Excelența ca provocare
Ca în fiecare an, Institutul de Biologie și Patologie Celulară (IBPC) „Nicolae Simonescu“ al Academiei Române și-a sărbătorit ziua aniversară, cea de a 31-a, cu o sesiune științifică, prilej pentru cercetători să măsoare trecerea timpului cu reușitele în derularea proiectelor de cercetare, studiile publicate cu impactul lor național și internațional și, firește, să scruteze, cu o firească îngrijorare, viitorul. |n deschidere, acad. Valentin Vlad, vicepreședinte al Academiei Române, a afirmat că Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“, centru de excelență al Academiei Române și al Comunității Europene, este „împlinirea unui vis, a luptei unor savanți – Nicolae Simionescu, Maya Simionescu și George Emil Palade – a unei munci științifice exemplare și a unei tradiții de instituție de cultură unde se lucrează știință, cum spunea acad. Nicolae Simionescu… De 15 ani, Institutul este condus de acad. Maya Simionescu, care creează un drum prestigios la începutul sec. XXI atât prin noi deschideri, cât și prin găsirea resurselor spirituale și fizice pentru cercetarea științifică în condițiile crizei actuale“. Cu referire la programul sesiunii, acad. Valentin Vlad a afirmat că acesta este interesant pentru specialiștii în domeniu prin tratarea unor probleme științifice de mare actualitate și dificultate – bolile cardiovasculare de care suferă doi din trei români, diabetul cu o creștere alarmantă, strategiile terapeutice bazate pe nanotehnologii ș.a. „Toți suntem vizați cu probabilități diferite și costuri sociale mari și deci, rezultatele științifice, aplicate relativ rapid sunt benefice pentru întreaga societate“.
Acad. Maya Simionescu, directorul Institutului, și-a intitulat alocuțiunea „Privind înapoi și gândind înainte“, conturând răspuns la întrebări cheie: „Unde ne plasăm în cercetarea europeană și internațională și dacă suntem în pas cu fluxul cercetărilor în domeniu?“. Răspunsul: „Cercetarea din Institutul nostru este în pas cu cercetarea din lume, asta chiar cu mijloacele noastre modeste, și este vorba de cele tehnologice, dar și de condițiile dificile de existență științifică și personală. De altfel, cercetarea din multe institute de cercetare din Academia Română și din țară este una performantă și modernă. Câștigăm, prin competiție, fonduri europene cu ajutorul cărora ne putem moderniza aparatura. Patru dintre institutele academice au câștigat 60 milioane de euro… Programul nostru, înțelegerea sistemului cardiovascular în condiții de sănătate și boală, e dificil, dar este deosebit de stimulant și provocator. Cercetarea pe care o facem, aparent fundamentală, are un profund caracter aplicativ – se adresează omului și întrebările noastre sunt extrase din patologia umană, iar răspunsurile vor contribui, împreună cu a multor altora, la terapia bolilor cardiovasculare, la afirmarea dreptului fundamental al omului la sănătate… Misiunea noastră este studiul efectelor medicamentelor și transferul cât mai rapid de la masa de laborator în clinică“. Maladiile vizate sunt ateroscleroza, diabetul, obezitatea și procesul de îmbătrânire.
Experiența institutului ilustrează cum anume „excelența“ dobândită poate fi permanentizată când este înțeleasă ca o continuă provocare pentru continuarea cercetărilor de performanță, chiar și în condiții de criză. Ascultându-i, am dat dreptate celor care vorbesc de existența unui „virus al cercetării“, care i-a contaminat pe toți specialiștii, deopotrivă pe cei cu experiență, cei tineri și foarte tineri. Altfel cum am explica faptul că își continuă munca, acceptând fără resemnare austeritatea și bucurându-se de fiecare izbândă științifică.
