Nu știm ce e mai grav: nerespectarea hotărârii judecătorești sau motivul arborării steagului secuiesc pe catargul din parcul central din Sfântu-Gheorghe, adică sărbătorirea ocupării Ardealului de trupele lui Miklos Horthy.
Preşedintele PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef, a declarat, într-o conferinţă de presă, că steagul a fost reînălţat în memoria trupelor ungare care în data de 13 septembrie 1940 au intrat în municipiul Sfântu Gheorghe.
„Potrivit deciziei instanţei, primarul Antal Arpad era obligat ca să îndepărteze acest steag până pe data de 10 septembrie a.c. Noi nu am dorit să-i facem probleme, să fie tras cineva la răspundere, să plătească amendă, să dea declaraţii, aşa că ieri am înlăturat steagul. Azi am pus în acelaşi loc un alt steag, în cinstea trupelor maghiare care în urmă cu 74 de ani au intrat în oraş, dar şi cu speranţa în libertate şi democraţie (…) Nu am pus acest steag pentru a jigni pe cineva, ci pentru că noi considerăm că secuii au dreptul să-şi arboreze propriile simboluri şi nimeni nu poate strivi limba noastră maternă, cultura noastră, simbolurile noastre”, a afirmat Kulcsar Terza Jozsef.
În imbecilitatea lui, liderul PCM a încercat să justifice nerespectarea hotărării judecătorești cu prevederea legii minorităţilor potrivit căreia acesta au dreptul să-şi folosească în mod public simbolurile naţionale, însă numai cu prilejul manifestărilor lor specifice.
Ce comemorează „specific” nenorociții de la PCM pe 13 septembrie?
Imediat după ocuparea teritoriul transilvănean din 1940, a început seria masacrelor împotriva populației civile românești. Cel mai afectat de teroarea horthystă a fost Sălajul, unde au fost masacrați 477 de români.
Armata ungară a intrat în comun Brețcu din jud.Covasna la 13 septembrie 1940. Cu o zi înainte, Niculae Boldea din Brețcu, județul Covasna, și fiul său mai mare, omonim, au fost închiși la primăria localității, pe motivul că tatăl s-a plâns că fiul a fost bătut de un localnic maghiar. Căpitanul comandant al subunității horthyste a dispus ținerea în continuare în arest a românilor. În noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940 au fost devastate casele la aproximativ 20-30 de români. La acțiune au participat localnici și soldați unguri. La 14 septembrie a fost arestat și fiul cel mai mic al lui Boldea, în vârstă de 14 ani. La 16 septembrie 1940, mai mulți soldați unguri au mers la casa familiei Boldea sub pretextul de a lua haine și alimente necesare pentru expulzarea bărbaților în România. După ce au luat cele trebuincioase, s-au întors la primărie, unde au dispus ca victimele să fie urcate într-un camion, ce a pornit mai apoi spre graniță. Militarii s-au oprit însă pe vârful Măgheruș, unde Boldea și cei trei fii ai lui (Demian Nicolae, Demian Ioan și Demian Drăgan Nicolae) au fost împușcați și apoi îngropați. (sursa storia României. Transilvania, vol. II, cap. VII Transilvania în cel de-al doilea război mondial, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 1997, pag. 40).
La 13/14 septembrie 1940, în comunele Belin și Zăbala din județul Trei Scaune, astăzi Covasna, trupele ungare sosite în aceste localități au atacat și vandalizat casele românilor, oamenii fiind bătuți și maltratați pentru a fi determinați să se refugieze în România. Mai multe familii și-au părăsit căminele și au trecut noua frontieră, iar alții au fost expulzați de autoritățile ungare, proprietățile fiindu-le confiscate (sursa Curtea de Apel Cluj, sentința din 09.10.1946)
În 13 septembrie 1940 s-a petrecut cea mai mare și mai îngrozitoare atrocitate comisă de armata ungară în complicitate cu etnicii maghiari locali, unde au căzut cele mai numeroase victime nevinovate -157 de morți- cu ocazia ocupării Ardealului, este cea de la Ip, localitate din județul Sălaj, aflată la 45 km de orașul Zalău. Modul în care s-a desfășurat acest masacru a fost stabilit de către instanța Tribunalului Poporului din Cluj la 13 martie 1946, conform wikipedia.
