Interviu cu părintele Boian Alexandrovici, preot protopop Malainița (Serbia)
Poate cel mai însuflețit român din Valea Timocului (estul Serbiei -n.r.), părintele de la Malainița Boian Alexandrovici a avut amabilitatea de a vorbi pentru „Curentul” despre cât de important este ca statul român să lupte pentru crearea unui cadrul legal pentru ca românii de pe Valea Timocului, denumiți „vlahi” de autoritățile de la Belgrad. În interviul acordat pentru „Curentul”, părintele ne-a spus că lucrurile în acest sens se mișcă greu și tocmai de aceea ar fi nevoie de presiuni suplimentare ale Bucureștilor pe fondul dorinței Serbiei de aderarea la UE și implicit de respectare a drepturilor minoritățile de pe teritoriul său.
Părinte, în primul rând spuneți-ne câți români trăiesc în Valea Timocului și când a fost ultimul recensământ?
Este vorba despre 154 de sate românești, plus 48 de localități mixte, iar după numărul locuitorilor ajungem undeva la 300 – 350.000 de români în mod real. Conform recensământului, în 2002, au fost 40.000 de „vlahi” declarați și circa 3.000 de „români-români-rumâni”. La noi există sinonimia asta, dacă cineva te întrebă în limba sârbă dacă ești vlah și că vorbești „vlașki”, adică limba vlahă, dar dacă te întreabă în grai, în limba română, la noi în limba română nu există termenul vlah – este rumân și rumânește. Pentru mine „rumân” este și părintele ?ê?£tefan, și dumneavoastră și bunica mea iar la România îi zicem „Rumânia” pentru că la 1833 când ni s-a rupt toate legăturile și cu țara, și cu biserica mamă, și cu toate instituțiile poporului român, atunci ni s-a conservat limba aia vorbită atunci. Chiar și acum prin satele acestea din Oltenia și Banat, oamenii de la sat zic că sunt „rumâni” și vorbesc „rumânește”.
Vă rugăm să ne explicați ce înseamnă, în viziunea statului sârb, „vlah” și ce înseamnă „român” și cum consideră ei că s-ar manifesta acestă așa-numită diferență?
Statul sârb are nițcai pioni în comunitatea noastră. Sunt oameni pentru care unele interese necinstite se vând. ?ê?£i atunci vor să creeze diferența între „vlah” și român. De ce? Până acuma ceva timp, nici în România nu a fost cunoscută treaba asta cu vlah și român și atunci statul sârb s-a folosit de acest lucru. Vlahii seamănă ceva cu românii, dar nu sunt români și nu au „țară-mamă”. Pentru că „țara-mamă” este garant că o minoritate nu va fi asimilată și nu se va pierde. Atunci, ei vor să ne rupă legătura cu „țara-mamă” și așa s-a născut povestea că „vlahii” sunt una iar românii sunt alta. Iar noi, ca biserică ortodoxă română din Timoc, cu unele asociații și partide politice din Timoc – nu toate -, susținem sinonimia că vlahii sunt egal cu românii. Iar ca exemplu pe care îl folosesc foarte des: anul trecut al fost la slujbă la Arad, unde a slujit Întâi Stătătorul Bisericii Cehiei și Slovaciei, Preasfințitul
Christoph, care atunci când îl pomenea în liturghie pe Patriarhul nostru spunea în slavonă: „Pomelni Gospodi Vlașko Patriarha Daniel” și „Vlașko Episcopsco”, adică pe patriarhul vlah Daniel și Episcopatul Vlah. Deci pentru aceștia nu există termenul „român”, ci socotesc că românii sunt vlahi. Mai nou, au început să folosesc și termenul de „român”, dar în limbajul bisericesc vechi nu există termenul de „român”. Învitați fiind anul trecut la o sărbătoare în România, aproape de Moldova Nouă, sârbii care trăiau în acel sat din România, împreună cu primarul, spuneau că la ei în sat nu există termenul de român în graiul lor sârbesc, ci de „vlas”. Așa că și asta este o dovadă, așa că cineva trebui să fie prost sau rău intenționat să nu vadă că nu există nicio difrență.
Autoritățile sârbe locale și centrale aplică tratamente diferite celor două așa-numite comunități de vlahi și români?
