Comitetul UNESCO pentru Patrimoniul Mondial a decis, miercuri, la Brasilia, să scoată Insulele Galapagos de pe lista siturilor în pericol, unde au fost incluse în 2007, recunoscând astfel eforturile de protejare a zonei depuse de Ecuador, informează AFP. „Cu 14 voturi «pentru», cinci «împotrivă» și o abținere, Comitetul UNESCO pentru Patrimoniul Mondial a decis retragerea Insulelor Galapagos din lista siturilor în pericol, unde au fost incluse în 2007“, a anunțat ministrul brazilian al culturii, Joao Luiz da Silva Ferreira. Acesta prezidează reuniunea UNESCO care are loc în Brasilia până pe 3 august și are ca scop alegerea noilor situri care vor fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial, pentru „valoarea lor universală excepțională“. În prezent, Lista Patrimoniului Mondial numără 890 de situri de „valoare universală excepțională“, dintre care 689 sunt culturale, 176 naturale și 25 mixte, aflate în 148 de țări.
Biserica Învierii de la Mănăstirea Sucevița se află din nou printre siturile propuse în 2010 pentru includerea în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, propunerea României urmând să fie analizată alături de alte 40 de situri culturale și naturale. Printre propuneri, figurează 32 de situri noi. Anul acesta, Insulele Marshall, Kiribati și Tadjikistan au venit pentru prima dată cu propuneri pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Brazilia a cerut retragerea Insulelor Galapagos din lista siturilor în pericol. „Este importantă recunoașterea eforturilor realizate de guvernul ecuadorian pentru protejarea și conservarea acestui patrimoniu“, a declarat președintele Institutului brazilian al patrimoniului (IPHAN), Luiz Fernando de Almeida, într-un comunicat. Arhipelagul Galapagos, administrat de Ecuador, înscris din 1978 în Lista Patrimoniului Mondial, este format din circa 40 de insule vulcanice, situate la aproximativ 1.000 de kilometri de coastele sud-americane. Ele au servit ca laborator pentru naturalistul britanic Charles Darwin, care a studiat acolo, în 1835, diversitatea speciilor, temă care a stat la baza lucrării sale asupra evoluției și selecției naturale – „Originea speciilor“.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane