– Tocmai v-aţi întors de la un simpozion internaţional organizat de Asociaţia Internaţională a Sedimentologilor (IAS-IUGS) la Banff-Alberta, în Canada. Despre ce simpozion este vorba?
– A fost un simpozion tematic, organizat anual într-o ţară care poate oferi un cadru natural şi geologic adecvat. Or, Canada şi Munţii Stâncoşi reprezintă un univers aparte pentru geologie, prin diversitatea formaţiunilor sedimentare şi a fenomenelor care le-au generat. Tema din acest an a fost legată de conurile aluviale, depozite formate în urma unei eroziuni agresive, în bazine hidrografice de mici dimensiuni, cu regim intermitent şi efecte de multe ori dezastruoase; procesele care le-au generat se circumscriu hazardelor naturale.
– Despre hazardele naturale se vorbeşte din ce în ce mai mult şi cu o îngrijorare crescândă. Cum explică specialistul asemenea fenomene?
– Hazardele naturale îmbracă manifestări foarte diferite, de la erupţiile vulcanice explozive la cutremure, de la tsunami, la alunecări de teren. Precipitaţiile abundente declanşează pe versanţii montani formarea conurilor de dejecţie sau a conurilor aluviale care se acumulează cu rapiditate şi pot acoperi aşezări umane sau pot distruge infrastructuri rutiere şi feroviare. Toate acestea sunt expresia unei planete vii al cărui -metabolism- este foarte activ.
– De ce frecvenţa şi intensitatea hazardelor sunt atât de mari în ultimul timp?
– Pentru că forţele interne care generează vetrele vulcanice, sau mişcarea plăcilor crustale care declanşează cutremurele de pământ… sau pentru că forţele externe – insolaţia solară, mişcările atmosferice, acţiunea apelor şi a gheţarilor – generează fenomene geologice mereu şi constant active cu intensităţi variabile, uneori foarte mari. Pentru geologi, încălzirea climei, de exemplu, nu este surprinzătoare. Vorbim astăzi de încălzire globală, dar foarte multe procese geologice au un caracter global.
– E singura explicaţie?
– Categoric nu. Activităţile antropice, poluarea atmosferei prin gaze nocive, exploatarea iraţională a -aurului verde–pădurile, încep să strice echilibrele naturale şi pot grăbi procesul de încălzire şi, respectiv, de schimbare a climei. Ponderea lor nu trebuie, însă, supraevaluată.
– Care este domeniul de cercetare al sedimentologiei, în care v-aţi afirmat cu excelenţă?
– E un domeniu relativ nou, care studiază formaţiunile sedimentare foarte recente, de origine exogenă, deci născute în circuri glaciare, în zone deşertice, în bazine hidrografice, în delte sau pe fundul mărilor şi oceanelor.
– Ce înseamnă foarte recent în geologie?
– Raportându-ne la scara timpului geologic, formaţiunile care alcătuiesc scoarţa terestră au vârste cuprinse între 4,5 şi 2,5 miliarde de ani (cele arhaice), între 2,5 miliarde de ani şi 570 milioane de ani (cele proterozoice) şi din ce în ce mai puţini ani, cele care s-au format în erele Paleozoic, Mezozoic şi Cainozoic. Sedimentele se găsesc în locul în care s-au acumulat şi sunt oglinda proceselor recente, de regulă, din ultimul milion de ani.
– Ce caută şi ce află geologul în aceste sedimente?
– Mai întâi, geologul caută nişte legi care le generează pentru a putea recunoaşte în depozitele mai vechi – paleozoice, mezozoice sau neozoice – existenţa unor condiţii similare de formare.
– Un fel de istorie…
– Absolut, o reconsiderare a istoriei Pământului prin cunoaşterea foarte exactă a proceselor şi produselor sedimentare actuale şi care ne permite reconstituirea unor condiţii identice în trecutul Pământului. Formarea zăcămintelor de cărbuni, a zăcămintelor de petrol şi gaze, a sării geme, acumularea aurului aluvionar etc… au avut loc în -medii sedimentare- şi prin procese sedimentare.
– Si prognoze?
– Da, pentru că aflăm vitezele de acumulare a acestora, potenţialul economic al unor rezervoare de hidrocarburi, de apă ş.a.
