Convorbire cu prof. Nicolae Manolescu, membru corespondent al Academiei Romane
– Sunteţi preşedintele Comisiei pentru medicină comparată din cadrul Academiei Romane, cel mai în măsură să prezinte obiectivele acesteia.
– Ne propunem să facem un pas înainte în cunoaşterea formelor patologice la om prin intermediul studiului mediului înconjurător, unde sunt agenţi patologici care transmit omului diferite boli. În esenţă, este vorba de posibilitatea de a şti, a preveni şi a trata.
– Concret.
– Bolile din patologia umană transmise de la animale, cresc ca frecvenţă, ca amplitudine, gravitate şi este foarte greu să se diagnosticheze rapid, cert şi eficient.
Gripa aviară este cel mai recent exemplu şi unul foarte elocvent pentru necesitatea de a cunoaşte relaţiile vieţuitoarelor din mediu de la care pot proveni numeroşi agenţi patogeni. Un alt exemplu: relaţia stransă între bovine, porcine şi tuberculoza de la om, care la noi cunoaşte o recrudescenţă îngrijorătoare. Sau rabia. Sunt apoi virozele animalelor care generează o serie de boli foarte greu de tratat sau altele pentru care nu avem mijloace specifice de profilaxie. Să numai vorbim de alimente.
– Este o arie problematică vastă şi variată. Cum o puteţi acoperi?
– Ne-am organizat în subcomisii care includ cercetări care în spiritul interdisciplinităţii vor crea proiecte şi programe de actualitate.
– Vă propuneţi, deci, ca prin cunoaşterea mediului să contribuiţi la ameliorarea stării de sănătate a oamenilor.
– Vedeţi, încă se perpetuează un stil clasic de tratament în policlinici, staţionare, spitale. Fără a renunţa la această modalitate absolut necesară, trebuie să gandim că aceasta trebuie însoţită de lupta împotriva factorilor etiologici din mediu. în acest scop trebuie să elaborăm un plan tactic şi strategic de ecoprofilaxie şi ecoterapie. Planul are în vedere tot ce este viaţă din mediu fără a neglija componentele abiotice, pentru că cele lipsite de viaţă pot genera, de asemenea, boli deosebit de grave la om şi animale. De pildă, antraxul, o zoonoză gravă al cărei agent etiologic este prezent sub formă spori în pămant, unde poate rămane infectant zeci de ani. Deci acolo trebuie căutată cauza.
– Cunoscand cauza se neutralizează sau micşorează efectul.
– Exact. Am conceput un adevărat plan de bătălie, pornind de la constatarea că incidenţa şi prevalenţa bolnavilor cu diferite maladii ce sunt legate de mediu vor scădea în mod natural, ceea ce va ameliora starea de sănătate dintr-un anumit areal. Pe de altă parte, în acest fel costurile pentru sănătate, în timp, vor scădea considerabil.
– Cum se poate derula la nivelul unei comisii academice un program de o asemenea amploare?
– Am pregătit acest -război-, dar el nu poate fi dus de o instituţie, programul fiind de anvergură naţională şi internaţională. Academia Romană are rolul de a coordona aceste operaţiuni. Repet, costurile de asanare a mediului vor fi mai mici decat tratarea bolilor provenite din arealul de viaţă. Deocamdată colaborăm cu laboratoare din Italia pentru dezvoltarea oncologiei comparate. Acum iniţiem un parteneriat şi cu Academia de Medicină Veterinară din Paris. Ne propunem să extindem colaborarea cu alte ţări europene şi USA. Ne gandim şi la o reţea internaţională. Am văzut că în Programul-Cadru al Uniunii Europene se alocă sume importante pentru cercetarea mediului.
– Teoretic sunteţi convingător, dar, ce se poate face practic?
– Acum căutăm să impulsionăm demersurile pentru înfiinţarea Institutului Naţional de Medicină Veterinară, care să se bazeze pe diferiţi piloni, unul fiind în Delta Dunării, altul la Tg. Mureş, desigur sub coordonarea Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală. Ideea mi-a venit pornind de la gripa aviară care a plecat din Delta Dunării. Am avut norocul că, prin măsurile luate, gripa nu a trecut la om şi nici peste graniţă. Sau, un alt exemplu: salmoneloza, pentru care traseul de cercetare începe cu alimentaţia animalului, continuă cu starea lui de sănătate şi ajunge la masa consumatorului. Deci, acest lanţ malefic trebuie să fie întrerupt şi, astfel, protecţia omului poate începe încă din grajd sau din abatorul unde este sacrificat animalul şi se termină la… furculiţă.
– Sunteţi apreciat pentru realizările Dvs. în domeniul oncologiei comparate. Cand au început?
– Am înfiinţat domeniul în anii *68 împreună cu prof. Costăchel. Atunci eram singuri în lume, apoi au apărut preocupări similare în Anglia şi în USA.
– Ce spor de cunoaştere aduce această disciplină?
– În primul rand, cunoaşterea cauzelor cancerului. Apoi, influenţa mediului în boala canceroasă. Am observat în viaţa cotidiană iar în laboratoarele americane s-a confirmat, că, de pildă, cainele, care este un adevărat membru al familiei noastre, este în acelaşi timp oncosentinelă. Într-un mediu poluat, cainele va fi primul care face cancer, în timp ce la om evoluţia este discretă şi îndelungată. Cainele face aceeaşi formă de cancer ca şi omul. Şi cum un an din viaţa cainelui este echivalent cu şase ani din viaţa unui om, gandiţi-vă ce avantaj este că acest prieten al omului semnalează nenorocirea cu mulţi ani înainte. Plecand de la acest postulat, prin controale periodice, cancerul poate fi depistat precoce, tratat corespunzător şi deci poate fi vindecat.
– Mai departe?
– Cum se ştie, ca un medicament să fie omologat în clinica umană este nevoie de un pretrial clinic pe şoareci şi apoi încă cinci ani pentru experimentări voluntare pe om în cadrul trialului clinic. Introducand pretrialul clinic pe caine se poate scurta acest timp la un an.
– E o răsturnare de paradigmă?
– Am plecat de la premisa de a nu supăra pe nimeni, ci de a ajuta pe toată lumea. Consideram mediul, în relaţie cu societatea umană, ceea ce permite studiul global al tuturor fenomenelor de îmbolnăvire, la om, la animalele domestice, cat şi a celor silvatice. Pe langă grija şi spaima faţă de sindromul de încălzire globală, relaţia dintre patologie şi mediu are o importanţă la fel de mare, dacă nu mai mare.
– E şi un fel de memento că nu poţi fi sănătos într-un mediu bolnav.
– Da. Dacă nu fac boala azi, o pot face mâine, dacă nu eu, cei din jurul meu. Asta mă face să acord atat de mare atenţie relaţiei mediu-om, care nu se reduce, desigur la patologie. Dar patologia dă paşaportul pentru cercetarea relaţională în arealul de viaţă privit ca un tot.
