Izaura Anghel, fiica lui Bercea Mondial, a fost reţinută de procurori pentru 24 de ore şi va fi prezentată instanţei cu propunerea de arestare preventivă. Astăzi, ea şi Bercea Mondial au fost audiaţi de Direcţia Generală Anticorupţie.
Izaura Anghel s-a prezentat astăzi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, unde a fost audiată într-un dosar de corupţie, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Argeş, procurorul Iolanda Drăguţ, citată de b1.ro
Potrivit unor surse judiciare, fiica lui Bercea Mondial este cercetată pentru că ar fi dat mită unor gardieni ai Penitenciarului Colibaşi, unde este încarcerat Bercea Mondial. Acesta din urmă a fost cel care a oferit suma de bani, folosind-o pe fiica sa pe post de intermediar.
Așa are și Pavel Abraham de muncă până la adânci bătrâneți. Că se descurcă, având în vedere că în câteva luni a reușit ca toți membrii familiei Anghel să fie în arest.
Arestarea de azi s-a realizat în urma unui „fragrant”. Deci nu a fost „o eşcenare” așa cum acuza Izaura când i-a percheziționat „corupția” și când ea nu s-aștepta ”în viața mea să-mi arestează bărbatul”, și nu se aștepta „să se ajunge la așa ceva”.
Mulțumim lui Pavel Abraham. Adevărat polițist, românul ăsta.