Capitala spaniola a devenit luna trecuta, intamplator sau nu, un centru al artelor plastice. Mai bine spus, al istoriei acestui domeniu. Muzeul Prado gazduieste, pana la jumatatea lunii mai, o impresionanta expozitie, in premiera spaniola, Vermeer si interiorul olandez in secolul XVII, cuprinzand noua lucrari ale celebrului pictor, adica aproximativ o treime din creatia sa care ni s-a pastrat, alaturi de mici maestri contemporani lui. La deschiderea expozitiei, directorul Muzeului Prado (citat de -Le Figaro-), afirma: -Este o onoare sa-l primesti pe Vermeer in casa lui Velasquez-.
Arta picturii, aflata la Kunsthistorisches Museum din Viena, Scrisoarea, imprumutata de la Gemaelde Galerie din Dresda, sunt inconjurate de tablouri semnate de Gerard Dou, Ter Borgh, Jan Steen, Pieter de Hooch, Gabriel Metsu, Frans Mieris sau Emmanuel de Witte, intr-o minunata reconstituire pentru contemporani a vietii burgheze din epoca barocului Tarilor de Jos. Piesele – aduse de la New York, Los Angeles, Amsterdam, Dresda sau Berlin – servesc nu numai la intregirea imaginii unei epoci in care casa, obiectul, fastuozitatea materiei si caldura luminii au fost pretuite ca nicaieri in alta parte si niciodata dupa aceea, dar si la plasarea lui Vermeer van Delft in contextul care i-a facut, dincolo de propriul sau talent, posibila aparitia. Pentru gazde, inrudirea lui Vermeer cu Velasquez este evidenta, daca ne gandim la pretiozitatea cu care artistul spaniol din aceeasi epoca stia sa trateze rochiile meninelor, de exemplu, sau stralucirea si transparenta pieselor de metal sau sticla.
Muzeul Thyssen-Bornemisza, un nume prestigios intre institutiile culturale madrilene, ofera si el o reconstituire de epoca, e drept, mult mai tarzie. Tema urmarita – analogiile muzicale in opera lui Kandinski si a unora dintre contemporanii sai. Oricat de despartite de timp, spatiu si conceptie estetica par cele doua expozitii, ele au un punct comun: poezia luminii la olandezi, armonia muzicii la rusi, ambele izvorasc in sufletul privitorului prin intermediul picturii. 251 de lucrari, semnate de Kandinsky, Paul Klee, Frantisek-Kupka, Francis Picabia, Robert Delaunay au fost alese pentru a demonstra analogia muzicii cu pictura abstracta. Si aici, lucrarile sunt aduse din 47 de muzee si 32 de colectii particulare, alaturi de compozitii abstracte aflandu-se schite de balet sau portrete de dansatori celebri, ca Isdadora Duncan.
S-ar parea ca revine in atentia specialistilor si in gustul publicului metoda cercetarii interdisciplinare, dorinta de inchega, prin analogii intre arte, imaginea unei anumite spiritualitati.
Si pentru ca suntem in Spania, pentru ca am vorbit de muzicalitatea unei parti a avangardei, nu putem sa nu ne oprim la Figueras, orasul Muzeului Salvador Dali, care pregateste, pentru 2004, Anul international Dali, ce va marca centenarul nasterii artistului. In acest context, achizitionarea recenta a lucrarii Pacatul originar, realizat de Dali in Statele Unite, prezentand piciorul Evei alaturi de o pereche de ghete vechi ce il simbolizeaza pe Adam, a capatat o semnificatie speciala. Piciorul Evei, in aceasta lucrare, este, de fapt, piciorul lui Dali, impodobit cu celebra bratara in forma de sarpe care apare in mai multe opere ale sale.
Si ca o observatie ce ni s-a impus la inceputul acestui an, am remarca multimea centenarelor pe care le marcam in mai toate domeniile, dar parca in plastica mai mult decat oriunde. Este un semn cert al intrarii intr-un nou secol, un semn cert ca scriind cuvantul avangarda trebuie sa-i adaugam de-acum o completare: avangarda secolului XX.