Acum trebuie făcută o precizare. În Voivodina (nordul Serbiei – n.r.), în Banatul sârbesc, există circa 35.000 de români care au moștenit drepturi deoarece erau în Imperiul Austro-Ungar iar noi (cei din zona Timocului -n.r.) eram în Imperiul Otoman iar acum aceea sunt recunoscuți ca români și așa a fost dintotdeauna. Apar totuși câteva recensăminte unde ei au fost înscriși ca vlahi, dar la ultimul recensământ al Regatului Sârbilor-Croaților-Slovenilor, în 1921, cunoaște numai români care era în număr de peste 170.000.
Care este momentul care a declanșat această împărțire a românilor?
Haideți să ne întoarcem și noi puțin în istorie. Când România nu era unită, și exista Țara Românească, în limba sârbă i se zicea „Vlașka” și atuncea la începutul secolului XIX, noi eram înscriși ca „vlasi”. Când s-a format România, noi încă de la primul recensământ am fost înscriși ca „rumâni”, ceea ce înseamnă că statul sârb a recunoscut că noi facem parte din poporul român. Asta este o dovadă istorică și științifică. În 1921 are loc ultimul recensământ care ne vede pe toți drept români. După aceea, Biserica sârba a început să scrie în matricole (luare în evidență -n.r.) toate datele și scria „rumân” iar apoi apoi au început să scrie „sârb”. În 1948 se face primul recensământ după război (Al Doilea Război Mondial – n.r.) și atunci, după venirea comuniștilor, apar „vlahi” și „români”. Români în Banat (sârbesc -n.r) și vlahi în Timoc. Din peste 100.000 de români în 1948, la următorul recensământ care s-a ținut în 1952 a scăzut numărul lor la mai mult de jumătate. Există în timpul lui Tito o insulă care se numea Goliot
Credeți că dacă se vor construi școli într-un mediu organizat, cu timpul se vor rezolva și aceste probleme deoarece este vorba și de educație?
Sigur, și este vorba și de atmosfera care trebuie schimbată. Cum că ești de „clasa a doua” și că faci ceva împotriva statului sârb dacă vrei ceva în limba și cultura ta. Dar să ne întoarcem la recensământ. Oamenii din localitatea noastră care țin de securitatea sârbă din anumite interese sau obligații, au ieșit imediat după recensământ cu datele neoficiale. Au spus ca români s-au declarat circa 9.700 – 9.900, să zicem în jur de 10.000 iar vlahii între 120.000 și 140.000. Practic, o creștere de trei ori și a celor care s-au declarat români și a celor care s-au declarat vlahi. Vă spun că asta a ieșit pe site-urile lor, a organizațiilor securiste care poartă nume românesc. După acest moment trece un an de zile și n-avem rezultate. Lumea încurajată iar România mai face presiuni, se iese cu datele oficiale: 2.900 de români și 35.000 de vlahi. Mai puțin decât data trecută (la recensământul trecut -n.r.). Una dintre scuze a fost că pe cei plecați în străinătate i-au șters din registre. Astea sunt date oficiale. Acum cu școala, acum s-a început un proiect-pilot pe care ei îl obstrucționează întotdeauna. Vinerea după ce copii termină orele pleacă cu autobuz sau alt transport până în sate. Ei pun orele de limbă română vinerea la ora 5 seara. ?ê?£i care să vine și cine să-i aducă. Mai mult, nu dau veste deoarece sunt trei grupuri și trei școli și nu fac toți în același loc. Într-o vinere fac într-o școala, în altă vineri în altă școală și tot așa. Apoi ei mai schimbă și orarul de la orele 14 la 15, apoi alții de la 15 până la 16, și așa schimbă mereu și nu dau veste la copii. Eu știu pentru că nepoata mea merge și din circa 29 de copii, merg la aceste ore numai doi-trei copii, până în cinci copii. Fac asta fiindcă este un proiect pilot și vor spune la toamnă că nu este interes.
Se vehicula cifra de 1.500 de copii înscriși la aceste cursuri. Sunt într-adevăr atâția?
