Vicepresedintele Autoritatii pentru Privatizare, George Musliu, a anuntat ca procesul de privatizare a societatii Tractorul Brasov va fi reluat intrucat negocierile cu singurul ofertant (n.r. – firma MYO-O) nu au fost finalizate din cauza datoriilor mari ale intreprinderii. Potrivit lui Musliu, Tractorul are datorii totale de peste 4.500 miliarde de lei. Dupa acordarea facilitatilor prevazute de lege in vederea privatizarii societatii, cum ar fi stergerea datoriilor catre creditorii bugetari si conversia in actiuni a sumelor datorate furnizorilor de utilitati, cumparatorul ar fi trebuit sa isi asume datorii de 1.700 miliarde de lei.
Potrivit Legii pentru accelerarea privatizarii, suma poate fi esalonata pentru o perioada de cel mult cinci ani. -Aceasta suma, chiar in conditiile dublarii productiei actuale si a disponibilizarii unui numar de 3.000 de salariati, nu ar fi putut sa fie platita din profitul net al societatii intr-un termen de cinci ani-, a afirmat Musliu. Vicepresedintele Autoritatii pentru Privatizare a mentionat ca institutia pe care o reprezinta a prezentat recent guvernului un memorandum privind stadiul privatizarii intreprinderii din Brasov si va incerca sa gaseasca solutii pentru ca Tractorul sa fie privatizata si sa nu intre in lichidare. El a precizat ca Tractorul are 6.800 de angajati, iar pierderile zilnice ale societatii se ridica la 4,38 miliarde de lei. Tractorul este inclusa pe lista cu 23 de societati care vor efectua, pana in luna iunie, circa 19.000 de disponibilizari. Societatea va trebui sa isi reduca personalul cu 3.000 de posturi.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane