Comisarii europeni pentru justiţie şi extindere au lăsat, mai transparent sau mai camuflat, a se înţelege că ar putea fi activată clauza de salvgardare în cazul României pentru lipsa de progrese în domeniul justiţiei şi în combaterea corupţiei. Este pusă pe tapet aceeaşi formulare searbădă şi neclară care bântuie mediile europene cu privire la România şi care a dominat negocierile de aderare şi agenda după intrarea efectivă în UE. -Progrese în domeniul justiţiei şi în combaterea corupţiei- este formularea clasică pentru -toţi ştim despre ce este vorba, dar nu spunem ce-. Şi atunci, fiecare poate înţelege ce vrea.
Dacă acum va fi activată clauza de salvgardare pentru lipsă de progrese în domeniul justiţiei şi în combaterea corupţiei, caraghioslâcul va fi total şi ironia va fi completă! Păi, pentru a vedea de ce, trebuie pornit de la două întrebări retorice vizând problema, de altminteri strâns legate una de alta. Prima întrebare, de fond: când altădată s-au făcut progrese în domeniu, pentru ca acum să se spună că nu se fac sau, întoarse altfel lucrurile, se făcuseră oare progrese până acum câteva luni, de s-a acceptat aderarea, şi acum s-a trecut într-o perioadă de regrese? A doua întrebare, de procedură: cu ce măsoară Comisia de la Bruxelles progresele în domeniu, de reuşeşte să observe până şi cele mai mici sinuozităţi?
Răspunsul la prima întrebare este net: nici acum, nicicând altădată! Justiţia este anchilozată în anumite tipare şi corsete de decenii şi va ramâne aşa vreme încă îndelungată, nimeni neputând să spună cât. Şi dacă, în perspectiva aderării, sub mandatul Băsescu, s-a făcut ceva pentru crearea unui climat de desprindere a justiţiei de politic, efectele nu se vor putea observa, în mod obiectiv, decât în ani, dacă nu tot în decenii, poate odată cu schimbarea întregii generaţii printre magistraţii. Şi, să mă ierte comisarii europeni, lucrurile stau şi mai rău în domeniul combaterii corupţiei! Frenezia îmbogăţirii personale prin vectori de partid, de grup sau individuali, desigur pe seama banului public, este atât de debordantă încât n-o poate zăgăzui nimic, şi i-a cuprins şi pe tineri!
Cu ce măsoară, mă rog frumos, Comisia de la Bruxelles nivelul corupţiei din România?! Dacă are vreun -coruptmetru-, va fi constatat deja că aceasta creşte organic cu creşterea PIB, cu sporirea avutului public scos la privatizare şi a banului public angajat în achiziţii publice.
Ameninţările cu activarea clauzei de salvgardare dau expresie de fapt neputinţei unor cercuri europene de a amenda harababura politică din România – care nu le place (vreau să spun deschis că nici mie!) – dar n-au nici un suport, pentru că, pe cât de deranjantă a fost şi este, s-a desfăşurat totuşi cu respectarea strictă a normelor democratice şi constituţionale. A avut, fără îndoială, aspecte imorale, dar nu ilegale. Şi atunci, pentru că nu putem amenda harababura politică, hai să apelăm la sancţionarea vulnerabilităţii perene a României: justiţia şi corupţia!
Oameni buni, nu ştiaţi de această vulnerabilitate când aţi primit România în UE? Ştiaţi prea bine! Şi dacă interese politice şi economice v-au făcut să treceţi peste acest lucru, lăsaţi-o baltă, că totul capătă aspectul unui caraghioslâc! Ce era mai bună justiţia sau exista mai puţină corupţie pe vremea d-nei Macovei, mai agreată decât alţii pe la Bruxelles? Erau mai buni înalţii magistraţi pentru că erau propuşi de ministrul Justiţiei şi nu, ca acum, de către Consiliul Superior al Magistraturii?! A văzut cineva în România vreunul – măcar unul – din marii rechini aduşi în faţa justiţiei şi penalizaţi de aceasta? S-a depăşit vreodată faza corupţiei fără corupţi?! S-a schimbat ceva realmente după ce PNA s-a numit DNA?! E cu ceva mai puţin constrângătoare Agenţia Naţională de Integritate în varianta Chiuariu decât în varianta Macovei?! Întrebarea este cu totul alta: va face ceva această ANI în confiscarea averilor ilicite?! -Draga ANI-, deşi cerută la Bruxelles, se arată strict de prisos! Să fim serioşi! Dacă justiţia română dorea într-adevăr să facă ordine în domeniu, păi avea toate mijloacele necesare, în frunte cu Codul Penal, de a o face. Nu mai avea nevoie de ANI!
Iar dacă onor comisarii de la Bruxelles dispun cumva de un -coruptmetru- şi au constatat creşterea vertiginoasă a marii corupţii în România în ultimul timp, atunci domniile lor ar trebui să o lasă chiar moale de tot, căci această creştere are legătură strictă cu expansiunea, la fel de vertiginoasă, a investiţiilor străine în România, unde acestea obţin profituri fabuloase şi unde, pentru a le obţine, au nevoie de terenuri, utilităţi, aprobări, avize şi altele asemenea pentru care nu ezită să dea tare de tot din urechi. Şi şpăgile cele mai mari către demnitari şi funcţionari publici vin de la principalii investitori, care sunt tocmai vest-europeni!