În practică, se împiedică accesul ca aceștia să fie cât mai puțini. Situația în care ne aflam acuma a început să se miște spre bine. Acum suntem la „zero pozitiv”, încă nu este nici măcar „unu”. Acum este foarte important să avem susținere din România și este foarte important că s-a votat la București legea asta unde se spune „aromân, maramureșan, moldo-vlah, vlah, moldovean etc”. Asta e foarte important pentru că nimeni nu mai poată să spună de ce se amestecă România și că „face românizarea vlahilor”. Vă dați seama ce înseamnă această frază? Asta trebuie să fie nebun să spună așa ceva! Pentru noi este foarte important să se știe și să se susțină sinonimia aceasta de vlah egal român pentru că statul sârb a creat pe grupul acesta de vlahi care zic că sunt vlahi și că nu fac parte din poporul român, dar că sunt ceva asemănător. Important este să spunem că „vlah” este egal „român”. Dacă spunem noi asta cei de aicea, atunci e foarte bine. Unii nu înțeleg nici la noi (în Timoc -n.r.) care sunt este orientarea de român și nu recunoaștem termenul de vlah. Dacă ar fi să ne luăm doar după numărul românilor declarați de 2.900… nimeni nu mai face nimic pentru doar 2.900 de oameni. Dar dacă spunem că „vlah” este egal cu „român”, atunci ajungem undeva la 40.000.
Ce ne puteți spune despre aromânii de aici?
Dacă vă uitați aici în zona noastră, de la Negotin, spre Răsărit și spre Nord sunt „câmpenii” ori „țăranii” care vorbesc graiul oltenesc. Iar de la Negotin la munte sunt „ungurenii”, așa cum le zicem noi, aceștia vorbesc așa cum vorbeșc și eu cu „șe” și „dz”. La noi la Malainița este exact granița dintre aceștia și astfel avem și „oltenisme” și „bănățisme”. Puțin mai încolo se vorbește exact ca la Timișoara. Din punct de vedere lingvistic este foarte interesant aici. Unii profesori de la Cluj au fost și au cercetat satele cu ăi bătrâni și fac atlas lingvistic.
Părinte, dar românii de aici se uită la emisiunile de televiziune în limba română sau ascultă posturile de radio din România? Practic, aici în înveți limba română literară, așa cum au învățat cei din Basarabia, pe televizor și radio.
De la Reșita la Negotin se prinde cu antene de se pun pe casă și prind posturi românești. Când merg din parohie prin sate și merg prin case cu bătrâni, canalele favorite ale lor sunt Etno și Favorit deoarece aud cântecele lor. Radio se aude Europa FM, Kiss FM și Trinitas FM până în centrul Serbiei. ?ê?£i televiziunea Trinitas TV este foarte importantă și se prinde prin antenele satelit. Problema este că trebuie creată atmosfera și că trebuie băgată aicea televiziune în limba română și televiziune locală. Oamenii de la țară din România, vorbesc ca și noi aicea.
În urmă cu circa doi ani de zile, în Republica Moldova lua ființă Radio Chișinău, cu programe într-o limbă română literară curată. Credeți că o astfel de inițiativă ar fi bine-venită și aici? Cu jurnaliști din România și de aici din Timoc care să facă o redacție profesionistă de știri?
Sigur, asta este foarte bine. Ar fi o inițiativă extrem de bună.
Ce ne puteți spune de inițiativele sârbești de așa-zisă standardizare a acestei „limbi vlahe”?
După ce s-a semnat protocolul, când România a amenințat că nu va sprijini Serbia la UE, Belgradul a spus că nu se va implica și va lasă comunitatea să decidă singură cum să se facă acest proces. Problema este că după aceea președintele Serbiei a declarat la știri că el se va implica direct să ajute „standardizarea limbii vlahe” și a început cu această procedura. Pentru a se începe așa ceva, trebuie ca o instituție serioasă precum Academia de ?ê?£tiințe să-și dea acordul. Academia sârbească, care de altfel a și început toate războaiele în sprijinul șovinismului lor (al sârbilor -n.r.), are și departament pentru romanistică. Până și ei au spus că nu pot pune semnătură pe o asemenea prostie (standardizarea limbii vlahe -n.r.). Aicea se vorbește graiul oltean și bănățean al limbii române. Așa că acum nu mai au ce să facă. Din comisia pentru așa-zisa standardizare a limbii vlahe face parte: un medic ginecolog, drept președinte și alți doi membri – un profesor de muzică și unul de sport. Președintele acestei comisii practic își răscumpără acum libertatea deoarece a făcut o serie de fraude cu medicamente și ar fi trebui să fie 30 de ani de pușcărie, dar a stat numai două zile. Singura instituție pe care statul sârb nu o poate controla este biserica și de aceea nu accepta biserica românească fără acordul bisericii sârbe. Aceasta nu-și va da acordul niciodată pentru că noi suntem aici majoritari.
Spuneți-ne, mai aveți probleme în justiție. Mai aveți deschis vreun dosar?
