Stereotipul despre consumatorii de marijuana că ar fi cam "tăntălăi" este explicat științific de un nou studiu care indică faptul că persoanele care fumează canabis perioade îndelungate de timp încep să producă din ce în ce mai puțină dopamină în creier, substanță care este un stimul motivațional, informează LiveScience.com preluat de Agerpres.
Cercetători din Marea Britanie au scanat creierul a 19 fumători obișnuiți de marijuana și au comparat rezultatele obținute cu ajutorul tomografiei cu emisie de pozitroni (PET) cu cele ale unui alt grup martor, de 19 persoane care nu au fumat niciodată marijuana. Subiecții din cele două grupuri fac parte din aceeași categorie de vârstă.
Sistemul de analiză PET permite identificarea distribuției diferitelor substanțe chimice în creier.
Ei au descoperit că fumătorii de marijuana înregistrau un deficit de dopamină, substanță chimică ce îndeplinește un rol important în mecanismul de motivare și în comportamentul orientat spre recompensă. Participanții la studiu care fumau marijuana în mod regulat, și în special cei care au început să fumeze marijuana de la vârste mai mici, prezentau niveluri mult mai mici de dopamină în regiunea creierului denumită striatum – observație care poate reprezenta motivul pentru care consumatorii de canabis par a fi niște persoane lipsite de motivație.
Această insuficiență de dopamină este însă reversibilă, cercetătorii nereușind să identifice nicio diferență în ceea ce privește concentrația de dopamină între foștii fumători de marijuana și persoanele care nu au fumat niciodată sau au fumat doar ocazional.
Geo Ioanid