Dată fiind situaţia actuală, cand modificările climatice au reuşit să-i sperie chiar şi pe cei mai curajoşi dintre noi, măsurile de protecţie a mediului au început să se aplifice. Uniunea Europeană (UE) a intensificat deja normele de pedepsire ale vinovaţilor în caz de accidente ecologice şi măsuri de precauţie sunt luate în cele mai puţin imaginabile domenii.
Vremurile devin grele pentru cei care dăunează mediului, voluntar sau prin neglijenţă. Pe 30 aprilie 2007, fiecare stat mebru al Uniunii Europene a trebuit să transpună Directiva de Răspundere de Mediu în legile sale. În acest fel, principiul -plătitorii de poluare- urma să devină o realitate pentru toată lumea. Adoptată în aprilie 2004, Direciva stabileşte o ramă a răspunderii de mediu. Principiul de bază este acela cum că poluatorii trebuie să plătească ei înşişi pentru răul pe care-l provoacă. Cu alte cuvinte, ei trebuie să prevină sau să remedieze dezastrul de mediu. Elaborarea noii legislaţii a pornit în 2000, cand Comisia Europeană a adoptat Carta Albă pe Răspunderea de Mediu. În timp ce admitea că unele state membre aveau legi pentru pentru a coopera cu răspunderea de a curăţa locuri contaminate, documentul a notat că Europa avea o lipsă de armonizare privind răspunderea pentru dezastrele de mediu. De aici s-a concluzionat că cea mai bună metodă este aceea de a avea un nou cadru de colectiv bazat pe principiul -cine poluează plăteşte-. -A plăti- înseamnă: oamenii care cauzează daune mediului înconjurător sunt responsabili financiar să remedieze răul făcut. Dacă există o ameninţare iminentă de dăunare a mediului, responsabilii pentru această situaţie trebuie să ia măsuri de prevenire.
Amenzi fără limite financiare
În termeni largi, Directiva acoperă trei categorii de dezastru natural: cauzat în mediul acvatic acoperit de către legile Comunităţii de management ale apei; pentru protejarea speciilor şi a habitatului natural; şi contaminarea locurilor care iplică un risc înalt pentru sănătatea umană. Prima schemă cuprinde cateva activităţi periculoase sau posibil periculoase, cum ar fi instalaţiile agricole de scară-largă şi industriale, sau acele acivităţi implicand substanţe periculoase. A doua este mai generală, referitoare la activităţiile care nu sunt listate în Anexa III – dar numai unde este un dezastru sau un pericol iminent pentru speciile sau habitaturile protejate de către legile Comunităţii. Directiva evită de asemenea duplicarea legilor de răspundere internaţionale, cum ar fi prevederile penru terenul maritim şi nuclear.
Responsabilitatea pentru urmărirea responsabililor pentru dezastrele ecologice le revine autoriăţilor, care trebuie să fie desemnate în fiecare stat membru. Aceste autorităţi pot să oblige -operatorul- să ia anumite măsuri de precauţie sau de remediere, depinzand de situaţie. Nu există o limită financiară care le va fi cerută poluatorilor pentru a remedia dezastrul ecologic. Deşi Directiva nu obligă operatorii să să se asigure că pot acoperi o asemenea plată, ei vor fi sfătuiţi să facă asta. Actul cere statelor membre să încurajeze dezvoltarea produselor de securitate financiară din acest domeniu.
Este greu de spus cat de folositoare va fi această bucată de legislaţie pedepsind vinovaţii de dezastre naturale, luarea a mai ultor măsuri de precauţie poate fi un indicator de succes. Comisia va publica un inerimat în raportul despre disponibilitatea asigurării, urmată de un raport asupra efectivităţii Directivei în primăvara lui 2014.
Metodă ecologică şi ieftină de spălare a hainelor
În cadrul Uniunii se caută de mulţi ani metode de reducere a poluării care să fie în acelaşi timp benefice pentru corpul uman. Soluţiile au început să apară, una dintre ele fiind înlocuirea perchloroethylenei din dry-clean prin curăţarea cu dioxid de carbon lichid (LCO2). Această tehnologie nouă – care a fost demonstrată cu succes într-un proiect European Life – este mai sigur, mai prietenos cu mediul şi competitiv compartiv cu perchloroethylena (perc), prima opţiune de solvent al dry-clean folosit în prezent. Din operaţiunile de dry-clean, în Europa, rezultă anual peste 70.000 de tone de perc. Folosit de 95% dintre operatorii dry-clean din Uniunea Europeană, perc este considerat a fi purtător de riscuri pentru sănătatea umană şi are efecte toxice. Directiva Solvenţilor CVO din 1999, instrumentul principal pentru reducerea emisiilor componenţilor volatil organici (CVO) din Comunitatea Europeană, se adresează în special sectorului dry-clean.
LCO2 nu este toxic, inflamabil şi nu contaminează apa. La o presiune mare devine lichid şi poate fi folosi pentru curăţarea hainelor. Spre deosebire de perc, LCO2 este o resursă reciclabilă luată din amosferă, şi este coletată şi reutilizată la sfarşitul procesului de curăţare. Prin urmare, nu contribuie la efectul de seră. Cand a început proiectul Detectiv de trei ani, în 2001, cu parteneri din cinci state membre UE, curăţatul textil cu LCO2 era numai o promisiune de nouă tehnologie. Consorţiul proiectului a fost condus de către Krom Stomerijen, o companie dry-clean olandeză. Echipa a căutat să optimizeze la scală largă aplicarea noii tehnologii.
Cercetătorii proiectului au concluzionat că dacă sunt folosite cantităţi minime, curăţarea textilelor cu LCO2 este mai eficientă decat aceea cu perc în ceea ce priveşte folosirea de resurse şi dispunerea de pierderi. Prima metodă este totodată mai competitivă.
Climatizarea vehiculelor, mai puţin poluantă
Un alt proiect al UE în sensul diminuării poluării este legat de climatizarea al vehiculelor. Acesta s-a stabilit în 21 iunie 2007, în conformitate cu Directiva 2006/40/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. În temeiul Directivei 2006/40/CE, vehiculele echipate cu sisteme de climatizare proiectate să conţină gaze fluorurate cu efect de seră cu un potenţial de încălzire globală mai mare decat 150 trebuie să aibă omologare de tip în ceea ce priveşte emisiile provenite de la aceste sisteme de climatizare. De asemenea, directiva stabileşte valori limită pentru ratele de scurgere de la astfel de sisteme.
Directiva 2006/40/CE urmează să interzică introducerea pe piaţă a vehiculelor noi echipate cu sisteme de climatizare proiectate să conţină gaze fluorurate cu efect de seră cu un potenţial de încălzire globală mai mare decat cel menţionat. În acest moment, singurul gaz fluorurat identificat cu un potenţial de încălzire globală mai mare decat 150 folosit ca agent refrigerant în cadrul sistemelor de climatizare mobile este HFC-134a. Prin urmare, testul de detectare a scurgerilor se va stabili pentru acest gaz.