De aceea e cam așa răcoare la începutul lui iunie (râde). Sincer, nici nu mai știu dacă mai am ceva. Am avut în legătură cu clopotnița de la Malainița. După ce am discutat la poliție, că și asta trebuie să spun pentru că e o situație paradoxală, aceasta s-a deschis mult pentru că sunt mulți români. Toți polițiștii din Negotin sunt toți foști colegi de școală și știu că de mic mi-a fost deag de biserică și nu fac acest lucru din interes. Ei respectă asta și chiar s-a vorbit recent la Primărie să nu se facă nimic la Malainița pentru că nici în oraș (Negotin – n.r.) nu au aprobare de construcție în proporție 95%. Eu pentru clopotniță nu am primit răspuns în timpul legal. Eu am un fel de proces, între ghilimele, dar este înghețat.
Familiile românești de aici au interes să invețe limba română. Care ar fi interesul lor?
Deocamdată, interesul este numai dragostea față de neam. S-a făcut anchetă în trei regiuni, Bor, Zaicear și Negotin. În aceste trei zone s-au înscris 1.600 de copii. Nici noi nu ne așteptam și nici statul sârb. Mai mult, asta nu este nici jumătatea zonei în care sunt români. Deci ar putea fi peste 3.000 de copii. ?ê?£colile de aici nu au făcut anchete în toate școlile și în unele locuri nici nu s-a știut de aceste înscrieri pentru cursurile de limba română. A fost o perioadă de înscrieri și o să continue la toamnă. Lucrul acesta (cursurile de limba română -n.r.) se datorează insistențelor Consiliului Naționalității Române de la Novi Sad care nu susține sinonimia de „vlah”. Există și Consiliul Vlah care este condus de ăștia care sunt vânduți la statul sârb. Consiliul Național Român fiind organ al statului sârb susține acest program pentru cei circa 2.000 de copii.
Credeți că acest proiect-pilot se va materializa și va introdus în programa școlară curentă?
Asta depinde numai de România. Când începe vacanța de vară a copiilor, statul român trebuie să intre în lucru. România trebuie să facă presiuni politice și să spună trebui introdusă limba maternă chiar și pentru un singur român și atunci ei nu or să mai poată să micșoreze numărul copiilor. Este important ca România să insiste chiar și pentru un singur român deoarece ei nu vor mai avea ce să spună împotrivă.
Ar fi într-adevăr o victorie dacă acest program-pilot va intra în programa școlară regulată
Da, așa este. ?ê?£tiți cât s-a schimbat acuma atmosfera și părerea în rândul poporului? Oamenii spun: „Gata, nu mai pot să ne facă nimic!”. Când ajunge la Belgrad că limba română va fi introdusă în școală, nu vor mai putea să ne facă nimic. Este important ca aceste ore să se desfășoare normal și să nu le mai pună vineri seara. Ei fac asta pentru că acum este important numărul copiilor care se înscriu. Dar dacă România spune că nu este important numărul și vrem oricum pentru copii aceștia înscriși, ei nu vor mai putea face nimic. Situația e la fel ca în România cu ungurii care își cer mereu anumite drepturi. Îmi pare rău să o spun, dar toată cinstea pentru unguri. Trebuie să ne învățăm de la ei să ne cerem drepturile de la sârbi. Cât este Ungaria de mică, vin în Voivodina de exemplu și dau foarte mulți bani pentru cheltuielile comunității de unguri de aici. De curând am fost la Parlamentul României și ne-am întâlnit acolo cu cineva să ne ajute pentru o biserică. ?ê?£i ne-au întrebat de câți bani avem nevoie. I-am spus că în jur de 30.000 de euro și noi facem. Nouă nu ne trebuie catedrală. Le-am spus că dacă e mult putem împărți suma în două și să facem în etape. La care o secretară a râs: „Lăsați că aici nu trebuie să împărțiți nimic pentru că numai pentru biroul parlamentar un șef de comisiei parlamentară cheltuie circa 20 – 30.000 de euro pe an. Asta să le spuneți la preoții din România că puteți să faceți o biserică cu 20 – 30.000 de euro”.
Părinte câte biserici sunt aici în Valea Timocului, înafară de cea de la Malainița?
