Home Actualitate „Danezu” a fost arestat preventiv

„Danezu” a fost arestat preventiv

DISTRIBUIŢI

Daniel Uță, reținut după ce a lovit în cap, într-un local din Tårgoviște, un polițist de la IPJ Dåmbovița, care în urma incidentului a ajuns în comă la spital, a fost arestat preventiv de Tribunalul Dåmbovița, ieri după-amiază, pentru 29 de zile, sub acuzația de tentativă la omor calificat. Potrivit reprezentanților Tribunalului Dåmbovița, decizia nu este definitivă, putånd fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Ploiești. Uță, zis și „Danezu“, de 22 de ani, presupus interlop din Tårgoviște care ar face parte din gruparea „Ghenosu“, a fost prins, duminică seară, într-un apartament din București.
Agresorul polițistului de la IPJ Dâmbovița, Daniel Uță, zis și „Danezu’“, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile de către magistrații Tribunalului Dâmbovița. Deși în primă instanță agresorul nu și-a recunoscut fapta în fața procurorilor, ulterior s-a răzgândit și a declarat că din greșeală l-a lovit pe omul legii, care acum se află în comă din cauza agresiunii suferite. Beatrice Dan, avocata lui Daniel Uță, a spus că tânărul este conștient acum de fapta comisă și de gravitatea acesteia, dar spune că nu a lovit cu premeditare. „A lovit din greșeală, a fost o eroare. Regretă fapta, știe că polițistul e în stare foarte gravă și ne rugăm să fie bine, ne dorim să fie bine. Este o nenorocire, este vorba despre viața a doi tineri – unul care se zbate între viață și moarte și celălalt care și-a distrus viața, probabil“, a declarat Beatrice Dan. Uță, care se presupune că face parte din clanul „Ghenosu“, a fost capturat în cursul nopții de duminică, după ce mai mulți polițiști de la unități specializate au descins la locuința prietenei sale, aflată în București, cartierul Rahova. Acolo a mai fost găsit, pe lângă Uță și prietena lui, un alt bărbat, Dragoș Băncilă, pe care procurorii l-au luat împeună cu ceilalți doi pentru a-i duce la audieri. Numai că în drum spre Târgoviște, la ieșirea din Chitila, lui Uță i s-a făcut rău și a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca, unde medicii au constatat că presupusul interlop a consumat substanțe etnobotanice interzise. După ce a fost pus pe picioare de medici, bărbatul a fost dus la audieri, pe numele său emițându-se și ordonanța de reținere sub acuzația de tentativă la omor calificat. La audieri se mai află și un alt suspect care se presupune că a fost complice la fapta lui Uță. Toate celelalte persoane audiate în acest caz în ultimele 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița au calitatea de martori în dosar.
În ceea ce privește starea de sănătate a polițistului agresat, aceasta este în continuare foarte gravă. El a fost supus ieri unei alte intervenții chirurgicale, medicii luând această decizie întrucât pacientul are un edem cerebral foarte mare care apasă asupra creierului și, implicit, a trunchiului cerebral, putând produce leziuni craniene iereversibile, spun medicii. De altfel, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, medicul Bogdan Oprița, nu a negat că leziunile acestea ireversibile asupra creierului este posibil să se fi produs deja. Pacientul se află în continuare în comă de gradul IV.

Peste 200 de polițiști agresați de la începutul anului
Potrivit statisticilor IGPR, peste 200 de polițiști români au fost agresați, de la începutul anului, în timpul serviciului, numărul acestora fiind însă în scădere față de anul 2009 cu aproape 15 la sută. Astfel, în anul 2010 au fost agresați 215 polițiști, cei mai mulți de la ordine publică și circulație, anume polițiștii care lucrează în stradă, informează Poliția Română. Cele mai multe cazuri au avut loc în marile aglomerări urbane.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.