Home Social Ministerul Muncii, campion la concursul de… promisiuni!

Ministerul Muncii, campion la concursul de… promisiuni!

DISTRIBUIŢI

In urma discutiilor purtate cu CNSLR-Fratia, una dintre marile confederatii care au iesit saptamana trecuta in strada, ministrul muncii si solidaritatii sociale, Marian Sarbu, s-a prezentat in fata presei cu o gramada de promisiuni. Dupa cum afirma Sarbu, pensiile agricultorilor se vor dubla. Dar abia in 2004… Asa ca cei aproximativ 1,6 milioane de pensionari din agricultura mai au de asteptat cel putin un an pana sa se bucure de o crestere semnificativa a nivelului lor de trai.

Reducerea fiscalitatii a fost o alta revendicare a celor de la CNSLR-Fratia. Si de aceasta data, raspunsul lui Marian Sarbu a fost unul evaziv, cu bataie tot pentru anul 2004. Ca si in cazul pensionarilor agricultori, tot la Ministerul de Finante se afla dezlegarea suprafiscalitatii existente in momentul de fata. In schimb, ministrul muncii n-a uitat sa precizeze ca partenerii sociali – angajati si angajatori – au beneficiat de o relaxare a taxelor impuse, prin diminuarea cu aproape 10% a sarcinii fiscale pe forta de munca.

Dar, dupa cum se stie, cheltuielile unui angajator la fondul salarial se invartesc in jurul a 10% din cheltuielile sale totale. Or, o -relaxare- cu 10% din alti 10% reprezinta o diminuare a fiscalitatii de doar 1% din totalul taxelor… Si cat din unicul procent economisit astfel va reveni angajatorilor si cat angajatilor se va negocia direct intre partenerii sociali.

In plus, ministrul Sarbu a cautat sa repuna -pe tapet- – voalat, ce-i drept – ideea Casei Unice de Asigurari, care ar ingloba fondurile de somaj, de accidente profesionale, de pensii si de sanatate, in asa fel incat sa nu se mai stie care au excedent si care sunt deficitare. -Imi mentin opinia si sper ca atat patronatele, cat si sindicatele sa fie de acord cu ideea unei cotizatii unice de securitate sociala, care sa insemne o singura obligatie pentru agentii economici, si nu plata a patru facturi; pentru sistemul de pensii, pentru sanatate, pentru accidente de munca si pentru somaj-, afirma ministrul muncii.

In privinta acordarii tichetelor de masa, MMSS este foarte bine intentionat. -Exista o propunere mai veche in legatura cu stabilirea unei deductibilitati universale, in asa fel incat tichetul de masa sa poata fi un drept corelativ direct al contractului individual de munca, sau al calitatii de fuctionar public-, spune Marian Sarbu, confirmand si pozitia sindicatelor ca tichetele de masa sa devina un drept pentru toti angajatii, indiferent ca sunt in sectorul privat sau de stat.

Interpelat cu privire la modificarea contractelor de asigurari suplimentare privind riscul de incapacitate de munca, prin care indemnizatia de maternitate se plafoneaza la doar 4,2 milioane de lei indiferent de veniturile si taxele platite lunar de beneficiare, ministrul muncii a facut din nou apel la lozinca – deja tocita in prezent – a solidaritatii sociale, a lipsei de echitate intre diferitele genuri de venituri.

Oricum, vestea buna pentru cele peste 1.600 de mamici in plata si pentru cele aproximativ 60.000 de semnatare ale acestor contracte este ca Ordonanta de Urgenta 9/27 februarie 2003 – prin care se modifica Legea 19/2000 – nu poate fi aplicata retroactiv datei la care a aparut…

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.