HP a ocupat prima pozitie pe piata serverelor din Europa de vest in 2002, conform ultimului raport IDC destinat serverelor, cu o cota de 32,1% din totalul veniturilor. Vanzarile combinate ale HP si Compaq din 2002 arata o pozitie clara de lider pe piata serverelor in aceasta regiune. HP este furnizorul numarul unu in segmentele strategice ale pietei, cum ar fi cel al serverelor RISC sau al celor pe 32 de biti care ruleaza Windows, Linux sau UNIX.
Aceste rezultate intaresc pozitia HP de cea mai mare companie IT din Europa, Orientul Mijlociu si Africa (EMEA), in fata unor competitori majori precum IBM, Sun si Dell. -Succesul nostru atat in segmentul sistemelor critice pentru afaceri, cat si in cel al serverelor standard in industrie a crescut substantial forta si pozitia de lider al HP pe pietele din EMEA-, spune Kasper Rorsted, director administrativ pentru EMEA si prim-vicepresedinte al HP Enterprise Systems Group. -Hotararea HP de a ajuta firmele sa obtina o mai mare agilitate in afaceri si cea mai buna recuperare a investitiei in tehnologia informatiei se potriveste in mod evident cu nevoile clientilor nostri, dupa cum arata rezultatele pietei-.
34,4% din piata UNIX
Conform rezultatelor furnizate de firma de cercetare IDC, HP se situeaza pe primul loc la serverele pe 32 de biti in toate tarile din EMEA incluse in studiu, inregistrand peste 45% din totalul veniturilor. Pozitia HP se datoreaza mentinerii pe primul loc pe piata din EMEA a serverelor Intel cu opt procesoare, cu peste 52% din totalul veniturilor obtinute din vanzarile din 2002. HP a obtinut de asemenea 42,4% din piata serverelor Windows si 45,2% din cea Linux, serverele HP ProLiant fiind cele mai folosite din lume pentru instalarea de Linux, pozitie de lider pe care ProLiant o detine de peste trei ani.
De asemenea, conform studiului IDC, HP detine o cota de 34,4% din piata UNIX, in special prin linia sa HP-UX, 41% din piata serverelor pe 64 de biti si 32,8% din cea a serverelor RISC, in Europa de vest. Bazandu-se pe sisteme de operare multiple si pe arhitecturi deschise, grupul HP Business Critical Systems continua inovarea solutiilor de infrastructura informatica pentru a raspunde cat mai bine solicitarilor clientilor. Sistemele critice pentru afaceri ale HP asigura functionarea companiilor si permit clientilor sa isi construiasca centre de date adaptive, pentru viitor, si sa obtina o agilitate maxima in afaceri.
Strategii consecvente
Pozitia puternica pe piata a portofoliului de servere HP se datoreaza respectarii unei strategii consecvente in domeniul serverelor si a unei investitii sustinute in inovatiile tehnologice. Principalii factori care contribuie la evolutia HP pe piata sistemelor critice pentru afaceri si a serverelor standard industriale sunt: vanzarile record de servere high-end HP Superdome si dominarea continua in segmentul competitiv midrange, cererea importanta de sisteme si solutii bazate pe Itanium 2, promovarea calculatoarelor standard pe 64 de biti pentru oferirea celei mai bune recuperari a investitiei in tehnologia informatiei.
Pe langa acestea, un aport important in revigorarea pietei mai sunt lansarea recenta a noii generatii de AlphaServer-e, tehnologii de mare disponibilitate ale sistemelor singulare ale HP, capabilitatile HP de optimizare dinamica a resurselor, inclusiv seriile de partitionari, portofoliul la cerere, solutii Utility Data Centre si Zero Latency Enterprise, linia de servere ProLiant BL p-Class, inclusiv serverele blade cu doua procesoare si primul server blade cu patru procesoare.
Situatia actuala arata ca HP este bine pozitionat pentru a-si mentine statutul de lider in EMEA in 2003 si in anii urmatori, prin continuarea investitiilor in noi tehnologii inovatoare pentru serverele bazate pe Itanium, HP-UX si Linux, precum si adaptarea Microsoft Windows 2003 Server pentru intreprinderi.