În timp ce deficitul extern tot creşte şi tot creşte – depăşind nu numai cotele de alertă pe plan internaţional, dar şi pe cele ale bunului simţ -, profitorii de pe urma acestuia şi exponenţii lor din mediile guvernamentale şi bancare insistă şi iar insistă asupra faptului că această creştere a deficitului extern, având la bază deficitul comercial, nu doar nu constituie cumva vreun pericol, ci reprezintă chiar un fenomen pozitiv, pentru că, vezi Doamne!, expansiunea delirantă a importurilor care provoacă deficitul extern s-ar datora creşterii -importurilor de dezvoltare-. Nu importurile în general ar spori, ci acelea de echipamente productive (maşini, utilaje, instalaţii, tehnologii) care vor da în curând, şi dacă nu în curând oricum în următorii ani, producţie pentru piaţa internă şi piaţa externă (adică exporturi) şi, treptat, actualul dezechilibru extern se va diminua. Deci, actualul dezechilibru ar fi chiar benefic, constituind o modalitate de a facilita şi grăbi dezvoltarea ţării.
Să vedem însă care sunt realităţile. Acestea nu prea lasă loc la echivocuri, făcând din povestea -importurilor de dezvoltare- o biată balivernă pentru recruţi! Dar, vai, nici ăştia nu mai există acum, căci armata a trecut la profesionism şi se face pe bază de voluntariat contra bani!
Înainte de toate, trebuie să subliniem că minunatele importuri care pot trece drept -importuri de dezvoltare-, în ciuda unei creşteri fără îndoială sesizabile şi salutare în anii din urmă, nu au ajuns să reprezinte nici măcar o pătrime din totalul importurilor. Aceasta este concluzia Băncii Naţionale, care a încercat, într-un raport, să contabilizeze -bunurile de capital- aduse din import şi le-a cuantificat o pondere de numai 23%. Dacă la o asemenea dimensiune din total, importurile cu pricina pot reprezenta motorul dezvoltării viitoare a ţării este destul de improbabil, dar este sigur că efectul lor de propagare în producţia pentru export va fi cu totul insuficient pentru a contribui la o echilibrare în conturile comerciale ale ţării. Potrivit raportului respectiv al Băncii Naţionale, s-ar părea că economia din România rămâne rigidă şi extrem de ancorată în activităţi cu valoare adăugată mică. Semn că investiţiile străine n-au schimbat mare lucru din acest punct de vedere în conţinutul de fond al economiei din România. Bunurile intermediare, potrivit acestui raport, sunt supermajoritare în importuri (57%), iar cota lor chiar a crescut între 2000 şi 2006. Un indiciu că valorificarea materiilor prime importate mai mult a scăzut decât a crescut!
Trebuie adăugat însă un lucru foarte important. Dacă din statisticile româneşti, guvernamentale sau ale Băncii Naţionale, ori din studiile mai mult sau mai puţin oficiale întreprinse nu se va renunţa la minciuna sfruntată pe care o reprezintă considerarea ca investiţii a automobilelor şi imobilelor, nu se va putea ajunge la vreo concluzie relevantă şi validă în legătură cu ceea ce constituie realmente investiţie şi motor al dezvoltării. Dacă în frenezia actuală, automobilele sunt considerate -importuri de dezvoltare-, şi nu ceea ce sunt, nişte importuri de consum, faptul ne duce la concluzii deformate. Ce să mai vorbim de imaginea pe care o obţinem cu privire la cuantumul investiţiilor străine ce contribuie la finanţarea, aşa-numită autonomă, a deficitului de cont curent extern. Păi, fără cheltuielile pentru cumpărări de imobile şi autoturisme, cuantumul investiţiilor străine ar apărea cu mult diminuat şi adevărata lor capacitate de finanţare a deficitului de cont curent al ţării ar fi evident cu mult mai mică. Deficitul extern ar apărea astfel cu mult mai periculos, aşa cum este de fapt în realitate!
În orice caz, pentru a dimensiona cât de cât -importurile de dezvoltare- şi mai ales potenţialul lor de promovare a producţiei interne şi a exporturilor, ar fi necesară o analiză fină, ce nu a fost încă întreprinsă, care să deceleze impactul global al investiţiilor străine, îndeosebi al activităţii multinaţionalelor în România. Este sigur că de o parte substanţială din creşterea importurilor care trec -de dezvoltare- în ultimii ani sunt responsabile companiile multinaţionale ce desfăşoară activităţi în România. Şi de extinderea exporturilor sunt responsabile aceste companii. Care este însă impactul pe ansamblu?! Cât reprezintă exporturi ale multinaţionalelor, cât reprezintă importuri ale multinaţionalelor şi cât reprezintă -importuri de dezvoltare- ale acestor firme?! Şi cât reprezintă fiecare din aceste componente în cazul companiilor rămase autohtone?! Probabil, multinaţionalele au generat mult mai multe importuri decât exporturi. Şi vor face acelaşi lucru în continuare, întrucât este în corespondenţă cu interesele lor de profit. În lipsa unei cercetări aprofundate, impactul -importurilor de dezvoltare- pentru capitalul autohton rămâne total o necunoscută!
