Home Sport LUMEA SPORTULUI

LUMEA SPORTULUI

DISTRIBUIŢI

<>Genoa vrea sa-l vanda pe Codrea

Clubul Genoa i-a declarat transferabili pe mijlocasul Paul Codrea si pe fundasul Simone Giacchetta, a anuntat, ieri, cotidianul -Il Mattino-. Conducerea gruparii italiene a luat aceasta hotarare din cauza problemelor financiare cu care se confrunta. Pentru cedarea celor doi fotbalisti, genovezii se afla in tratative cu SSC Napoli. Totusi, conducatorii echipei la care evolueaza Codrea au afirmat ca spera sa primeasca o oferta pentru internationalul roman din partea unei formatii din Serie A.

<>-Vulturii- – prime record cu Fener

Jucatorii lui Besiktas ar putea primi peste 200.000 de dolari in cazul obtinerii victoriei in partida cu Fenerbahce, restanta din etapa a XI-a a campionatului Turciei, programata duminica, a anuntat presedintele clubului, Serdar Bilgili, citat de cotidianul -Hurriyet-. In caz de victorie, elevii lui Mircea Lucescu au promisi cate 10.000 de dolari de la club si o recompensa de 100.000 de dolari de la presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri, Burhan Enustekin. Potrivit cotidianului -Fanatik-, tehnicianul roman a declarat ca -vulturii- vor face totul pentru a invinge in partida de duminica: -Stiu ca vom juca cel mai dificil meci in deplasare, dar nu ne este teama nici de adversar si nici de atmosfera de pe stadionul -Sukru Saracoglu-.

<>Cupa Spaniei, vis interzis pentru Contra

Fundasul Cosmin Contra a declarat, dupa ce formatia sa, Atletico Madrid, a ratat calificarea in semifinalele Cupei Spaniei, ca visul sau era sa castige aceasta competitie, informeaza agentia Europa Press. -Imi pare rau pentru public, am incercat totul, dar mai mult nu s-a putut-, a spus Contra. Atletico a irosit sansa accederii in semifinale dupa ce a terminat la egalitate, scor 0-0, pe teren propriu, cu Recreativo Huelva, in mansa secunda a sferturilor de finala. In partida tur, Recreativo a invins, acasa, cu 1-0. Contra a mai afirmat ca oaspetii au practicat antifotbal, asteptand sa treaca timpul si cerand in permanenta arbitrului sa fluiere faulturi inexistente. Cotidianul -As- a notat, dupa aceasta partida, ca fundasul roman a fost singurul jucator din echipa madrilena a carui prestatie trebuie remarcata. Recreativo a reusit, pentru prima oara in istoria sa de 100 de ani, sa se califice in semifinalele Cupei Spaniei.

<>Hagi nu pleaca in Ucraina

Biroul de presa al clubului Metalurg Donetk a dezmintit informatiile potrivit carora Gheorghe Hagi ar fi fost contactat pentru a deveni antrenorul acestei grupari, a anuntat site-ul -ukrainiansoccer.net-. Gruparea ucraineana nu neaga insa faptul ca doreste sa angajeze un tehnician strain.

<>Un marocan, oficial, in Giulesti

Antrenorul echipei Rapid a declarat ca jucatorul marocan Noureddine Ziati va semna, astazi, un contract cu gruparea giulesteana. -Intelegerea va fi pentru o perioada de patru ani, urmand ca valoarea contractului sa fie de aproximativ 80.000 de dolari-, a spus Rednic. Acesta a mai precizat ca portarul Adrian Pascal, de la Corvinul Hunedoara, care a fost transferat la Rapid, se va alatura, si el, astazi, lotului giulestean. Liderul Diviziei A va pleca, duminica, intr-un turneu de pregatire si jocuri in Italia.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.