Încă una pe Valea Moravei și mai avem câteva paraclise. Unul este aici unde ne aflăm (Protopopiatul Ortodox Român „„Dacia Ripensis” de la Negotin – n.r.). Avem la Metovnița lângă Bor, avem la Malainița în clădirea Protopopiatulu iși avem pe Valea Moravei la Svilainat, în satul Bobocu, într-o casă privată. Ele țin de BOR și nu avem treabă cu partea sârbă. De asta vrem să ne susținem pentru că la noi este mai importantă jurisdicția (Bisericii -n.r.) decât limba. Vă dau exemplul lui Andrei ?ê?£aguna. Când la noi în Banatul Sârbesc s-a împărțit jurisdicția, mulți români au rămas cu jurisdicția sârbă, dar cu voie să slujească în limba română. ?ê?£i astăzi ei nu mai sunt români. Ei sunt sârbi cu nume muntean, ardelean șamd. Mai povestesc foarte des un exemplu de la Alibunar, sat din Banatul sârbescu, unde un număr de familii de țigani vorbesc românește și țin de Biserica Ortodoxă Română (BOR), restul sunt sârbi și țin de Biserica Sârbă. Ei nu i-au oprit să slujească în românește, numai că s-a făcut asimilarea lor. În viitor, sigur că toți o să fim asimilați. Noi ca români care trăim înafara Țării-mamă trebuie să copiem lucruri care s-au întâmplat și lucruri care s-au făcut cu teste înainte. În America, românii țin mai mult la limbă și slujesc în limba română. Arabii din Marea Britanie, mai slujesc și în engleză, mai spus în în arabă ca limbă tradițională, dar sunt organizați prin Patriarhia Antiohiei. Așa și cu sârbii din diaspora, unii nu știu o boabă sârbească, dar sunt mari sârbi. Așa și noi (românii -n.r.). Nu avem nicio vină că am fost lăsați și că poate într-o casă străbunica nu știe o boabă de sârbească iar nepoțica nu știe nicio vorbă românească și nu se înțeleg. De vină sunt toți. ?ê?£i Țara-mamă că ne-a lăsat multă vreme pentru că de noi a început să se vorbească târziu în anii 90 și așa mai pe de departe ca să nu se supere frații sârbi. Ca și frații sârbi au trecut prin război! Păi apoi cine le-a făcut, le-au făcut noi (românii din Serbia -n .r.)? Ei le-au făcut, dar și ai noștri au participat la războaie. Nu le-am făcut noi, dar am fost obligați să participăm și am pierdut pe mulți acolo. ?ê?£i acum iar îi lăsăm și îi înțelegem pe „frații sârbi”. Noi nu vrem decât drepturile care sunt normale și care ni le garantează Constituția și toate legile și drepturile omului. Firești și naturale. Noi românii suntem așa … cum să spun, prea pașnici. Dar trecem în prostie și de aia își și bat joc de noi. Dar noi acum când ne ridicăm, să vedeți cum și ei altfel de respectă. În anii 30 era o revistă a istoriei Timocului, tipărită la București, în care se spune într-un număr că „pentru frații români din Iugoslavia trebuie să înființăm o Episcopie”. ?ê?£i s-a înființat Episcopia Dunării de Sud, dar care nu a fost pusă în practică niciodată. Mai se spunea în revista aceea că „deocamdată despre frații români din Timoc, nu se poate vorbi”.
Dar de ce să nu se vorbească?
Erau relații bune. Ca să faci o Episcopie îți trebuie un număr de credincioși și zece preoți iar noi suntem șase. Momentan, avem episcopie la Vârșeț. Noi suntem aici în Timoc și fără școală și fără biserică, însă ei (românii din Voivodina -n.r.) le au pe amândouă. Foarte puțin de acolo țin cu noi și întodeauna zic „vlașcii ăștia”.
Cum este organizat statul minorităților în Serbia. La noi, de exemplu, există parlamentari pentru fiecare minoritate.
