De la Romania – Gradina Maicii Domnului , cum inspirat o binecuvanta Suveranul Pontif si “Romania molusca” – metafora pusa in titlu de carte de catre un sef de Stat Major al Armatei, spatiul romanesc are darul de a genera si printre conationali, si pentru straini, cele mai diferite reprezentari. Dar nu are parte, oare, oricine, fie el bastinas sau nu, de propria lui Romanie? E dreptul fiecaruia sa-si vada patria cu propriii ochi si e datoria spiritelor luminate ale natiunii sa lase marturii despre ea.
Scriitorii secolului al XIX-lea inchinau imnuri, in acea epoca a natiunilor, tanarului stat de la Dunare si Carpati, precum Alecu Russo in “Cantarea Romaniei” si Alexandru Vlahuta in “Romania Pitoreasca”. Marii clasici ai literaturii exaltau virtutile unui neam cuprins de un elan istoric de emancipare ca stat modern liber si unitar. Eminescu slavea “tara mea de glorii, tara mea de dor”, iar Alecsandri exclama cu mandrie: “Astazi lumea ne cunoaste:/ Roman zice, Viteaz zice”.
Asupra starii de fapt si a destinelor acest “neam in desteptare” (tot Alecsandri) s-au aplecat, tot mai staruitor si mai temeinic de cateva secole, carturarii si invatatii ce s-au numarat printre ctitorii Romaniei moderne, iar intre ei, o galerie ilustra aparte este aceea a medicilor. Marturie a actiunii nationale si sociale benefice a reprezentantilor acestei nobile bresle, asupra intregului societatii romanesti – si nu doar asupra starii ei de sanatate – este cartea “Romania fara anestezie” a prof. univ. dr. Octavian Buda. In paginile ei sunt reunite texte reprezentative ale unor eminenti “domni doctori de altadata”, cum ii numeste cu respectuoasa tandrete autorul volumului, privitoare la “discurs medical si modernitate in vremea lui Carol I, 1872-1912”.
Parcurgand aceste pagini, prima tentatie, cea mai facila, dar si cea mai de impact, este sa gasesti atatea realitati preocupante, dramatice si intolerabile, care staruie, cu efecte dezastruoase, pana astazi. Si nu doar pe taramul sanatatii publice. “Romanii au trebuinta de o directie sttintifica”, atragea atentia, in 1872, dr. Atanasie Fatu, in Aula Academiei, si explica: “Nu sunt inamicul izbanzilor politice si al silintelor ce si-au dat, de la anul 1830, barbatii nostri de stat dar cutez a zice ca, daca activitatea lor s-ar fi intins deopotriva si pe taramul modest al stiintelor si culturii, noi am fi fost astazi la nivelul multor state din vecinatate”. Are astazi “taramul modest” al stiintei si culturii alt statut, in bugetul national bunaoara, sau in mass media bunaoara, decat in urma cu peste un secol?
In 1880, dr. Iacob Felix tragea alarma, tot la Academie, asupra tendintei preocupante de scadere a populatiei tarii si cu acest prilej invoca principala speranta si principalul izvor de vitalitate al natiei: “Taranul, care suporta cea mai mare parte a sarcinilor publice, care contribuie la satisfacerea nevoilor statului in modul cel mai larg, si cu munca, si cu sangele lui, mentine aproape singur progresul numeric al natiunii romane, desi societatea ii da in schimb ingrijirea administrativa si civilizatoare cea mai imperfecta”. Este astazi altfel? Dar mai poate fi vorba azi de o clasa taraneasca (sau chiar, hai sa zicem, a fermierilor) in Romania?
Despre sanatatea si educatia publica, despre incompetenta si coruptia autoritatilor, despre mizeria celor multi, depun marturie nume ilustre ale medicinii romanesti ca Nicolae Kretzulescu, Mina Minovici, Nicolae Paulescu, Victor Babes, Gheorghe Marinescu, dar si altii, poate mai putin cunoscuti astazi (decat ca nume de strazi sau parcuri), precum Constantin Esarcu, Mihail Petrini-Galatz, Nicolae Kalinderu, George Ion Stoicescu, Grigore Romniceanu, Alexandru Vitzu, C. Dumitrescu Severeanu, Thoma Ionescu, Alexandru Sutzu.
Prin aceasta carte, prof. Octavian Buda implineste gestul unei restituiri emotionante si cat se poate de folositoare societatii romanesti de astazi. Cu atat mai mult cu cat medicii si toti cei ce lucreaza impreuna cu ei pentru sanatatea populatiei, “oamenii in alb” ai Romaniei, au parte parca tot mai insistent de un tratament nedrept, ba chiar revoltator, din partea puternicilor zilei, sunt ostracizati, huliti, neluati in seama parca peste poate in aceasta tara, si ea tot mai bolnava. Caci o tara cu tot mai putini si mai batjocoriti medici merge direct spre dezastrul statului si neamului.
Tratamentul de urmat? Il prescrie, in 1891, dr. Nicolae Kretzulescu: “Sa cautam a departa de noi acele lupte si sfasieri intestine, fatale popoarelor, sa ne gandim bine la viitorul tarii si sa nu pierdem un minut din vedere consolidarea institutiilor noastre, mai ales in imprejurarile critice in care se afla astazi Europa”.
