționarilor publici“. La fel s-a procedat și cu încadrările pe perioadă determinată și control parțial de muncă, fără respectarea Codului Muncii. Astfel, în DSP București, unul dintre juriști a fost angajat cu normă întreagă prin ordin verbal al directorului coordonator, și nu prin concurs așa cum prevede legea. Mai mult, viza de legalitate pentru această angajare a fost dată de către soția juristului, care ocupa și ea o funcție de consilier juridic în același compartiment.
Daniel Popescu nu a putut dovedi prin niciun document că aceste posturi au fost ocupate prin concurs de către cei doi soți. Aceștia vor trebui să restituie veniturile încasate ilegal.
Mai grav, directorul coordonator al DSP București „a menținut, fără justificare, în activitate un angajat care, legal, trebuia să iasă la pensie cu 5 ani în urmă“. Acesta ocupă ilegal și în prezent funcția de șef Serviciu Administrativ, Aprovizionare și Mentenanță. Are 69 de ani și 6 luni, deși conform legii trebuia să se pensioneze de la 65 de ani. Ca să nu mai vorbim despre faptul că Daniel Popescu a „trecut cu vederea“ cazul unui inspector, care pånă la data de 25 noiembrie 2009 trebuia să-și exprime în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei pe durata executării activității sau încetarea raporturilor de muncă. Termenul de 15 zile în care inspectorul avea obligația de a exprima în scris opțiunea între suspendarea plății pensiei și încetarea raporturilor de muncă a fost depășit cu aproape jumătate de an.
Începånd 8 decembrie 2009, inspectorul a intrat în concediu medical, prezentånd conducerii DSP București opt certificate de concediu medical care au acoperit consecutiv o perioadă de 90 de zile, pånă la data de 18 martie 2010 inclusiv. După această perioadă, începånd cu data de 19 martie 2010, inspectorul a solicitat conducerii DSP București efectuarea unui concediu fără plată, pentru o perioadă de 180 de zile. Mărinimosul director coordonator al DSP București i-a aprobat și cele 180 de zile fără plată.