Home Turism Muntii Semenicului raman destinatia favorita pentru o vacanta -salbatica-

Muntii Semenicului raman destinatia favorita pentru o vacanta -salbatica-

DISTRIBUIŢI

Complexul turistic Semenic se găseşte la peste 1400 m altitudine, între varfurile Piatra Goznei şi Semenic. Pentru a ajunge aici există drumuri de acces din Reşiţa – Văliug şi Slatina Timiş – Trei Ape – Gărana. Atracţia turistică principală o constituie staţiunea Semenic, la care se adaugă staţiunile Crivaia, Secu şi Trei Ape. Staţiunea Semenic dispune de peste 400 locuri de cazare în cabanele Gozna, Nedeea şi Semenic. În apropierea staţiunii de varf se mai găseşte o altă grupă de cabane, la Trei Ape şi Gărana, unde se pot practica sporturi nautice de vară în jurul lacului de acumulare. Gărana şi Brebu Nou au numeroase pensiuni care oferă servicii turistice de calitate. Anual se organizează diverse manifestări, printre care un apreciat festival de jazz. Aici se găseşte şi Parcul Naţional Semenic – Cheile Caraşului, unde se află unica pădure de făgete virgine din Europa. Există trei peşteri protejate din cele patru existente în judetul Caraş-Severin. În plus, aici există două zone sălbatice neafectate de intervenţia umană: Izvoarele Nerei şi Cheile Caraşului. Defileul Dunării este cel mai lung defileu din Romania şi poate fi vizitat, în cazul în care vă hotăraţi pentru o vacanţă în Munţii Semenicului. La fel şi Cheile Nerei, care sunt cele mai lungi (cu peste 19 km) şi cu siguranţă unele dintre cele mai frumoase Chei din Romania. Cheile Corcoaia, aflate la 40 km amonte de Băile Herculane, pe cursul superior al Cernei, sunt extrem de interesante prin pereţii lor verticali şi prin multitudinea de forme pe care le cuprind.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.