Home Sport Rugbystii, iertati de amenzi

Rugbystii, iertati de amenzi

DISTRIBUIŢI

Federatia Romana de Rugby nu ii va penaliza financiar pe jucatorii echipei nationale dupa infrangerea suferita, la Lisabona, cu scorul de 15-16, in fata selectionatei Portugaliei, in Cupa Europeana a Natiunilor, a anuntat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele FRR, Octavian Morariu. Oficialul FR de Rugby a precizat ca o parte dintre jucatori vor pierde lotul reprezentativ, ceea ce va insemna implicit si o pierdere financiara. Presedintele FRR a declarat ca Romania -nu a jucat decat cinci minute- in partida cu Portugalia, timp in care a inscris doua eseuri. -Aceasta infrangere este un accident, dar nu inteleg de ce jucatorii care au evoluat in aceasta partida si care in mod normal nu sunt titulari nu au profitat de sansa acordata-, a precizat Morariu, adaugand ca nu a fost impresionat de jocul portughezilor, ci de generozitatea, inteligenta si spiritul de sacrificiu ale acestora.

Oficialul in cauza a mai spus ca rugbistii romani au beneficiat de conditii de pregatire excelente si si-au primit indemnizatiile financiare la timp.

De asemenea, presedintele FRR a mentionat ca antrenorul Bernard Charreyre poate fi invinuit doar de faptul ca a supraestimat anumiti jucatori si a concluzionat ca, in acest moment, Romania se poate baza doar pe 20-22 de jucatori, ceea ce este extrem de putin pentru alcatuirea unei nationale competitive. Pentru urmatorul meci din Cupa Europeana a Natiunilor, care va avea loc, in deplasare, cu Spania, pe 9 martie, jucatorii nostri se vor pregati, in perioada 3-9 martie, la Madrid. Aceasta decizie a fost luata din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile din tara, dar si din considerente financiare, deoarece majoritatea jucatorilor din nationala evolueaza in Franta si costa mai putin deplasarea lor direct in Spania.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.