Dintr-o discuţie recentă avută cu un domn din inima Munţilor Apuseni am înţeles ce înseamnă agroturismul veritabil. -Mulţi – îmi spunea domnul Popa – au accesat credite SAPARD pretextand că vor face agroturism, dar în realitate şi-au deschis la ţară hoteluri şi restaurante unde servesc produse de la magazinul din colţ. De fapt, agroturism înseamnă să ai o pensiune încăpătoare în care să poţi primi în condiţii civilizate turişti, oferindu-le cazare şi produse din propria gospodărie.-
Asemenea gospodari se întalnesc în comuna Albac, nu mai departe de o oră de comuna Roşia Montană din judeţul Alba. Este locul unde l-am cunoscut pe Ioan Popa, care la cei vreo 50 şi ceva de ani pe care îi poartă cu mandreţe se ocupă efectiv de agroturism. Nu are prea multă şcoală şi îmi spune cu modestie că are doar studii medii, absolvind Liceul Silvic. Face treaba asta cu agroturismul de prin anul 1996, cand a început cu căbănuţa Ancuţa. Îmi spune apoi cu amărăciune că agroturism se putea face şi la Roşia Montană, acolo unde pe vremuri se duceau cam toţi banii ce puteau fi absorbiţi.
Ioan Popa are şi o serie de păreri despre felul cum se face agroturism: -Trebuie să ai putere de muncă şi voinţă, că altfel nu faci doi bani-. Pe langă pensiunea de trei margarete pe care o are chiar la o oră de drumul principal – Perla Arieşului, mai are una de cinci margarete care are chiar şi jacuzzi – Steaua Arieşului. Nea Popa îşi mai aminteşte că în anul 2001 a accesat un proiect Phare necesar pentru dotările celor două pensiuni. Are atata viaţă în el, încat mă întrebam cum de poate să le facă pe toate. Este chiar şi vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Alba.
Mi-a vorbit cu mandrie şi despre faptul că în anul 2005, Albac a fost declarată staţiune turistică de interes local. Turiştii sunt atraşi aici mai ales de aerul curat, prielnic bolnavilor de inimă. În timp, în zonă s-a dezvoltat mai ales infrastructura, căci fără căi de acces n-ai cum să ajungi să vezi frumuseţile localităţii.
Patria mămăligii
Nea Popa m-a întampinat cu tradiţionala paine şi sare, iar la prima masă de seară la loc de cinste stăteau pălinca şi afinata. Apoi, gazdele m-au îmbiat cu bine-cunoscutele – în zonă – prăjituri cu mămăligă, dar şi cu renumitele supe şi mancăruri tradiţionale. Gazda principală mi-a povestit fără falsă modestie că are multe motive de laudă, însă unul este mai deosebit. În anul 2003 a participat împreună cu specialiştii săi din bucătărie la Festivalul Sarmalelor de la Praid. Şi cum marea majoritate a participanţilor erau maghiari, şi cupa pentru caştigător era deja inscripţionată în ungureşte. Numai că nea Popa a luat toţi laurii şi a trebuit să pună la loc de cinste trofeul inscripţionat în limba maghiară. Să nu uităm că aici se produce şi cea mai bună pălincă din ţară şi mai ales renumita mancare – balmoş. Mai sunt multe de făcut, cum ar fi, de pildă, refacerea fostelor zone de promenadă de altădată.
Diferenţe ale agroturismului
Nea Popa îmi spune că, pentru a face agroturism, trebuie să ai şi un turist de un anumit tip, dispus să guste acest gen de turism. În străinătate, cand se vorbeşte despre agroturism, se cunoaşte bine despre ce este vorba. Fermierul care face agroturism şi turistul care-l caută au interese comune: un anumit gen de viaţă, căutarea arhaicului, a culturii tradiţionale, mancarea ecologică, activităţi tradiţionale, ocupaţii vechi, respectul faţă de natură şi ecologie. De obicei, pensiunile sunt clădiri tradiţionale, care încearcă să învie o epocă istorică. Cat se investeşte în conservarea structurii satului tradiţional, se vede după noile construcţii, care nu prea mai au nimic din vechea civilizaţie a lemnului. Ca să faci agroturism, trebuie să te cunoşti bine, tu şi obarşiile tale, să fii generos, ştiind să oferi ceea ce ai mai bun. Iar ca să fii agroturist, este necesar să înţelegi simplitatea profundă a vieţii, cea de la începutul lumii, şi pe care satul ţi-o poate oferi.