Sub pretextul răzbunării celor doi militari unguri morți într-o explozie în comuna Ip la 7 septembrie 1940, cu ocazia trecerii trupelor prin localitate, locotenentul Vasvári Zoltán din armata horthystă părăsește în ziua de 13 septembrie 1940 localitatea Nușfalău unde se afla cantonat, îndreptându-se cu compania sa spre comuna Ip. Motivarea uciderii celor 157 de localnici este una fictivă, explozia producându-se din cauza unui defect de ambalaj al muniției, dovadă fiind faptul că cei patru români arestați au fost eliberați după aproximativ o lună.(sursa Istoria României.Transilvania, Volumul II, Capitolul VII – Transilvania în cel de-al doilea război mondial, Editura George Barițiu, Cluj-Napoca, 1997, pag 34). În noaptea de 13 spre 14 septembrie, în jurul orei 11 noaptea, locotenentul Vasvári Zoltán ajunge în Ip. Imediat acesta împreună cu membrii gărzii naționale din comună s-au dus pe la casele mai multor locuitori trezindu-i din somn și împușcându-i. Au fost uciși în acest mod 18 români. Crimele au fost comise înainte de miezul nopții. Întors la sediul gărzii naționale din Ip, Vasvári Zoltán dă indicații membrilor să pregătească 10 căruțe și mai mulți oameni pentru dimineață în scopul îngropării victimelor ucise până atunci. Locotenentul părăsește apoi postul. Imediat după se aude o rafală de mitralieră trasă din sat, iar Vasvári se întoarce la sediul gărzii naționale pretextând că sătenii români i-au atacat compania. Furios se adresează oamenilor din corpul de strajă local, spunând că va incendia comuna. Unul dintre comandanți a încercat să-l oprească răspunzându-i că așezarea este compusă în proporție de 70% din maghiari. Vasvári a simulat în continuare că va da foc numai caselor românești, dar același comandant a protestat spunând că nici acest lucru nu este posibil întrucât gospodăriile românilor sunt răsfirate printre cele ale ungurilor. Atunci Vasvári Zoltán a cerut să i se dea oameni din garda locală care să arate soldaților lui caselor românești, pentru a-i împușca pe vlahi. De data această ordinul i-a fost acceptat. S-au format 6 echipe de soldați în frunte cu câte un om din garda locală, drept călăuză. Astfel alcătuite au pornit fiecare pe străzile comunei.
Echipa I a acționat pe drumul ce duce spre localitatea Suplacu de Barcău. Toți românii din această zonă care au fost găsiți acasă au fost împușcați. Și-au găsit moartea 62 de oameni.
Echipa a II-a a acționat în zona bisericii și a cimitirului din Ip. După indicațiile date soldaților de către calăuza Csepei Sigismund au fost împușcați 21 de locuitori.
Echipa a III-a a mers pe drumul ce duce spre comuna Camăr. Au fost omorâți 13 români.
Echipa a IV-a a acționat pe drumul către satul Zăuan, unde au fost împușcați 9 locuitori.
Echipa a V-a a mers în zona de pe malul pârâul Barcău, fiind omorâți 36 de români.
Echipa a VI-a trebuia să acționeze în aceeași zonă cu echipa a V-a, însă locuitorul Osz Andrei, ce era folosit drept călăuză, dându-și seama de gravitatea faptelor lor a declarat că el nu cunoaște casele românilor, deoarece venise de puțin timp în comună. Astfel, ultimele două echipe au fost nevoite să meargă împreună.
În tot acest timp, populația română a fost supusă unor torturi, printre care smulgerea unghiilor, ruperea oaselor cu bâte și paturi de armă. Mai mulți copii au fost sfârtecați cu baionetele. Tortura a fost urmată de uciderea oamenilor, jefuirea cadavrelor, a caselor și a bisericii.
A doua zi dimineața, din ordinul locotenentului Vasvári, mai mulți localnici au fost puși să sape o groapă în cimitiriul satului, iar alți săteni au fost scoși cu căruțele și au mers din casă în casă pentru a ridica și transporta cadavrele la groapa comună.
Așteptăm reacția autorităților.
