Home Politic PD l-a refuzat pe Tariceanu

PD l-a refuzat pe Tariceanu

DISTRIBUIŢI

-Premierul Tăriceanu nu reprezintă un partener credibil-. Acesta este motivul pentru care, după cum a explicat liderul PD, Emil Boc, democraţii nu s-au dus la consultările de ieri iniţiate de premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru stabilirea datei alegerilor europarlamentare. Emil Boc i-a reproşat lui Tăriceanu că nu a ţinut cont de punctul de vedere al PD. -Primul-ministru a ignorat punctul de vedere exprimat de PD şi a amanat alegerile programate pentru luna mai a acestui an, fără a avea alt motiv decat situaţia electorală precară a Partidului Naţional Liberal şi a aliatului său, Partidului Social Democrat-, a explicat Emil Boc. -Indiferent ce se discută, premierul va modifica sau nu data alegerilor în funcţie de propriile interese sau ale celor din jurul său-, a adăugat preşedintele PD. Emil Boc susţine că ordonanţa de urgenţă prin care au fost amanate alegerile a fost adoptată cu nerespectarea Constituţiei şi a legislaţiei în vigoare, nefiind iniţiată de ministerul de resort şi nici contrasemnată de miniştrii care aveau obligaţia punerii în executare a acestui act.

PSD şi PNL, somate

Pe de altă parte, liderul PD, Emil Boc, a somat ieri PNL şi PSD să deblocheze proiectul legii votului uninominal, care este finalizat, şi să-l adopte în regim de urgenţă. -Cerem PNL şi PSD să-şi asume acest proiect şi să îl promoveze în regim de urgenţă-, a declarat Emil Boc. În caz contrar, -este iminentă convocarea de către şeful statului a referendumului pentru introducerea votului uninominal-, a explicat Emil Boc. Liderul PD a precizat că aceasta a fost înţelegerea de la Palatul Cotroceni între partidele parlamentare şi preşedinte, înţelegere care prevedea adoptarea legii votului uninominal pană la sfarşitul lunii iunie. -PD solicită adoptarea proiectului legii votului uninominal în această sesiune parlamentară sau în una extraordinară. PD susţine, fără ezitare, acest proiect de lege în forma discutată cu Asociaţia Pro Democraţia-, a adăugat Emil Boc. Liderul PD a explicat că legea -dă posibilitatea romanilor să voteze nume, nu liste-, iar numărul parlamentarilor să se reducă.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.