Home Life Ion Caramitru, invitat de onoare al Festivalului de Film Istoric de la...

Ion Caramitru, invitat de onoare al Festivalului de Film Istoric de la Râșnov

DISTRIBUIŢI

Directorul Teatrului Național din București actorul Ion Caramitru a fost în aceste zile oaspetele de onoare al celei de-a doua zile a Festivalului de Film Istoric care se desfășoară la Råșnov între 6-15 august. Potrivit comunicatului de presă emis de către organizatori, Caramitru a fost prezent la Râșnov cu ocazia proiecției filmului „Porțile albastre ale orașului“, realizat în 1974, în regia lui Mircea Mureșan. „Ceea ce se întâmplă în Râșnov vine în întâmpinarea visurilor mele de ministru de a pune în valoare patrimoniul național. Aici am reușit să orientez fonduri importante cât am fost ministru“, a spus marele actor în aplauzele turiștilor veniți în număr mare în proaspătul cinematograf renovat din localitate.
În acest cadru idilic al cetății medievale, Caramitru a prezentat aspecte din filmul mai sus menționat, care a avut o distribuție de excepție, printre care Amza Pellea, Dumitru Furdui, Dan Nuțu etc.
„Este un film drag mie, alăuri de «Luchian» și «Stejar, extremă urgență». Acesta (n.r. filmul) era difuzat întotdeauna de televiziune în jurul datei de 23 august, doar că, din când în când, actorii fugeau unul câte unul din țară, iar pasajele din film cu cei fugiți au fost tăiate. Cenzura și-a făcut simțită prezența. «Porțile albastre ale orașului» a fost reîntregit după 1989“, a spus Pino. Totodată, organizatorii acestui festival își propun ca la această ediție să ruleze concomitent producții noi, dar și co-producția romåno-italiană „Odessa în flăcări“ din 1942. Astfel, rolul principal al peliculei, care spune o poveste controversată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este interpretat de Maria Cebotari, actriță și soprană de origine română. Filmul a fost difuzat în România în 1943, iar readucerea sa în cadrul festivalului de la Râșnov marchează centenarul nașterii Mariei Cebotari, alături de proiecția documentarului „Aria“, în regia lui Vlad Druck. Totodată, festivalul prezintă, în premieră pentru publicul român, filmul „Ziua fiarei“, în regia lui Mikhail Konovalchuck, o poveste care aduce în centrul atenției tot cel de-al Doilea Război Mondial, cu personaje și atmosferă ce se construiesc într-un mod dinamic, inedit, emoționant, fără a se recurge deloc la dialog.

Omagiu pentru istorie, pentru oameni

De asemenea, publicul din România va putea viziona în premieră documentarul „Cooking History“, un film despre 10 rețete culinare din timpul a șase războaie. Înainte de proiecția filmului, în grădina Cetății Râșnov, într-o popotă improvizată în stilul celui de-al Doilea Război Mondial, se va găti ca la cazarmă pentru spectatori. Practic, ediția de anul acesta a Festivalului de Film Istoric de la Râșnov marchează 135 de ani de la nașterea Reginei Maria a României, 65 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial și 100 de ani de la începerea relațiilor diplomatice între România și Marele Ducat de Luxemburg.
Alte producții care vor fi prezentate la festival sunt: documentarul „Avocatul terorii/ L’Avocat de la terreur“, de Barbet Schroeder, „Dușmanul dușmanului meu/ Mon meilleur ennemi“, de Kevin Macdonald, „Băieții de pe Strada Soarelui/ The Sun Street Boys“, de Gyorgy Szomjas, „Caporalul și alții/ Corporal and Others“, de Morton Keleti, „Cititorul/ The Reader“, de Stephen Daldry, și „The Dark and Silent Ones“, producție poloneză în regia lui Pawel Kedzierski. Din selecția festivalului vor face parte și filme ale unor regizori precum Cristian Mungiu („Amintiri din Epoca de Aur“), Radu Gabrea („Cocoșul decapitat, Călătoria lui Gruber“) și Alejandro Amenabar („Agora“). Festivalul de Film Istoric de la Râșnov înseamnă peste 50 de filme documentare și de ficțiune într-un maraton cinematografic de peste 80 de ore, în care organizatorii vor căuta să convingă publicul că „și filmele fac istorie“. Festivalul se va desfășura în cetatea și cinematograful din Râșnov, unde vor veni regizori și producători care vor prezenta producțiile, poveștile și legendele din spatele fiecărui scenariu. De asemenea, festivalul include evenimente conexe, precum expoziții de fotografie și grafică și concerte.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.