Home Economic-Financiar Un nou impozit. Guvernul vrea să extindă plata CAS

Un nou impozit. Guvernul vrea să extindă plata CAS

DISTRIBUIŢI

 

Guvernul intenționează să introducă un nou sistem al contribuțiilor sociale obligatorii, prin extinderea bazei de calcul a acestora asupra tuturor veniturilor realizate de persoanele fizice care desfășoară activități independente, indiferent dacă acestea mai realizează sau nu și alte venituri.

 

Introducerea unui astfel de sistem a fost anunțată de Guvern la Bruxelles, prin programul de convergență pentru perioada 2014-2017 și transmis Comisiei Europene.

 

Măsura a fost inclusă la capitolul privind elementele consolidării politicii fiscal-bugetare fixate de Guvern pe termen mediu, pentru obținerea de venituri.

 

În program, Guvernul arată, de asemenea că, pentru a stimula mediul de afaceri și a reduce fiscalitatea muncii, un obiectiv central este de reducere a cotei contribuțiilor sociale, într-o manieră neutră din punct de vedere bugetar.

 

„În acest sens, se va încerca implementarea, în a doua jumătate a acestui an, a unei reduceri semnificative a acestei cote”, arată Guvernul, adăugând că, în acest scop, va fi efectuat un studiu de fezabilitate ce va fi discutat cu toți cei implicați, iar concluziile studiului vor fi convenite cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.