Home Life Consumul moderat de bere poate îmbunătăți memoria și nivelul de atenție

Consumul moderat de bere poate îmbunătăți memoria și nivelul de atenție

DISTRIBUIŢI

Consumul moderat de bere poate îmbunătăți memoria și nivelul de atenție, amplificând totodată impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului, relevă prima cercetare din România realizată în cadrul Centrului de Studiu despre Bere, Sănătate și Nutriție (CSBSN).
Studiul, care a avut în vedere efectul consumului moderat de bere asupra sănătății organismului uman, a fost făcut în cadrul unui proiect derulat, în perioada noiembrie 2012 – mai 2013, de către Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, și finanțat de CSBSN prin intermediul unui program de burse.
Potrivit datele rezultate în urma studiului, un consum moderat de bere favorizează procesele de memorare, prin încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung.
De asemenea, cercetarea a indicat faptul că participanții la studiu care au consumat o cantitate moderată de bere pe parcursul derulării acestuia au prezentat o alocare de două ori mai puternică a resurselor ce țin de atenție.
Același studiu arată că un consum moderat de bere în rândul persoanelor active amplifică impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului.
Studiul a fost efectuat pe 29 de bărbați între 18 și 64 de ani, care beau săptămânal între patru și 14 pahare de bare, adică în limitele consumului moderat de alcool pentru bărbați indicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS).
Potrivit cercetătorilor, este considerată consum moderat de bere o cantitate de 660 de mililitri pe zi pentru bărbați și 330 de mililitri pe zi pentru femei, la o concentrație a alcoolului în berea consumată de maximum 5%.
Monica Diana Bercea a precizat că testele au fost realizate cu ajutorul neuroimaginisticii de ultimă generație, iar pentru interpretarea rezultatelor a fost folosit un RMN funcțional, fiind monitorizată activitatea electrică de la nivelul scalpului, cu ajutorul unui neuroheadset EEG.
"Ne bucură faptul că putem să marcăm o premieră pentru România, și anume lansarea primului studiu derulat la noi în țară ce are în vedere efectele consului moderat de bere asupra organismului uman", a declarat, miercuri, președintele CSBSN, dr. Corina Aurelia Zugravu, care a adăugat că, după ce multă vreme s-a vorbit doar despre rezultate ale unor studii făcute în Spania, SUA, Germania sau Anglia, "de acum și cercetătorii români au un cuvânt de spus pe această temă".
La realizarea studiului, cei 29 de bărbați care au reprezentat eșantionul au fost împărțiți în două grupuri, primul consumând moderat bere în fiecare zi, iar cel de-al doilea neconsumând această băutură.
Ulterior, subiecților li s-au prezentat filme conținând scene cu conotație pozitivă, iar ulterior, cu ajutorul neuroimaginisticii, au fost analizate rezultatele.
"Cred că am reușit să atingem două aspecte importante prin acest studiu. Pe de o parte, prin intermediul unuia dintre criteriile ce au stat la baza selecției grupului de studiu, respectiv acela de consumator moderat constant de bere, am identificat practic efectul cumulat în timp al acestui consum, pentru că, deși testul a fost făcut la un anumit moment, istoricul personal al fiecărui subiect nu poate fi neglijat. Pe de altă parte, cred că am reușit să aducem elemente importante care pot completa cu succes concluziile altor cercetări făcute pe teme asemănătoare", a declarat Alina Popescu, secretar general al CSBSN.
La prezentarea rezultatelor studiului, membrii CSBSN au atras atenția că un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viață sănătos și de o alimentație corespunzătoare și că limitele acestei moderații sunt aplicate persoanelor care deja consumă alcool, respectiv bere, și nu îndeamnă alte persoane să se apuce de băut.

Olga Dumitrescu

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.