Lumea celulelor, o lume de la care avem ce învăța
Cum la sesiune au participat, împreună cu cercetătorii Institutului, ai altor institute academice, și nespecialiști, acad. Maya Simionescu a descris pe larg lumea celulelor, în starea de sănătate și boală, observând că „fiecare tip celular are o profesiune, o specializare“. Atunci când celulele intră în criză se apără cu celule profesioniste. „De ce nu le urmăm modelul? Când în societatea apare o criză, în oricare dintre domenii, trebuie să fie apărată de profesioniști. |n cazul cercetării științifice, de profesioniștii cercetării, care există“. Din păcate, nici statutul cercetării nu este recunoscut cum ar merita și „există oameni care sunt tentați să nege tot ceea ce nu înțeleg și care contestă rolul cercetării fundamentale fie din neștiință, fie din neputința de a înțelege și uneori din… necuviință“. Un lucru este cert: „Profesioniștii știu cel mai bine că activitatea de cercetare nu poate fi ignorată deoarece, împreună cu învățământul, reprezintă singura cale de creștere a economiei naționale… |nvățământul și cercetarea sunt cele mai profitabile investiții pentru viitorul țării“. Concepția învățământului modern este „educația bazată pe cercetare“, și de aici nevoia de a schimba sistemul de educație și de a iniția un dialog permanent între profesor și cercetător.
Cercetarea românească se află într-un moment de răscruce, când trebuie să evităm distrugerea ei. „Să lăsăm profesioniștii să ia hotărâri pentru ceea ce trebuie să facem cu învățământul, cercetarea și cu cercetătorii români. Altfel cum să pregătim generația viitoare de cercetători pentru România, nu pentru export“?!… Cercetarea nu poate fi oprită ca o țeavă de apă. Dacă o oprim, vor trebui ani buni să refacem grupul de cercetători, corpul tehnic priceput… sau nu o vom mai putea face niciodată. Nu putem fi importatori de știință, pentru că știința nu se importă. E adevărat că avem puține autostrăzi, dar avem autostrăzi virtuale bine construite dintre cercetătorii români și cei din Europa și SUA. De ce să le blocăm?“. Oricât de mare ar fi elanul tinerilor, ei nu se pot concentra asupra lucrului lor când sunt plătiți cu mai puțin de 1.000 lei pe lună. Și un apel: „Nu umiliți cercetătorii, nu deprimați tineretul și nici pe cercetătorii cu experiență de care este atâta nevoie!“.
Câteva soluții pentru criza cercetării
Pledoaria temeinic argumentată a doamnei acad. Maya Simonescu a fost urmată de câteva soluții dintre care notăm: evaluarea pe date scientometrice a cercetătorilor, laboratoarelor, universităților; o evaluare națională sau internațională, nu doar din mass-media sau după vorba ades auzită: „știu eu că…“. Elaborarea unei liste de priorități în cercetare: nu după ce vrea cineva, ci după ceea ce se știe, ceea ce este nevoie și se poate face. Debirocratizarea sistemului. Evaluarea cercetătorilor și profesorilor la un anume interval de timp. Reducerile de personal/fonduri să se facă pe baza unei evaluări măsurabile, nu prin procente aplicate uniform fără a se ține seama de prestația fiecăruia. Reducerea salariilor cu 25% să nu fie aplicată în aceiași măsură tuturor, ci doar celor neperformanți și după criterii clare de judecată dreaptă a cercetătorilor.
|n încheiere, acad. Maya Simionescu a ținut să menționeze: „Eu am șansa unor colaboratori excelenți, entuziaști și talentați care lucrează încercând să fie independenți de salariul pe care îl primesc. O echipă relativ mică, însă harnică, și împreună facem cercetare, învățământ, cursuri post-universitare, colaborări naționale și internaționale“. Pentru toți, rămâne viu modelul fondatorilor – acad. Nicolae Simionescu și George Emil Palade – „pentru că alături de ei am descoperit țara științei și lumea celulelor“.
Elena Solunca Moise
