Home Sport -Nici Berlusconi nu este singur la Milan!-

-Nici Berlusconi nu este singur la Milan!-

DISTRIBUIŢI

Absolut normal, ecourile pe marginea recentei sedinte a Adunarii Generale a AFC Steaua continua. Dupa ce Gigi Becali si-a savurat public izbanda, anuntand ca va avea 51% din actiunile viitoarei societati comerciale, a venit randul lui Viorel Paunescu sa-si exprime opiniile, luni seara, la B1 TV, in emisiunea lui Radu Moraru. Abil ca intotdeauna, incercand sa aplaneze conflictul dintre Gigi Becali si George Constantin Paunescu – un conflict care era sa degenereze la intalnirea de vinerea trecuta -, seful Consiliului Director al ros-albastrilor a lasat sa se inteleaga ca lucrurile nu sunt nici pe departe atat de limpezi la Steaua, mai exact spus la varful ei, asa cum sustine latifundiarul din Pipera…

Nu s-a vandut echipa ros-albastra

-Nu am nici o disputa cu Gigi Becali, el a investit 4 milioane de dolari, iar eu 600.000. Asadar, nu eram si nu suntem concurenti. Si eu, si Gigi am creditat echipa, fiind logic sa detinem anumite garantii, ceea ce inseamna ca ne vom recupera banii dupa vanzarea unor fotbalisti. Steaua a trait din acesti bani, plus cei obtinuti din publicitate, sponsorizari, transferurile efectuate in strainatate – in total cam 8 milioane de dolari. Ideea este ca Steaua nu a fost vanduta, asa cum eronat se pretinde! Adunarea Generala a stabilit ca se va constitui o societate comerciala pe actiuni si s-a aprobat tranzactia extrajudiciara; e necesara mai intai o expertiza, astfel incat AFC Steaua sa stie cu ce participa: ori cu bani, ori cu aport in natura-, opina V. Paunescu.

Asa e Gigi, temperamental!

Acelasi oficial al gruparii din Ghencea adauga: -Referitor la George Paunescu, si-a spus si el parerea, ca orice om. Nu m-au surprins amenintarile lui Gigi Becali la adresa fratelui meu, caci sunt obisnuit cu ele. Asa e Gigi, temperamental! Dar se opreste la stadiul declaratiilor. George voia ca AFC Steaua sa aiba in noua societate 51% din actiuni, de aici a plecat acest schimb dur de replici cu Gigi…-. Viorel Paunescu sustine ca ramane de vazut daca hotararile Adunarii Generale se incadreaza in lege! -Consiliul Director trebuie sa decida in acest sens. Oricum, este necesar un studiu de evaluare. Pentru simplul motiv ca Steaua are valoare de marca. Un singur om nu poate sustine financiar echipa, nici Berlusconi nu tine de unul singur pe Milan! Se simte nevoia mai multor sponsori-, comenta Viorel Paunescu.

Unul dintre cei mai vehementi contestatari ai lui V. Paunescu a fost, anul trecut, Gica Hagi. -Regele- il acuza pe acesta ca a pus mana in mod incorect pe cea mai titrata echipa din tara noastra. Avand de infruntat si opozitia lui Gigi Becali, aflat pe atunci in barca sefului Consiliului Director, Hagi a batut in retragere in cele din urma. -Din punctul meu de vedere, va veni si randul lui Gica Hagi sa antreneze pe Steaua, pentru ca iubeste foarte mult aceasta echipa si isi doreste nespus sa izbandeasca in postura de tehnician-, afirma patronul de la Lido si Intercontinental. Finalul emisiunii ne-a apropiat mai mult de verdele gazonului. -Vom ocupa locul doi si vom prinde o cupa europeana!-, a decretat Viorel Paunescu. In sfarsit, o concluzie pur fotbalistica. Ca de scandaluri, slava Domnului, nu ducem lipsa…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.