Intrarea la Galeria Simeza se dovedeste in aceste zile miraculoasa. Marile geamuri ale salii devin opace, se instaleaza o distanta considerabila intre lumea de afara si lumea creata de sculptorul Dumitru Radu. Pentru ca, de aceasta data, nu avem de-a face cu obisnuita selectie de lucrari destinate unei expozitii, ci cu un ansamblu guvernat de legi proprii, carora li se subsumeaza toate piesele. Legi ale unui univers de lemn si bronz, materiale din care se constituie o lume de cercuri, spirale, avand sau nu drept suport lemnul, constructii monumentale dominate de un minuscul personaj (intotdeauna in bronz), tinand sau fiind tinut, eventual inghitit de o trompeta de dimensiuni nu o data egale lui, sau contempland, in imobilitatea linistita ce ne aminteste de Cuminetia pamantului a lui Brancusi, lumea din jurul lui.
Suprafetele calde ale lemnului servesc cand de fundal, cand de element portant. Sprijinite pe roata, ele refac nevoia ancestrala a omului de a depasi limitele propriei viteze. Curbate intre o verticala constructie asamblata din volume rectangulare sau vag rotunjite si podea, traseaza drumul: drumul catre pamant, dar si o posibila punte intre om si univers. Nuantele calde ale lemnuluui amintesc vag curcubeul, iar deasupra lui, prizonier parca al inaltimilor, omul devine un element al trompetei vestind o victorie: victoria zborului, a intelegerii supreme? Cercurile suspendate, intr-un subtil joc de planuri, cu semicercurile din acelasi material (bronz), par desprinse dintr-o romantica imaginerie a calatoriei in univers. O semiluna inscrisa in cerc poarta caleasca dusa de umane animale de tractiune. Alteori, un car-soclu din bronz, in neverosimil echilibru pe partea ascendenta a unei spirale, sustine acelasi personaj in pozitie adunata, avand ceva din hieratismul sculpturilor primitive si intoarcerea in sine a filozofiilor extrem-orientale.
Exista in aceasta stranie lume a lui Dumitru Radu o complexitate de trairi, de trimiteri culturale, de ganduri despre menirea universului si a omului pe care o singura vizita in aceasta expozitie nu o poate interioriza. Dumitru Radu vizeaza esentele, dar intr-un mod neobisnuit. Esentele lui sunt, prim plurisemantismul lor, baroce. Trompeta (razboiului, ingerului – oricum amenintatoare, a muzicii, pur si simplu), singuratatea izolatului sau personaj dominand, in pofida dimensiunilor si locului lui aparent nesemnificativ in economia lucrarii, intreaga constructie, spirala revenind, periodic, cu sensul ei de continuitate imposibil de anulat apartin mai multor registre intelectuale si afective. Exista un sens al sacrului, al sacralitatii lumii si al sacralitatii omului. Exista un sens al duratei. Exista Biblia si exista duhul mereu scormonitor al omului.
Pe reproducerile dupa lucrari, pe care le poti gasi in expozitie, apare, indiferent de opera, un acelasi titlu: Eternity Return. Putem presupune ca este un eventual titlu de expozitie. Si s-ar dovedi nu atat inspirat, cat adecvat. Lumea construita de Dumitru Radu contine, intr-adevar, cele cateva dimensiuni ale sacralitatii ce au traversat mileniile si pe care ni le putem aminti si din lucrarile unui Mircea Eliade, de exemplu. Eternitatea, sfidarea perisabilului, descoperirea faramei de dumnezeire a omului, dincolo de coordonatele oricarei modernitati, oricaror sofisticate consideratii, par sa se desprinda din lumea imaginata si construita de sculptor. Si din acest motiv, dincolo de toate consideratiile asupra maiestriei artistului, se naste tulburarea contemplarii si bucuria receptarii.
Galeria Simeza beneficiaza de o expozitie de reala calitate, cu care, de altfel, sculptorul Dumitru Radu ne-a obisnuit din trecutele sale -iesiri in public-. Sunt in curand 20 de ani de cand tanarul expunea la Cluj, unde a absolvit si facultatea, intr-o expozitie colectiva de sculptura. In 1990, lucrarea sa se impunea in cadrul expozitiei -Dantesca-. De atunci, sculpturile sale au calatorit in intreaga lume: Ravenna (Italia), Ungaria, Japonia, Germania, iar artistul a fost apreciat si recompensat cu premii. Personalele de la Bucuresti, mai ales cele din 1995 si din 1999, ne familiarizasera deja cu straniile sale personaje-instrument muzical. Expozitia de acum se constituie insa intr-o -demonstratie- a unei poetici structurate, a unei relatii cu lumea complicate si complexe, a unui limbaj perfect articulat si adecvat universului ideatic.
