Home Politic Pesedistul Ion Cîlea, recidivist în „scoaterea autobazei” la vot pentru europarlamentare

Pesedistul Ion Cîlea, recidivist în „scoaterea autobazei” la vot pentru europarlamentare

DISTRIBUIŢI

Scoaterea oamenilor la vot cu camionul nu mai surprinde pe nimeni în cazul celor de la PSD. Tupeul de a fi la putere i-a transformat pe unii în „recidiviști”, deși au dat cu subsemnatul inclusiv la DNA pe această chestiune. Dar cât timp sunt la putere, pesediștii continuă să facă ce știu mai bine: să fure și să sfideze fără a avea pic de jenă sau remușcări. O înregistrare postata pe Youtube dintr-o ședință a PSD Vâlcea ilustrează modul în care organizația pregătește alegerile europarlamentare din 25 mai. În ședința din 30 aprilie, președintele PSD Vâlcea și al Consiliului Județean, Ion Cîlea, le trasa liderilor mai mici din organizație sarcini precise, printre care și transportul persoanelor bolnave, care nu se pot deplasa la urne.

Înainte de alegeri, PSD-iștii trebuie să știe exact cine și cați vor vota pentru ei în 25 mai, Cîlea avertizând că „populația e necăjită” și va fi „dezastru” pentru partid, dacă nu va reuși să aducă lumea la vot, relatează Hotnews. „Trebuie să recunoaștem ca populația este necăjită, se confruntă cu foarte multe greutăți și dacă nu acționăm prin toate măsurile inteligent organizatorice să aducem lumea la vot, e dezastru. Președintele organizației locale are în mană o listă și în funcție de aia organizează cu tot ce trebuie, inclusiv aducerea oamenilor la vot, a celor care solicita acest lucru, fiind în vârstă și fiind la distanțe mari, neputând să se deplaseze spre secția de votare. Trebuie toate masurile necesare și toate eforturile ca sa putem câștiga aceasta bătălie deosebit de importantă”, le-a spus Ion Cîlea liderilor PSD din întregul județ Vâlcea, în ședința din 30 aprilie. Pesediștii vâlceni din fiecare localitate a județului au primit sarcina să obțină un anumit procent la alegerile europarlamentare, în funcție de situația din localitatea respectivă, social-democrații din comunele cu primari liberali trebuind să ia minimum 50%.

„Desigur, aceste cifre sunt minimale și de aceea vă rog sa le depășiți oricât de mult”, le-a mai spus Cîlea oamenilor săi din județ. Ca să îi motiveze pentru importanța europarlamentarelor, Cîlea le spunea acoliților săi cât de importantă este UE prin prisma faptului că „acolo se decide cât de mult bicarbonat se pune în carnea de mici”.

Roșu și curajos înspre penal

 

De altfel, Cîlea este un specialist al „mobilizării autobazei” la urne. În fapt, acesta este și mândru de ilegalitățile sale electorale. În octombrie 2013, Cîlea s-a lăudat în fața pesediștilor din județul că s-a prezentat la DNA pentru a da explicații pentru același tip de acțiunea de la ultimul referendum privind suspendarea lui Traian Băsescu. ‘Da, recunosc, am fost chemat la DNA şi am dosar la DNA pe tema Referendumului.

Vreau să vă spun că şi eu am dosar penal, am fost chemat la DNA în cazul referendumului. Le-am spus procurorilor: Daa domne’ scrieţi acolo că eu am mobilizat oamenii la vot, ei au zis: cum domne’ aveţi curaj? Da, eu am curaj să spun treaba aceasta, scrieţi că eu am mobilizat oamenii la vot. Păi dacă eu sunt preşedintele organizaţiei judeţene, ce trebuie să fac? Nu trebuie să invit oamenii la vot, nu trebuie să mă ocup de treaba aceasta? Şi să spun să voteze cu partidul pe care îl reprezint! Mi se pare normal! Până acum nu m-au mai chemat. Deci se pare că doi oameni în România suntem cu acest dosar, domnul vice prim ministru Liviu Dragnea şi cu mine, Ion Cîlea. Nu pentru furt, nu pentru şmecherii. Eu stau într-un bloc la etajul 4 şi nu am gând de afaceri aşa cum au alţii …” a declarat preşedintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea. Declaraţia lui Ion Cîlea, preşedinte al PSD Vâlcea şi al Consiliului Judeţean Vâlcea a fost făcută în cadrul alegerilor pentru şefia organizaţiei judeţene a femeilor social-democrate.

{youtube}R-8SOvy12uk{/youtube}

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.