Tema aleasă, în fapt o analiză a evoluţiei de un secol a triadei noastre fundamentale: sat-ţăran-pămant şi proiecţia acesteia în viitorul european, consider că este un subiect de mare interes, atat pentru comunitatea academică cat şi pentru întreaga suflare romanească, întrucat sub această cupolă mulţi confraţi ai noştri înaintaşi, personalităţi excepţionale ale culturii şi ştiinţei noastre, au abordat, în prima jumătate a sec. XX-lea, teme asemănătoare, amintindu-i în acest sens, pe Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Elena Văcărescu, Gheorghe Ionescu-Şişeşti, Dimitrie Gusti.
Chestiunea rurală sau, poate, mai corect, chestiunea ţărănească a fost şi continuă a fi şi azi una dintre cele mai importante probleme economice, sociale, culturale şi morale ale ţării. În secolul pe care nu demult l-am lăsat în urmă, spaţiul rural, agricultura şi agricultorii au parcurs trei mari perioade, marcate de două fracuri majore de sistem politic şi de organizare economică şi socială. Schimbările structurale esenţiale care au modificat, de fiecare dată, la 180 de grade conceptele politice, juridice şi economice, au lăsat urme profunde, afectand starea satului, a agriculturii şi a ţăranului nostru. Ţăranul, satul şi pămantul, agricultura şi spaţiul nostru rural au fost puternic loviţi în secolul trecut, deci, putem vorbi despre drama satului şi a ţăranului roman într-un secol de iluzii, dezamăgiri şi speranţe.
Afirmaţia a fost ilustrată amplu cu cele trei momente din secolul trecut. Mai întai, marea reformă din 1921, -intens pregătită din punct de vedere doctrinar, conceptual şi juridic-, care deşi nu au dus la producţii mari, au făcut posibil, în perioada interbelică, un export considerabil provenit din gospodăriile mijlocii.
În anul 1945, puterea nou instalată avea posibilitatea opţiunii între -sistemul de agricultură privată, de tip european (ori american) sau agricultura colectivistă de tip sovietic-. Petru Groza a respins însă atat sfaturile lui Iuliu Maniu ca şi cele ale lui Stalin, care, după cum singur mărturiseşte, într-o întalnire privată: -M-a sfătuit să răman la proprietatea individuală. Să ne ferim de a forţa evoluţia muncii în agricultură. Dar să trăim în această proprietate individuală şi să înlocuim munca brută, de ilot, a plugarului prin maşinism-. Afirmaţia prezentă în ediţia din 1946 a lucrării -Reconstrucţia Romaniei. Discursuri politice, conferinţe, interviuri. 1944-1946-, a fost cenzurată în ediţia din 1973. În 1949, a început procesul de colectivizare, într-o atmosferă de intimidare a ţăranilor, cand s-au făcut arestări, cand au fost deportaţi în Bărăgan peste 50.000 familii.
Situaţia agrară a Romaniei, care reflectă politica agrară a anilor 1945-1989, ne conduce, indubitabil, la o singură şi concluzie dramatică: sistemul colectivist a reprezentat un experiment macroeconomic şi macrosocial fără precedent în istoria omenirii, la scară transnaţională, cuprinzand cca. o treime din populaţia globului care şi-a dovedit, fără putere de tăgadă, falimentul economic, degradarea materială, profesională şi morală a ţărănimii şi transformarea agriculturii dintr-un subsistem economic de piaţă într-un sistem de subzistenţă la nivel naţional… Satul romanesc a suferit trei mari procese de distrugere: depopularea, demolarea şi stagnarea…De asemenea, pentru ţara noastră a fost şi continuă să fie catastrofală pierderea, de către generaţia tanără şi mijlocie a reprezentării fizice, faptice şi sentimentale a noţiunii de glie străbună. Consider că pierderea proprietăţii, dezrădăcinarea, depopularea, stagnarea, şi, acolo unde a avut loc, distrugerea satului nostru sunt cele mai grave acţiuni antinaţionale ale regimului comunist. Mulţi, foarte mulţi ani sunt necesari pentru o regenerare sănătoasă a comunităţii rurale ţărăneşti şi, prin aceasta, a societăţii romaneşti în ansamblul ei…
