Home Economic-Financiar Bancile pentru locuinte si-au facut asociatie

Bancile pentru locuinte si-au facut asociatie

DISTRIBUIŢI

Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi HVB Banca pentru Locuinţe au înfiinţat Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din Romania (ABDLR), pentru promovarea şi dezvoltarea activităţii de economisire-creditare în sistem colectiv, dar şi pentru acordarea de consultanţă în domeniu.

Prin înfiinţarea Asociaţiei Băncilor pentru Domeniul Locativ, încercăm să promovăm interesele băncilor pentru locuinţă printr-o singură voce. Este încă nevoie de un efort susţinut pentru dezvoltarea sistemului de economisire-creditare pentru domeniul locativ în Romania. În plus, experienţa altor ţări arată că o astfel de asociaţie are o contribuţie mult mai eficientă în activitatea de promovare decat dacă acest lucru ar fi făcut de fiecare instituţie în parte-, a declarat, într-un comunicat, Ionuţ Costea, preşedintele ABDLR şi director general al Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.

Asociaţia este condusă de un preşedinte şi un vicepreşedinte, fiecare ales pentru un mandat de un an, prin rotaţie, dintre membrii Asociaţiei, se arată într-un comunicat comun al celor două bănci.

-Chiar dacă momentan asociaţia noastră reuneşte doar două entităţi, cat de curand numărul membrilor va creşte-, a afirmat Petre Tulin, preşedintele HVB Banca pentru Locuinţe şi vicepreşedinte al Asociaţiei.

Produsele de economisire-creditare presupun combinarea unei etape de economisire cu una de creditare. Clienţii trebuie să economisească o perioadă de timp, după care pot obţine credite. Piaţa bancară are pană acum pe segmentul economisire creditare doi actori, în curand fiind aşteptate şi alte prezenţe, printre care şi Erste Bank.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.