Home Sport Un roman va deschide o sala de box cu Lennox Lewis

Un roman va deschide o sala de box cu Lennox Lewis

DISTRIBUIŢI

Antrenorul roman Adrian Teodorescu, care l-a pregatit pe pugilistul britanic Lennox Lewis, intentioneaza sa construiasca, impreuna cu actualul campion mondial la profesionisti, categoria grea, o sala de box si fitness, la Toronto, informeaza presa canadiana. Teodorescu l-a antrenat pe Lewis, in 1988, atunci cand pugilistul a castigat, pentru Canada, medalia de aur la JO, de la Seul. El antreneaza de 42 de ani si a pregatit pugilisti romani si canadieni care au participat la opt editii ale Jocurilor Olimpice. Antrenorul a ramas un consilier apropiat lui Lewis si dupa trecerea acestuia la profesionism. Constructia salii va incepe in februarie, urmand ca inaugurarea sa aiba loc in iunie. Teodorescu a afirmat ca sala s-ar putea numi -Jarvis Athletics and Boxing- sau -Lennox Lewis Centre of Athletic Excellence- si a adaugat ca Lewis ar putea investi o suma importanta in acest proiect. Potrivit sursei citate, sala de box va fi dotata si cu un loc de joaca pentru copii. De asemenea, la sala se vor putea pregati si tinerii proveniti din familii cu venituri mici. Sala de box va fi construita pe un teren unde trebuia amplasata o pista pentru role. Adrian Teodorescu a inaintat, in 1997, o propunere pentru construirea unei sali de box care a fost aprobata de Primaria din Toronto, deoarece proiectul pentru pista de role, prezentat in 1994, nu s-a putut concretiza: -Avem nevoie de asa ceva in Toronto. Nu avem un loc de asemenea dimensiuni pentru copiii care doresc sa vina si sa se simta ca acasa si care sa primeasca atentia necesara-.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.