A treia perioadă începe cu anul 1989. Au apărut, în aceşti ani, mai ales la începutul perioadei, idei conform cărora tranziţia de la economia de comandă la economia de piaţă, de la agricultura comunistă la cea privat-familială nu s-ar cunoaşte. Nimic mai fals! Toate mecanismele şi instituţiile economiei de piaţă ale agriculturii europene erau cunoscute: proprietatea privată asupra pămantului şi activelor, exploataţia agricolă privat-familială, infrasctructura din amonte şi aval de agricultură etc. Totul s-a rezumat la voinţa politică şi abnegaţia de punere în operă. Imediat după revoluţie, fără a se face studii comparative temeinice ale principalelor sisteme de agricultură din lume, s-au adoptat decizii nefundamentate şi s-au comis, în serie, erori economice şi sociale majore cu impact negativ, de lungă durată, asupra sistemului agroalimentar romanesc… Legea fondului este cea mai slabă construcţie juridică de reformă agrară cu consecinţele cele mai nefaste asupra mediului rural, şi nu numai, din toată zona central şi est europeană, fostă comunistă… Ca urmare a privatizării unilaterale a pămantului, atat prin legea fondului funciar cat şi prin celelalte legi conexe acesteia, se favorizează, de fapt, resocializarea exploataţiei agricole. Aceasta este principala contradicţie a agriculturii romaneşti de dup decembrie *89: proprietatea privată asupra terenului şi exploataţie agricolă asociativă… Agricultura Romaniei şi spaţiul rural romanesc, privite comparabil în timp, se află în anii 1945-1950, iar, în consecinţă, politicile de susţinere a agriculturii trebuiesc adoptate la acest stadiu…
Trei resurse naturale dau adevărata dimensiune a necesităţii restructurării agriculturii şi dezvoltării rurale din ţara noastră: 14,8 milioane ha. suprafaţă agricolă, 10,2 milioane de locuitori în spaţiu rural, din care 3,5 milioane forţă de muncă agricolă şi 90% din suprafaţa ţării… Premisa unei dezvoltări susţinute a agriculturii o constituie exploatarea resurselor existente prin îndepărtarea obstacolelor din calea dezvoltării.
Între aceste obstacole, au fost analizate pe larg ponderea scăzută a forţei de muncă agricolă calificată în raport cu forţa de muncă agrară; industria şi serviciile din aval şi amonte de agricultură creează prea puţine locuri de muncă; întreprinderile de producţie agricolă sunt învechite tehnologic, cu performanţe tehnice şi economice precare, la limită şi, de multe ori, sub limita de profitabilitate; piaţa agricolă (mai ales componenta de cumpărare) nu funcţionează, avand un caracter cvasimonopolist, cu tendinţe de spoliere a agricultorilor ş.a.
O nouă politică agricolă de dezvoltare în Romania, prin implementarea instrumentelor de dezvoltare rurală, trebuie să ducă, în scurtă vreme, la compatibilizarea structurilor rurale romaneşti cu cele europene. Pentru reuşita integrării Romaniei în structurile economice ale UE, restructurarea agriculturii şi dezvoltarea rurală sunt priorităţi absolute. Considerăm că spaţiul rural ar trebui să fie cartea de vizită a Romaniei…
Noua filosofie a spaţiului romanesc se bazează pe conceptul de dezvoltare locală rurală durabilă, care presupune atat o componentă rurală neagricolă cat şi o componentă agricolă (sau silvică, după caz) importantă. Problematica dezvoltării rurale locale durabile constituie chintesenţa politicilor economice şi sociale ale dezvoltării comunităţilor rurale într-un ansamblu armonios…
Închei discursul meu de recepţie cu speranţa că noi, toţi cei prezenţi în Aula Academiei Romane vom reuşi, în viitor, prin cunoştinţele noastre, prin poziţiile noastre, prin conştiinţa noastră civică, să contribuim cu soluţii concrete pentru împlinirea acestei mari speranţe: revitalizarea satului şi ţăranului roman, spre mai binele lor şi al ţării.
