Personalitate remarcabilă a spiritualităţii islamice, filosof, teolog şi poet, Mawlana Jalaluddin Rumi (1207-1273) a lăsat moştenire o operă monumentală, care a influenţat creaţia poetică din Turcia, Iran, Afganistan şi este tradusă în numeroase limbi ale lumii. În cele două opere fundamentale, -Mathnawi- şi -Divanul lui Şamas-, scrise în limba persană, el se înfăţişează preocupat de desăvârşirea spirituală, un promotor al toleranţei şi al dragostei spre o pace universală. La opt veacuri de la naşterea sa, el apare ca înzestrat cu -o surprinzătoare putere spirituală şi cu un rar talent poetic-. Cu această caracterizare sintetică, acad. Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, a prefaţat sesiunea omagială dedicată marelui poet Rimi, organizată de Academia Română, Comisia UNESCO România, Fundaţia Naţională pentru ştiinţă şi Artă şi Fundaţia Tuna. Despre viaţa şi opera celui care a fost numit şi -maestrul nostru preaiubit- au vorbit prof. Cihan Okuycu – -The Idea of Peace and Unity from the Age of Mawlana tiil Present- – conf. Dr. George Grigore – -Dragostea ca temei al universului la Jalaluddin Rumi- – conf. dr. Luminiţa Munteanu – Jalaluddin Rumi şi arcanele istoriei- – şi lect. Irina Vainovski Mihai – -Rumi; dematerializare şi esenţializare-.
Descendent dintr-o familie nobilă, respectată pentru erudiţia şi integritatea sa morală, Rumi a trăit într-un timp al prăbuşirii marilor civilizaţii sub impactul invaziei mongole. Nevoită să plece în pribegie, familia s-a stabilit la Konya, unde Rumi a devenit conducătorul comunităţii sufite. Tradiţie spirituală islamică, apărută prin secolul VIII în Persia, sufismul e o şcoală iniţiatică bazată pe o interpretare esoterică a Coranului, un mod de viaţă care îşi propune realizarea Unităţii şi a prezenţei lui Dumnezeu în experienţa trăită. Maestru i-a fost misticul Sams din Tabrâz, care se pare că i-a şi schimbat viaţa. -În zeci de mii de versuri, sublinia Dan Berindei, el şi-a exprimat simţămintele faţă de dragostea umană şi divină, dragostea de Dumnezeu şi neîncetata ei căutare, care a devenit dominanta spiritualităţii sale.-
În vremuri tulburi, Rumi s-a dedicat desăvârşirii spirituale ca o contrapondere la copleşitorul sentiment al haosului în care trăia şi a rămas consecvent cu sine însuşi. A încercat, cum ne-a convins Luminiţa Munteanu, o legătură între vechea lume, care-şi epuizase resursele, cea care se vedea îngenunchiată, şi lumea cea nouă, pe cale de a se naşte, în care singura speranţă era armistiţiul şi, în perspectivă, solidaritatea învingătorilor şi a învinşilor-. Desăvârşirea spirituală, despărţirea treptată de existenţa materială cere sacrificiu, cum mărturisesc versurile: -Am murit ca piatră şi am devenit plantă. /Am murit ca plantă şi am devenit animal. /Am murit ca animal şi am devenit OM-. Irina Vainovski Mihai, pe urma numeroşilor comentatori, vede în acest suiş spre esenţă nu o pierdere materială, în sensul strict al cuvântului, ci un -deziderat moral-, de factură mistică. E ca o ardere şi, scrie poetul. -Eu văd în foc o lume frumoasă, de nespus. E o lume fără formă. Esenţă veşnic vie. Cealaltă are formă, dar, n-are veşnicie.-
Corolarul concepţiei sale este Dragostea, temeiul întregului univers, căci, altfel, -lumea nu ar fi apărut de la sine, mişcarea sa din neant către existenţă este o mişcare de iubire a Celui care a creat-o-. Lumea întreagă, cu toate nenumăratele-i forme, unele trecând spre altele, este o imensă -oglindă ce arată desăvârşirea Iubirii-. Cum omul este deopotrivă spirit, suflet şi trup, el poate cunoaşte iubirea divină, cea sufletească şi trupească, împreună evoluând spre unitatea primordială. Dar, cum îl poate iubi pe Dumnezeu? -Omul poate vedea cel mai bine pe Dumnezeu într-un alt om- şi atunci cel iubit este un alter-ego al celui ce iubeşte. În sine însă, iubirea nu are cum să fie definită şi este dedusă din manifestările ei: -Precum Adam şi Eva, iubirea dă naştere la o mie de forme; lumea e plină de picturile sale, dar ea nu are nici formă, nici chip. O, tu cea fără formă cu o mie de forme… -Treapta ultimă a desăvârşirii este unirea cu divinitatea. Aflăm în concepţia sa consonaţe cu binecunoscutele cuvinte ale Sf. Ap. Ioan, după care -Dumnezeu este Iubire- sau cu cele scrise de Sf. Ap, Pavel în prima Epistolă către corinteni: Dacă iubire nu am, nimic nu sunt-.
Cauza eficientă şi expresia desăvârşită a Iubirii este Frumuseţea şi înţelegem pasiunea lui Rumi pentru toate artele, mai întâi pentru muzică, în care află calea spre Dumnezeu. Nu mai puţin pentru dans, care înlesneşte râvnita unire cu Creatorul într-o mişcare sacră, amintind de creaţia lumii şi, de aceea Rumi a întemeiat ordinul singular al dervişilor rotitori. Mesajul întregii sale opere, care a traversat hotarele timpului şi ale spaţiului, l-am putea cuprinde în cuvintele – dragoste, frumuseţe, toleranţă, armonie, împreună spre pace şi comuniune universală.
