Home Economic-Financiar Rompetrol a plătit doar 54 mil. euro din datoria către statul român

Rompetrol a plătit doar 54 mil. euro din datoria către statul român

DISTRIBUIŢI

Directorul financiar al Grupului Rompetrol, Dmitry Grigoryev, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că grupul va lua decizia finală privind plata obligațiunilor către statul român, în valoare de 570 milioane de euro, la sfârșitul lunii septembrie. „Până în prezent, Rompetrol a plătit 71 milioane dolari (54 milioane de euro) statului român, în cuantumul obligațiunilor. Sunt trei variante posibile: acestea pot să fie răscumpărate, convertite sau convertite parțial“, a precizat directorul financiar al Grupului Rompetrol, Dmitry Grigoryev.
Reprezentanții Rompetrol au anunțat că statul român, care nu dorește să devină acționar majoritar al companiei, a pierdut procesul prin care se opunea majorării de capital cu 450 milioane de lei a capitalului social, sumă ce avea destinația de a răscumpăra parte din obligațiuni.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.