Home Social CMR nu spune adevărul despre plecarea medicilor în străinătate

CMR nu spune adevărul despre plecarea medicilor în străinătate

DISTRIBUIŢI

Conducerea Colegiului Medicilor din Romånia (CMR), prin declarațiile pe care le face, vrea să lase impresia că, pånă la sfårșitul anului, spitalele romånești vor rămåne cu „o månă de medici“, iar marii specialiști vor pleca în străinătate unde vor fi plătiți cu mii de euro. Chiar ieri, președintele CMR, Vasile Astărăstoae, a afirmat că, pånă la finele lui 2010, 10.000 de medici vor părăsi țara, astfel că țara noastră va rămåne în continuare pe ultimul loc în Europa ca număr de doctori la mia de locuitori. Și tot Astărăstoae a precizat că medicii pleacă în spitalele din alte țări unde cåștigă salarii de cel puțin zece ori mai mari decåt în Romånia. În realitate, lucrurile nu stau tocmai așa precum le prezintă președintele CMR. „Din spitalele romånești nu vor pleca niciodată medicii buni, mai ales cei de pe partea de chirurgie, cardiovascular, ortopedie, neurochirurgie, unde, lunar, un specialist, cu 10-12 operații, patru gărzi și șpagă, cåștigă chiar și 100-120 de milioane de lei vechi. Medicii cu vårste de peste 40 de ani, care și-au făcut un nume și familie în țară, nu mai pleacă în străinătate. Așa cum nu pleacă nici doctorii tineri dispuși să trăiască cu puțini bani, dar să-și facă meseria bine și să-și facă un nume“, au declarat pentru „Curentul“ surse autorizate din cadrul Ministerului Sănătății (MS). Aceleași surse au precizat că medicii care pleacă au pånă în 40 de ani, nu sunt cunoscuți, nu au acces la șpagă și nu vor să profeseze în spitale mici sau în mediul rural. Mai mult decåt atåt, cei necăsătoriți speră să-și găsească jumătate, în țara în care vor pleca la muncă. Toți medicii care vor reveni în spitalele romånești nu vor mai face „vårf în carieră“ în Romånia. Pe de altă parte, viața doctorilor romåni care merg la muncă în străinătate nu este atåt de ușoară precum este prezentată de CMR.
„Puțini dintre cei care pleacă în Franța, Italia, Germania, Anglia, Spania rămån în marile orașe. Lucrează în spitale situate la zeci de kilometri de marile orașe, fac gărzi peste gărzi și cåștigă, lunar, 3.000-4.000 de euro din care cheltuiesc 2.000-2.500 de euro pentru chirie, måncare, utilități și altele“, au precizat aceleași surse autorizate din cadrul MS. În același timp, este o piață liberă a forței de muncă, deci doctorii, nu numai ai noștri, migrează: „Și unitățile noastre spitalicești vor importa, la un moment dat, medici, îndeosebi din zona asiatică. Pe de altă parte, în anii anteriori, universitățile de medicină din țara noastră nu au ținut cont de cererea de pe piața muncii din Romånia: „Au scos mai mulți medici decåt era necesar“.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.