Demisiile lui „Felix” Voiculescu și Ciorbea au deschis drumul spre ciolanul Parlamentului în București. „Pețitori” pentru cele două locuri sunt destui și se înghesuie să se cocoațe la rândul lor spre sinecura legislativă. Treisprezece candidaţi se vor confrunta, pe 25 mai, la alegerile parlamentare parţiale, pentru ocuparea a două mandate de senator de Bucureşti, devenite vacante după demisiile lui Dan Voiculescu şi Victor Ciorbea. Şapte candidaţi doresc să intre în competiţie pentru a câştiga un mandat de senator în Colegiul uninominal 8 din Bucureşti, rămas vacant după demisia din Senat al lui Dan Voiculescu, aceştia înregistrându-şi, până luni seară, candidatura la Biroul Electoral de Circumscripţie. Aceştia sunt Ilie Năstase (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC ), Petru Luhan (PDL), Cristina Pastramă (PNL), Ruxandra Maria Dragomir (Partidul Mişcarea Populară), Iulian Crăciun (PNŢCD), Aurel Cristian Rădan (FC) şi Gheorghe Chiran (PPDD).
În data de 28 ianuarie 2013, senatorul Dan Voiculescu a anunţat, în plenul Senatului, că demisonează din funcţie, la mai puţin de o săptămână după ce depusese jurământul ca senator. El şi-a motivat gestul prin faptul că existaseră „speculaţii” cu privire la faptul că imunitatea parlamentară pe care o presupune statutul de senator ar împiedica „actul de justiţie” în cazul dosarului său. La începutul lunii decembrie 2008, preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a fost trimis în judecată, alături de alte 12 persoane, în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, instanţa competentă a judeca fiind atunci Tribunalul Bucureşti.
Alegeri parlamentare parţiale vor avea loc, simultan cu scrutinul pentru Parlamentul European din 25 mai şi în colegiul 7 din Bucureşti, pentru adjudecarea unui mandat de senator rămas vacant după demisia din Parlament a lui Victor Ciorbea ca urmare a numirii sale în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Ciorbea a precizat că face acest gest pentru a evita o posibilă situaţie de incompatibilitate. În cursa pentru câştigarea acestui mandat rămas vacant şi-au scris candidatura Alfred Laurenţiu Antonio Mihai (Alianţa Electorală PSD-UNPR-PC), Adriana Săftoiu (PDL), Andrei Gheorghe Creci (PNL), Cristian Ilie (Partidul Mişcarea Populară), Traian Raul Popa (PNŢCD) şi Nicolae Calotă (PPDD).