– Cât de bogată este, sub acest aspect, ţara noastră?
– Se poate spune că România este o ţară cu resurse minerale şi energetice foarte diverse, dar cu rezerve relativ mici. Se cunosc aluviuni aurifere, nisipuri cuarţoase, tufuri vulcanice şi concentraţii de minerale argiloase. S-au descoperit noi zăcăminte de hidrocarburi pe şelful Mării Negre şi se cunosc rezerve la adâncimi mai mari de 3500 m în Depresiunea Getică, Carpaţii Orientali şi Depresiunea Pannonică. Rezervele de cărbuni sunt mari, iar cele de ape minerale, considerabile. Problema este că pentru exploatarea rentabilă a acestora avem nevoie de o tehnologie modernă, adecvată, de echipamente performante.
– Acum se desfăşoară o mare acţiune -Salvaţi Pământul-. Cum o comentaţi?
– Este un slogan corect, dar aş spune că pentru a salva Pământul, mai întâi trebuie să-l cunoaştem. Este trist că în şcoala românească s-a pierdut şansa de a instrui tinerele generaţii în acest spirit, al cunoaşterii progresive a elementelor care definesc Pământul. În învăţământul preuniversitar, geologia – principala ştiinţă despre Terra – nu se află în nici un program educaţional. Geologia este o ştiinţă fundamentală, la fel ca fizica, chimia, sau biologia, iar handicapul cu care elevii din gimnaziu şi liceu păşesc în societatea modernă nu este încurajator.
– Ca să salvăm Pământul trebuie să-l cunoaştem…
– Exact. Vedeţi, se vorbeşte de hazarde naturale, dar dacă vrei să discuţi serios despre cauzele care le generează, despre modul cum ar putea fi ele prevăzute şi combătute, vom constata ca răspunsurile sunt prea generale şi, adesea, confuze.
– Asta înseamnă şi că geologul ar trebui să participe la adoptarea unor hotărâri…
– În opinia mea, cuvântul lui ar trebui ascultat în foarte multe cazuri: atunci când alegem terenul pentru constucţia unei locuinţe, amplasamentul ei regional, când proiectăm un drum, o cale feroviară sau vrem să construim un pod, când evaluăm sau prognozăm potenţialul economic al unei regiuni prin cunoaşterea resurselor minerale şi energetice pe care le deţine, când vrem să stabilim zonele de risc seismic, ariile vulnerabile la inundaţii sau alunecări de teren sau în prognoza unor hazarde naturale..
– Şi atunci?
– Geologul ar trebui să fie prezent în instituţiile în care se definesc strategii pe termen mediu şi lung, în birourile administraţiilor locale în care se apreciază potenţialul economic al unui judeţ sau al unei regiuni, în agenţiile de mediu care încearcă să ne protejeze de hazarde naturale…
– Să înţeleg că avem nevoie de specialişti în acest domeniu pentru a păstra sănătatea Pământului şi a asigura o calitate optimă a vieţii?
– Aş spune chiar mai mult. Avem nevoie, ca de aer şi de apă, de cunoaşterea Pământului, pentru că buna înţelegere a elementelor care îl constituie, a factorilor care interacţionează în interiorul şi la suprafaţa lui pot conduce la elaborarea unor strategii viabile privind evoluţia planetei pe care trăim.
– Legat de aceste resurse, dar nu numai, putem spune că Pământul este încă un necunoscut?
– Cunoaştem azi destul de multe despre Pământ, despre cauzele care provoacă -hazardele naturale- sau despre procesele care generează resurse minerale, şi ştim că aici, până la urmă, se află cheia dezvoltării unor civilizaţii. Rămân însă şi multe elemente necunoscute, care devin, în timpuri viitoare, şi provocările noastre. Nu există adevăruri absolute… pe măsură ce avansăm în studii specializate, cu echipamente performante, descoperim noi microuniversuri, care ne sugerează alte evoluţii şi ne oferă alte dimensiuni ale cunoaşterii umane. Este sarcina generaţiilor viitoare de a le descoperi şi a le pune în valoare. Geologii descifrează acum secretele planetei Marte… şi ale lui Venus şi-şi îndreaptă proiectele spre alte orizonturi… Geologia trebuie să rămână oricum o ştiinţă a viitorului.
