Dovezile prezentate de Colin Powell (asistat in premiera de seful CIA) Consiliului de Securitate al ONU in privinta Irakului – ascunderea laboratoarelor de arme biologice, boicotarea inspectorilor ONU, legaturile cu teroristii – reprezentand fotografii din satelit, interceptari ale convorbirilor telefonice, marturii etc., considerate -convingatoare- de ministrul Mircea Geoana, nu i-au determinat pe -principalii jucatori- (Rusia, China, Franta) sa renunte la pozitiile initiale, dar au condus la nuantarea lor. In consecinta, Saddam va primi o noua inspectie a ONU si, in functie de care se va adopta rezolutia de aprobare a interventiei militare pe care SUA o pregatesc de cateva luni. La scurt timp dupa interventia de Collin Power a SUA – zece tari din Europa de Est (intre care si Romania), au emis o declaratie de sprijin a pozitiei americane fara a uita sa se asocieze si -pozitiei solidare a UE-. Cum s-ar zice, noua Europa asigura integrarea ca iubeste la fel de mult si pe mama Europa, si pe unchiul Sam – cu atat mai mult cu cat ambele parti doresc dezarmarea Irakului, diferentele intervenind asupra modalitatii. Argumentul celor care acuza interventia SUA in Irak se refera aproape intotdeauna la interesul acestora pentru petrol. Fireste ca aurul negru reprezinta un motiv in plus. Dar ce castiga poporul irakian de pe urma bogatiei sale cata vreme aceasta este gestionata de un dictator? Nimic. Traieste tot in mizerie. Se vede ca simpla detinere a petrolului nu e suficienta pentru a face pe cineva fericit. Pe dl Ioan Popa, directorul Petrom de la noi, l-a imbolnavit pur si simplu, drept care si-a dat demisia din motive de sanatate – pe care ministrul Dan Ioan Popescu i-a acceptat-o imediat dupa ce -am constatat acest lucru-. Cum o fi constatat? Cu stetoscopul? I-a luat pulsul? Desi nu e bine sa te bagi intre un Popa si duhovnicul sau ierarhic, dl Basescu a banuit ca dl Popa a demisionat mai degraba din cauza problemelor de sanatate ale rafinariilor Darmanesti si Rafo Onesti, ambele aflate in tratament la dl Iacubov, unde, dupa ce au fost scutite de datorii, au contractat altele, silind statul sa i le rascumpere. Aceste afirmatii despre traseul stat – Iacubov – stat, presarat cu datorii de mii de miliarde pe spinarea contribuabililor, l-a facut pe proprietarul rafinariilor sa intervina telefonic (la Realitatea TV) fara pic de rafinament: -habar n-aveti despre ce vorbiti, spuneti numai tampenii, nu sunteti normal la cap-. Dl Iacubov s-a considerat in schimb bine dotat la cap: -capitalismul e dupa cap. Asta e capitalismul, fiecare cat il duce capul-. Depinde unde-l duce. Sa nu-l duca la pierzania tarii. In fine capul face, corpul trage. Corpul de Control al ministrului Popescu a descoperit in aceeasi zi jaful de la RADET: salarii enorme, masini, contracte aiuristice, angajari nejustificate – adica tot ce scrie presa de ani de zile. Ce-o fi asteptat Corpul de Control ca sa curme aceste pierderi? Sa devina irecuperabile? Sau Corp la Corp nu-si scoate ochii – scotand doar batista dupa pierderea ireparabila a fondurilor. Irecuperabili nu se afla numai in industrie, ci si la Opera, unde dl Ludovic Spiess se pregateste sa demisioneze dupa ce artistii l-au acuzat de conducere defectuoasa, iar artistele – de hartuire sexuala. Spiess a negat acuzatiile argumentand prin varsta: -am 65 de ani-. Asta nu-i o scuza: poti sa fii in varsta si sa fii decent – chiar daca pare din ce in ce mai greu de la o anumita functie in sus.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane