Josh Earnest, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a anunţat miercuri demisia directorului Service Secret, Julia Pierson, după mai multe breşe de securitate privind paza preşedintelui american.
Directorul Serviciului Secret american, Julia Pierson, a demisionat miercuri din funcţie, la o zi după o audiere extrem de critică în faţa Congreului, despre breşele de securitate de la Casa Albă.
În timul zilei, mai multe voci îi ceurseră insistent demisia.
Secretarul de securitate Jeh Johnson a declarat că Pierson şi-a dat demisia şi el a acceptat-o. Pierson va fi înlocuită de Joseph Clancy, un fost agent special însărcinat cu protecţia preşedintelui, care s-a retras în 2011, potrivit AP.
Serviciul Secret, agenţia care se ocupă cu paza preşedintelui american, pare tot mai vulnerabil: un bărbat înarmant a urcat în acelaşi lift cu preşedintele Barack Obama.
Incidentul s-a întâmplat pe 16 septembrie, în timpul unei vizite în Atlanta, la sediul Centrului Pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.
Potrivit protocolului, doar membrii Secret Service au voie să poarte armă în prezenţa preşedintelui.
Informaţiile apar în timp ce directorul Secret Service a fost aspru criticat de congresmeni, pe fondul unui alt incident. Pe 19 septembrie un veteran de război a sărit gardul Casei Albe şi a intrat în clădire înainte să fie oprit de agenţi.