Home În Lume Berlinul a reluat exporturile de arme către țările arabe

Berlinul a reluat exporturile de arme către țările arabe

DISTRIBUIŢI

Germania, care rămâne fermă pe poziţia sa asupra exporturilor de arme, a autorizat noi livrări către ţări arabe, dintre care unele au sprijinit organizaţia Statul Islamic (SI), a afirmat joi cotidianul Süddeutsche Zeitung pe site-ul său, relatează AFP.

 

 

Berlinul relansează vânzările de arme către ţări arabe. Potrivit ziarului din Munchen citând un document al comisiei pentru afaceri economice a Bundestagului (camera inferioară a parlamentului), care se referă la o reuniune a Consiliului federal de securitate, aceste livrări – blindate, diverse sisteme de armament etc – implică ţări precum Qatarul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Algeria.

Cotidianul adaugă că Iordania, sultanatul Oman şi Kuweitul au fost de asemenea beneficiarii armelor, primele două de pistoale-mitralieră, iar a treia ţară de lansatoare de grenade.

Aceste livrări ar fi fost autorizate de Consiliul federal de securitate, la care participă printre alţii cancelarul Angela Merkel, ministrul economiei şi vicecancelar Sigmar Gabriel, ministrul afacerilor externe Frank-Walter Steinmeier şi ministrul apărării Ursula von der Leyen.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.