Din vechea și fabuloasă familie a Sturdzeștilor, pășește acum în prim plan prințul Mihai Dimitrie Sturdza, fost deținut politic în România, iar apoi, în Franța, traducător la Renault și translator oficial la Elysee (și al președintelui De Gaulle!). Dar prințul este, înainte de toate, un intelectual și un cărturar de excepție. Cartea sa „Rușii, masonii, Mareșalul și alte răspântii ale istoriografiei românești“, apărută în 2013 la Editura Compania conține, de fapt, câteva secțiuni din ceea ce ar putea fi „O istorie ultrasensibilă a românilor“. Filolog că formație, dar istoric, heraldist și genealogist din pasiune și dedicație, prințul Sturdza a atacat de-a lungul timpului, temerar și fără nici un fel de complexe, subiecte delicate ale istoriei noastre și reunește acum în volum (parte din?) aceste contribuții ale sale. Informații edite și inedite, dar mai ales interpretări noi, (repet) curajoase, pe teme care pe unii îi inhiba, îi stânjenesc sau îi irită și de care alții fug pur și simplu ori se refugiază în politicianism detestabil. La Paris, la Munchen sau pe unde a mai fost prin Europa, autorul a aflat sau regăsit o sumedenie de mărturii atingătoare de istoria modernă a românilor. „Am descoperit relatări de mult uitate despre locuri și oameni dintr-un veac dispărut (al XIX-lea-n.n.), despre masoni – care nu au făcut România modernă, așa cum cred unii – despre multiformele presiuni ale Rusiei, despre învolburata încleștare a celui de-al doilea război mondial, despre speranțele și luptele fără multă speranță ale exilului românesc“. Iată un citat, cam lung, din „Cuvântul autorului“, care însă sintetizează perfect conținutul și mesajul cărții.
De ce „nu au făcut masonii România modernă“? Pentru că în prejma lui 1848 tinerii romani studioși (sau nu prea) în Franța nu erau încă „frați“, iar în preajma Unirii de la 1859 masoneria, la noi, era alcătuită, conform unei tradiții inspirate de Napoleon I, mai ales din francezi stabiliți în Principate. Ceea ce nu știrbește cu nimic rolul jucat în istoria noastră de mari bărbați de stat, deveniți mai târziu venerabili masoni – fie ei consemnați în istorie ca pașoptiști, unioniști, junimiști etc.
Rusia? A susținut principiul Unirii Principatelor, căci unirea slăbea autoritatea Imperiului Otoman, dar și-a schimbat atitudinea în timpul domnitorului Cuza, care reușise să consolideze puterea noului stat. Teoretician activ al panslavismului, Aksakov susținea că „desfacerea Unirii Principatelor se impunea (…) atât datorită planurilor diplomatice ale cancelarului tarului, cât și celor panslaviste ale reprezentantului sau pe lângă Înalta Poartă“.
Junimea, societate masonică? „Spiritul cosmopolit al Marelui Orient nu a putut influența dezvoltarea conștiinței naționale. Aparentele literare căpătau întâietate asupra esenței masonice și Junimea adopta calea națională, urmată, înaintea ei, în alte împrejurări, de Jeune France și Giovine Italia, societăți secrete liberale pe care masoneria încercase în zadar să le manipuleze“.
Mareșalul Antonescu și 23 august 1944? Nu se susține teza că „dacă mareșalul – și nu regele – ar fi încheiat armistițiul cu URSS, s-ar fi ajuns la altceva decât la deschiderea porților în fața comunismului“. Căci „instaurarea comunismului în România, pregătită în timp de Moscova, s-a făcut în etape“. ?ê?£i: „Stalin și-a încălcat toate promisiunile, nu numai cele făcute României, ci și pe cele făcute celorlalte țări ocupate pe rând de Armata Roșie“.
Am citat aici concluzii ale istoricului, însă până să ajungă la ele, paginile cărții abundă în fapte și argumentații prea puțin (sau deloc cunoscute până aici).
Prin istoricul Mihai Dimitrie Sturdza, documentele istorice se însuflețesc parcă la atingere și vibrează. Drept care, autorul acestei cărți ar putea fi, la fel de bine, și autorul unei Istorii sensibile a poporului roman. Până atunci, însă, așteptam Memoriile anunțate de prinț, la aceeași editură Compania a patronilor cărturari Petru Romoșan și Adina Kenereș.
Deocamdată, avem în față o carte care ne învață că istoria poate fi scrisă și Altfel, dar nu oricum, ci mai aproape de adevăr și revizuită doar în funcție de noile mărturii descoperite, nu de conjuncturi.
Corneliu Vlad
