Home Actualitate Temperaturi de minus 3,1 grade Celsius la Miercurea Ciuc

Temperaturi de minus 3,1 grade Celsius la Miercurea Ciuc

DISTRIBUIŢI

Astăzi, la Miercurea Ciuc, s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din această toamnă, minus 3,1 grade Celsius.

 

Meteorologul Tanko Karoly de la Staţia Meteo Miercurea Ciuc a declarat că temperatura de minus 3,1 grade Celsius a fost înregistrată în jurul orei 7.30, fiind semnalată, de asemenea, brumă la sol.

 

Brumă a căzut şi la Joseni, unde meteorologii au măsurat o minimă termică negativă, de minus 0,7 grade Celsius, în vreme ce la Topliţa, din cauza ceţii, mercurul din termometre a coborât până la 0,4 grade Celsius.

 

La Staţia meteo de pe vârful Bucin au fost, joi dimineaţă, 3 grade şi brumă slabă, iar la Odorheiu Secuiesc s-a înregistrat cea mai ridicată minimă din judeţ, de 6 grade Celsius.

 

Societatea de gospodărire orăşenească din Miercurea Ciuc, SC GOSCOM SA, este pregătită să furnizeze agent termic în locuinţele branşate la sistemul centralizat de încălzire, dacă locuitorii municipiului vor solicita acest lucru, potrivit site-ului Mediafax.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.