La noi nu e așa. La noi există Consiliile Naționale. Există unul în Voivodina și unul aici. Înainte exista numai un Consiliul al Românilor iar noi făceam parte din el. Dar el a ajuns să fie controlat de statul sârb și încet au reușit să ne țină îngrădiți. Noi când am văzut am zis că nu se poate așa ceva. Mai mult, statul sârb pregătea constituirea Consiliului Național Vlah care există astăzi. Liderii comunității noastre s-au sfătuit și cu noi, biserica, și le-am dat acordul să facă. ?ê?£i așa a apărut Consiliul Național al Minorității Române. Una dintre primele hotărâri luate atunci a fost că limba românilor din Timoc este româna literară, ca limbă maternă. Reprezentanții diplomatici români în Serbia nu-au spus atunci că nu ați făcut bine și nu a înțeles că statul sârb tot ar fi făcut asta cu șovinismul lor. Din această cauză a obstrucțiunilor din Țara-mamă și a partidelor sârbești, trei ani de zile statul sârb nu am vrut să recunoască Consiliul Național Român. După aceea, la a doua alegere a Consiliului, s-a făcut coaliție și a câștigat din nou lista de candidați a lui Pedrag Balașevici
(președintele Partidul Democrat al Românilor – n.r.) cu 7-8 consilieri. Ceilalți, erau mai puțini consilieri, dar s-au unit și au preluat Consiliul cu un număr mai mare de oameni împotriva românizării vlahilor și l-au preluat. ?ê?£i avem două consilii naționale, ală e din Voivodina, asta e de aicea (Timoc -n.r.) și nu are treabă cu noi pentru că ajută pe sârbi și pe aia care zic că sunt „vlahi”, nu sunt români, și colaborează cu Biserica Sârbă. Cei din Voivodina nu au treabă cu Biserica Românească, ci numai când au ceva treabă așa să se fotografieze. Din păcate, vicarul nostru pentru Episcopia noastre pentru Banat, Moise Ianeș, este omul sârbilor și el încurcă tot. Chiar ieri am fost la Ovcea, sat românesc, la hramul unei biserici, și îmi povestea cineva din credincioși că președintele Serbiei a vizitat o localitate și directorul cancelariei pentru culte și biserici a zis: „E bine aici, aveți toate drepturile, numai Boian ală face probleme. El trebuie mai mult să colaboreze. Are el ceva dreptate acolo, dar ar trebui să colaboreze mai mult”. Cu cine? Cu episcopul sârb care vrea să-mi dărâme biserica?
Dumneavoastră aparțineți de Episcopia de Vârșeț?
Da, suntem împărțiți în două: Voivodina, cu vicarul de Banat și Timocului cu un Protopopiat cu vicar.
Ce ați realizat până acum la Malainița, cum vă ajută statul român și de ce aveți nevoie?
La Malainița am realizat o parte din ce am crezut și din ce am gândit. Trebuie să mai realizăm multe lucruri acolo, deoarece Malainița este cuibul din care pornește tot. Este ca o celulă din care se înmulțesc și altele și acolo vrem să facem o mănăstire care va fi și un centru pastoral misionar. Să fie și tabară de copii unde ar putea să vină și să se intereseze de ce înseamnă România, vara să organizăm cursuri de pictură de cântare bisericească. La noi în Timoc este situația care exista și în 1833. Biserica cu factorul civil nu sunt despărțiți și toți se luptă împreună pentru că în vremurile și locurile în care trăim numai Biserica Română este stâlpul și garantul păstrării identității religioase, culturale, lingvistice a poporului român. Fără biserică foarte puține lucruri se pot face. În prezent avem 156 de sate românești și doar șase preoți. Problema este că sunt preoți misionari, trebuie salariu pentru ca să poată să trăiască. Acum toate episcopiile din țară ar putea să angajeze un preot misionar. Sau Secretariatul pentru Culte să angajeze pe cineva pentru că noi avem nevoie urgentă. Dacă nu avem ajutorul acesta, dacă nu ni se finanțează proiecte nu putem face nimic. Dacă nu facem proiecte în jurul bisericii noi ne vom pierde și vom ajunge la un moment unde România o să spună că și-a rezolvat probleme și că vrea să ajute, dar s-ar putea să nu mai aibă pe cine. Noi nu avem nicio secundă de pierdut pentru că atunci se pierd câțiva copii iar conștiința națională va fi zero. Avem aici mulți copii români care nu știu românește pentru că părinții nu i-au învățat, dar sunt români în suflet. Nu vrem altceva decât școală și biserică în limba română, nu acceptăm slujire în română sub jurisdicția Bisericii sârbe sub nicio formă. Vrem reciprocitate și e dreptul nostru, atât timp cât plătim impozite în Serbia, de a aparține de Patriarhia Română. Eu i-am spus și ambasadorul (român la Belgrad -n.r.) care îmi cerea să iasă aprobarea: „De zece ani stau și aștept aprobarea, ce să fac, să nu mai fac nicio biserică?”. Nici măcar nu mi-au răspuns în termen legal.
Mădălin Necșuțu
