Doua dintre cele mai admirate si iubite Violette ale secolului in capodopera verdiana La Traviata, sopranele Mariana Nicolesco si Virginia Zeani au primit cea mai inalta distinctie a Colegiului Central din Pella, Statul Iowa. Vizita celor doua mari artiste in acest centru universitar creat de imigrantii olandezi a fost considerata drept cel mai important eveniment de la vizita reginei Beatrix.
Colegiul Central din Pella a implinit pe 5 martie 150 de ani de existenta, data ce coincide cu cei 150 de ani de la premiera absoluta a operei lui Verdi. Sarbatorindu-le pe cele doua celebre soprane, Central College a dorit sa prezinte publicului capodopera verdiana, cerandu-i Marianei Nicolesco sa alcatuiasca pentru aceasta o Companie Academica de Opera purtand numele marii predecesoare Darclee, admirata de Verdi insusi in acest rol. Formata din studenti ai Universitatii Nationale de Muzica din Bucuresti, printre care tenorul Razvan Sararu (Alfredo), carora li s-au alaturat, ca si la Muzeul Enescu din Bucuresti, in prezentarea din 8 februarie, soprana Mihaela Maxim (Violetta) din Cluj si baritonul american Timothy Kuhn (Germont), elev al Virginiei Zeani. Compania s-a bucurat de un adevarat triumf la Pella, cu La Traviata, dar si cu Concertul de arii si duete din opere, pe care l-a prezentat apoi cu un imens succes si la Centrul Cultural Roman din New York.
Prezent la spectacolul de la Pella, tanarul ambasador al Romaniei in Statele Unite, domnul Sorin Ducaru, a amintit audientei ca generatia sa a visat la principiile de libertate si democratie pe care le reprezinta America si a fost inspirata de adevaratele legende ale artei ca Mariana Nicolesco si Virginia Zeani, care au cucerit laurii pe toate scenele lumii.
-Sunt extrem de fericita – a declarat Mariana Nicolesco la New York – ca intr-un timp atat de scurt am putut crea impreuna cu tinerii mei prieteni momente de mare adevar artistic, de traire intensa, de daruire absoluta, exceptionala, pe care au resimtit-o ca atare publicul, dar si ei insisi. Prezent la reprezentatia noastra de la Bucuresti luna trecuta, maestrul Radu Beligan mi-a marturisit ca a avut de mai multe ori lacrimi in ochi, atat de forte si de justa era expresia muzicala si dramatica, si asta fara decoruri, costume, lumini. La Pella, Virginia Zeani, care a cantat La Traviata de 648 de ori, mi-a spus ca ceea ce am realizat noi cu acesti tineri artisti tine de miracol, ca a fost captivata de ei pe tot parcursul reprezentatiei. La New York au vrut cu totii sa mearga la Metropolitan Opera si s-a intamplat ca spectacolul din prima lor zi in marea metropola sa fie chiar La Traviata, pe care eu insami am cantat-o pe aceasta glorioasa scena. Ceea ce m-a bucurat enorm este spiritul critic cu care mai multi dintre ei mi-au descris acea reprezentatie. Si mai ales ca au resimtit ceva deosebit de important, si anume ca adevarul artistic exprimat de ei pe scena, dupa ce am lucrat impreuna in ultimele trei luni, era mai puternic decat ceea ce li se oferea pe scena prestigioasa a marelui teatru american. Este, acesta, un bun inceput si un formidabil reper pentru ceea ce ramane de facut de aici inainte-.
